Georgios Sphrantzes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la George Sphrantzes)
Salt la: Navigare, căutare
Georgios Sphrantzes
Date personale
Născut 30 august 1401
Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
Decedat cca. 1477
Corfu, Grecia Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Roman de Răsărit Modificați la Wikidata
Ocupație istoric Modificați la Wikidata

Georgios Sphrantzes (adesea și Phrantzes; n. 30 august 1401 – d. cca. 1477) a fost un înalt demnitar și diplomat bizantin, care a servit în timpul ultimilor trei împărați și a trăit căderea Constantinopolei (1453) și sfârșitul Imperiului Bizantin. A lăsat în urmă o carte de memorii, izvor de mare importanță asupra decadenței Bizanțului, care conține și însemnări relevante pentru istoria românilor.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Sphrantzes s-a născut la Constantinopole, la 30 august 1401. Unchiul său pe filieră paternă a fost educatorul lui Constantin Paleologul, unul dintre fiii împăratului Manuil al II-lea Paleologul, astfel că Sphrantzes și verii săi au fost de devreme prieteni cu Paleologul care avea să fie ultimul împărat al Bizanțului.[1] Privitor la familia sa, Sphrantzes nota că în iarna lui 1416 „a izbucnit ciumă la Marea Neagră și se aflau guvernatori cu familiile lor, într-una din cetățile de acolo, cumnatul meu Grigore Paleologul Mamonas, bărbat strălucit [...]; încă și soru-mea, femeia lui și o fetiță a lor; și mai întîi a murit fetița și la șapte zile după dînsa tatăl ei și la șapte zile după tatăl mama dînsei; dar încă și șase dintre oamenii de sub mîna lor, și bărbați și femei, rămînînd însă numai doi dintre ei. Venind la Constantinopol, într-un glas le-au spus acestea nenorociților mei părinți, care de altminteri erau să moară la auzul acestei știri; și daca n-au murit de aceasta cu totul, mai apoi au rămas bolnavi [...]”[2]

La 17 martie 1418, pe când nu împlinise încă vârsta de 17 ani, Sphrantzes a intrat în slujba împăratului Manuil al II-lea Paleologul, care a domnit până în 1425. Devotat misiunii sale, tânărul a trecut în serviciul următorului basileu, Ioan al VIII-lea Paleologul (1425-1448), însă a făcut demersuri să fie lăsat în serviciul fratelui acestuia, despotul Constantin, care ajunsese între timp domnitor asupra unei părți din Peloponez, avându-și centrul de putere la Vostița. Demersurile s-au fructificat în 1427, atunci când după ce i-a însoțit pe Ioan al VIII-lea și pe împărăteasa-mamă în Peloponez, tânărul demnitar a rămas pe lângă despotul Constantin.[1] Odată cu căsătoria acestuia, Sphrantzes a luat în seamă cetatea Glarența, zestre din partea miresei.[3]

Lealitatea lui Sphrantzes a fost pusă sub proba focului în timpul asedierii de către despotul Constantin a Patrasului: atunci și-a pus propria viață în pericol pentru a-l scăpa din primejdie pe Constantin.[4] În cuvintele lui Sphrantzes: „Iar la 26 din aceeași lună martie, cum ne aflăm dupa slujba din sîmbata mare, după ce am luat masa, ședeam în cortul domnitorului nostru, vorbind despre cîte de toate. Dar deodată din Poarta Evreiască sau a Văcarului  — căci se chema și așa  — au năvălit puțini călăreți și, cum s-au ivit, fiind puși pe fugă, au plecat și au intrat în Poarta de la Marginea Mării; acolo toți cei din oraș stăteau pregătiți bine cu arcuri grele și ușoare și cu țepe. Iar despotul cu mine, aflîndu-ne în frunte la fugărirea călăreților, pentru că din întîmplare caii noștri se găseau înșeuați lîngă podețul de pe drum ce duce la sfîntul Andrei, unul din patreni a săgetat calul despotului așa încît a căzut de îndată; și alergînd ca sau să-l omoare, sau să-l prindă, eu m-am nimerit ca să-l apăr luptîndu-mă; și el, cu ajutorul lui Dumnezeu, despleticindu-se de cal, a fugit pe jos.”[5] A fost prins și întemnițat pentru 40 de zile, iar după eliberarea din mâinile patrenilor, a fost răsplătit de despot și trimis sol la sultanul Murad al II-lea, de la care a obținut orașul pentru bizantini.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Grecu 1966, p. VII
  2. ^ Sphrantzes 1966, p. 7
  3. ^ Sphrantzes 1966, p. 25
  4. ^ a b Grecu 1966, p. VIII
  5. ^ Sphrantzes 1966, p. 31

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Sphrantzes, Georgios (1966), Memorii: 1401–1477, Ediție critică de Vasile Grecu, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România 
  • Grecu, Vasile (1966), „Introducere”, în Sphrantzes, Georgios, Memorii: 1401–1477, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România 
  • Laurent, Vitalien (1951), „Σφραντζής et non Φραντζής”, Byzantinische Zeitschrift (München): 373-378 
  • Năsturel, Petre S. (1961), „Témoignages roumains sur les formes Sphrantzès et Phrantzès”, Revue des études byzantines 19: 441-443