Gabriel Tarde

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gabriel Tarde
Tarde gabriel.gif
Gabriel Tarde
Date personale
Născut[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Modificați la Wikidata
Sarlat-la-Canéda, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (61 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Paris, Franța[10] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieprofesor universitar
social psychologist[*]
sociolog[*]
criminologist[*]
psiholog
filozof Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniusociologie
criminologie  Modificați la Wikidata
InstituțieCollège de France[11]  Modificați la Wikidata
Alma MaterUniversity of Toulouse[*]  Modificați la Wikidata
OrganizațiiAcadémie des Sciences Morales et Politiques[*]  Modificați la Wikidata
PremiiLegiunea de Onoare în grad de cavaler[*]  Modificați la Wikidata

Gabriel Tarde (Pronunție în franceză: /taʁd/; nume complet Jean-Gabriel De Tarde;[12] n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Sarlat-la-Canéda, Franța – d. ,[1] Paris, Franța[10]) a fost un sociolog, criminolog și psiholog social francez care a conceput sociologia ca fiind bazată pe mici interacțiuni psihologice dintre indivizi, forțele fundamentale fiind imitația și inovația.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tarde s-a născut în localitatea Sarlat din provincia Dordogne și a studiat dreptul la Toulouse și Paris. Din 1869 până în 1894 a lucrat ca magistrat și judecător de instrucție în provincie. În 1880 el a corespondat cu reprezentanți ai antropologiei penale (știință nou formată), mai ales cu italienii Enrico Ferri și Cesare Lombroso și cu psihiatrul francez Alexandre Lacassagne. Împreună cu acesta din urmă, Tarde a devenit un conducător reprezentativ al „școlii franceze” de criminologie. În 1900 a fost numit profesor de filosofie modernă la Collège de France. În această calitate, el a fost cel mai important critic contemporan al sociologiei lui Durkheim.

Activități[modificare | modificare sursă]

Printre conceptele pe care Tarde le-a inițiat a fost conștiința colectivă (preluat și dezvoltat de către Gustave Le Bon și, uneori, întrebuințat pentru a explica așa-numitul comportament de turmă sau psihologia mulțimilor) și psihologia economică, unde el a anticipat o serie de evoluții moderne. Tarde a fost foarte critic față de activitatea lui Émile Durkheim la nivel de teorie și de metodologie.[13] Cu toate acestea, sociologia lui Durkheim a umbrit viziunea lui Tarde, dar unii oameni de știință americani, precum cei din școala de la Chicago, au  preluat teoriile sale și le-au făcut celebre.[14]

Criminologie[modificare | modificare sursă]

Tarde a fost preocupat de criminologie și de baza psihologică a comportamentului infracțional în timp ce lucra ca magistrat în serviciul public. El a criticat conceptul de delicvent atavic elaborat de Cesare Lombroso. Studiile criminologice ale lui Tarde au servit ca bază a studiilor sale sociologice ulterioare.[1]

Tarde a subliniat, de asemenea, tendința criminalului de a reveni la locul crimei și de a repeta crima, ceea ce el a considerat-o ca parte a unui proces mai larg de repetiție compulsivă.[15]

Imitație[modificare | modificare sursă]

Tarde a considerat imitația, conștientă și inconștientă, ca o trasătură interpersonală fundamentală, având ca situație primară imitarea părinților de către copii, bazată pe prestigiu.[16]

Tarde a subliniat importanța exemplului creativ în societate, argumentând că „geniul este capacitatea de a genera propriul rezultat”.[17]

Science-fiction[modificare | modificare sursă]

Tarde a scris, de asemenea, o povestire științifico-fantastică intitulată Fragment d'histoire future (1896). Ea prezintă povestea postapocaliptică a unui Pământ devastat de o nouă Eră Glaciară. Omenirea trebuie să reconstruiască o nouă civilizație subterană. Supraviețuitorii decid să pună bazele unei societăți utopice cu accent pe muzică și artă.

Influențe[modificare | modificare sursă]

  • Sigmund Freud a construit teoria mulțimilor pe baza ideilor lui Tarde cu privire la imitație și sugestie.[18]
  • Everett Rogers a promovat „legile imitației” ale lui Tarde în cartea Difuzarea inovației (1962).
  • De la sfârșitul anilor 1990 și inclusiv astăzi, creațiile lui Tarde au experimentat o renaștere.[19] Stimulat de relansarea eseului Monadologie et Sociologie de către Institutul Synthelabo, sub îndrumarea lui Eric Alliez, fostul student al lui Gilles Deleuze, opera lui Tarde a fost redescoperită ca un precursor al teoriei postmoderniste franceze, care i-ar fi influențat pe filozofii sociali Gilles Deleuze și Félix Guattari.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

  • La criminalité comparée (1886)
  • La philosophie pénale (1890)
  • Les lois de l'imitation (1890)
  • Les transformations du droit. Étude sociologique (1891)
  • Monadologie et sociologie (1893)
  • La logique sociale (1895)
  • Fragment d'histoire future (1896)
  • L’opposition universelle. Essai d'une théorie des contraires (1897)
  • Écrits de psychologie sociale (1898)
  • Les lois sociales. Esquisse d'une sociologie (1898)
  • L'opinion et la foule (1901)
  • La psychologie économique (1902–1903)
  • Fragment d'histoire future (1904)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Encyclopædia Britannica 
  2. ^ a b Enciclopedia Treccani 
  3. ^ a b Autoritatea BnF, accesat în  
  4. ^ a b Jean Gabriel Tarde de, Baza de date Léonore, accesat în  
  5. ^ a b Gabriel Tarde, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  6. ^ a b Gabriel Tarde, SNAC, accesat în  
  7. ^ a b Gabriel de Tarde, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  8. ^ a b Gabriel TARDE, NooSFere, accesat în  
  9. ^ a b Gabriel de, Jean Gabriel Tarde, Comité des travaux historiques et scientifiques, accesat în  
  10. ^ a b Тард Габриель, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  11. ^ Lista profesorilor de la Collège de France (PDF) 
  12. ^ "Gabriel Tarde". Encyclopædia Britannica.
  13. ^ Thomassen, pp. 231-249.
  14. ^ Armand Mattelart, Invention of Communication, University of Minnesota Press, 1996, p. 257.
  15. ^ Henri Ellenberger, The Discovery of the Unconscious (1970), p. 514.
  16. ^ Ellenberger, p. 528.
  17. ^ Citat în Ellenberger, p. 891.
  18. ^ Sigmund Freud, Civilization, Religion and Society (PFL 12) p. 116.
  19. ^ David Toews, "The Renaissance of philosophie Tardienne", in Pli: the Warwick Journal of Philosophy, Vol. 8, 1999.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Thomassen, Bjørn (). „Émile Durkheim between Gabriel Tarde and Arnold van Gennep: founding moments of sociology and anthropology”. Social Anthropology. 20 (3): 231–249. doi:10.1111/j.1469-8676.2012.00204.x.  Mai multe valori specificate pentru |DOI= și |doi= (ajutor).
  • ^ Bruno Latour (2005). Reassembling the Social: An Introduction to Actor-Network-Theory (Oxford: Oxford University Press).
  • ^ See also: Pietro Semeraro, Il sistema penale di Gabriel Tarde, Padova 1984.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • J. S. McClelland, The Crowd and the Mob (2010)
  • Robert Leroux, Gabriel Tarde, vie, oeuvres, concepts, Paris, Ellipses, 2011.
  • Pietro Semeraro, Il sistema penale di Gabriel Tarde, Cedam, Padova 1984.
  • Realino Marra, Tra pena infamante e utilità del reato. Tarde contro Durkheim, ovvero l'espiazione della colpa a fondamento del diritto criminale, in «Dei Delitti e delle Pene», III-1, 1985, pp. 49–92.
  • Massimo Borlandi, Tarde et les criminologues italiens de son temps, in Gabriel Tarde et la criminologie au tournant du siècle, Presses Universitaires du Septentrion, Villeneuve d'Ascq, 2000.
  • Matei Candea, The social after Gabriel Tarde : debates and assessments, Routledge, New York, 2010.
  • Jaap van Ginneken, 'The era of the public – Tarde, social psychology, and interaction', Ch. 5 in JvG, Crowds, psychology and politics 1871-1899, New York: Cambridge University Press, 1992.

Legături externe[modificare | modificare sursă]