Frederic W. H. Myers

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Frederick William Henry Myers
Frederic William Henry Myers by William Clarke Wontner.jpg
Frederick William Henry Myers
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Keswick, Regatul Unit[5] Modificați la Wikidata
Decedat (57 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Roma, Italia[6] Modificați la Wikidata
PărințiFrederic Myers[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriErnest Myers[*]
Arthur Thomas Myers[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuEveleen Myers[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of the United Kingdom.svg Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
poet
psiholog Modificați la Wikidata
Activitate
Cauza decesuluipneumonie  Modificați la Wikidata
Alma materTrinity College
Cheltenham College[*]  Modificați la Wikidata

Frederic William Henry Myers (6 februarie 1843, Keswick, Cumberland – 17 ianuarie 1901, Roma) a fost un poet, clasicist, filolog și un fondator al Societății de Parapsihologie.[7] Activitatea lui Myers în domeniul parapsihologiei și ideile sale despre un „eu subliminal” au fost influente la vremea sa, dar nu au fost acceptate de comunitatea științifică.[8][9]

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Myers a fost fiul pastorului Frederic Myers (1811-1851)[10] și al celei de-a doua soții a acestuia, Susan Harriet Myers născută Marshall (1811-1896).[11] El era fratele poetului Ernest Myers (1844-1921) și al dr. Arthur Thomas Myers (1851-1894). Bunicul său matern a fost bogatul industriaș John Marshall (1765-1845).[12]

A urmat studii la Cheltenham College și la Trinity College, Cambridge, unde a obținut o licență universitară în 1864[13][14] și premii universitare, inclusiv medaliile Bell, Craven, Camden și Chancellor, deși a fost forțat să renunțe la medalia Camden din 1863, în urma acuzațiilor de plagiat. El a lucrat pe post de cercetător la Trinity College din 1865 până în 1874 și lector de limbi clasice în perioada 1865-1869. În 1872 a devenit inspector școlar.

În 1867, Myers a publicat un lung poem, St Paul, care a devenit popular. Poezia includea cuvintele imnului religios Hark what a sound, and too divine for hearing.[15] A urmat apoi în 1882 publicarea cărții The Renewal of Youth and Other Poems. De asemenea, el a scris cărți de critică literară, în special Wordsworth (1881) și Essays, Classical and Modern (în două volume, 1883), care a inclus un eseu despre Vergiliu.[necesită citare]

Viața personală[modificare | modificare sursă]

În tinerețe, Myers a fost implicat în relații homosexuale cu Arthur Sidgwick, cu poetul John Addington Symonds[16] și posibil chiar cu lordul Battersea.[17] El s-a îndrăgostit mai târziu de Annie Eliza, soția vărului său, Walter James Marshall. Relația lui Myers cu soția vărului său a fost studiată de către diferiți cercetători care au încercat să-și dea seama dacă era vorba de o relație sexuală sau platonică.[18][19] Annie s-a sinucis în septembrie 1876 prin înec.[20]

Scriitorul ocultist britanic Richard Cavendish a menționat că „potrivit propriei sale declarații, el [Myers] a avut înclinații sexuale foarte puternice, pe care le-a cultivat. Acestea păreau să fi fost, în principal, homosexuale în tinerețe, dar în perioada ulterioară s-a spus că era în întregime heterosexual”.[21] În 1880 Myers s-a căsătorit cu Eveleen Tennant (1856-1937), fiica lui Charles Tennant și a Gertrudei Tennant. Au avut doi fii: viitorul romancier Leopold Hamilton Myers (1881-1944) și o fiică. Autorul englez Ronald Pearsall a sugerat că Myers a avut un interes sexual față de tinerele femei medium, scriind: „este cu siguranță adevărat că interesul lui Myers față de tinerele femei medium nu a fost cauzat doar de talentul lor în domeniul spiritismului”.[22]

Cercetătorul H. Trevor Hall a susținut că Myers a avut o aventură cu mediumul Ada Goodrich Freer.[23] Cu toate acestea, biograful Trevor Hamilton a contestat această speculație și a sugerat că Freer se folosea pur și simplu de relația sa cu Myers pentru a obține o poziție în Societatea de parapsihologie.[24] John Grant a sugerat că Myers a fost un afemeiat care era ușor de păcălit și a fost „probabil sedus” de Freer.[25]

Biograful Bart Schultz a scris că „Myers a fost suspectat de tot felul de ciudățenii sexuale și s-a afirmat că privea parapsihologia ca oferindu-i oportunități pentru voyeurism”. El a remarcat, de asemenea, comportamentul ciudat al lui Myers, când a insistat să meargă cu Edmund Gurney și cu soția acestuia în luna lor de miere, chiar și împotriva protestului puternic din partea miresei.[26]

Relație între erotism și interesul lui Myer față de parapsihologie a fost examinată de către profesorul de filosofie Jeffrey J. Kripal.[27]

Biograful Trevor Hamilton l-a apărat pe Myer de acuzațiile de comportament sexual nepotrivit.[28]

Cercetare psihică[modificare | modificare sursă]

Myers

Myers a fost interesat de parapsihologie și a fost unul dintre membrii fondatori ai Societății de Parapsihologie (SPR) în 1883.[29][30][31] El a devenit președintele societății în anul 1900.[32] Ideile psihologice ale lui Myers și teoria eului subliminal nu i-a impresionat pe psihologii contemporani. Psihologii care au împărtășit un interes comun în parapsihologie precum Théodore Flournoy și William James au fost influențați de Myers. Cu toate acestea, potrivit istoricului Janet Oppenheim „nici chiar toți colegii lui Myers din cadrul SPR nu i-au acceptat ipotezele”.[8]

Unii istorici au sugerat că Myers a avut o înclinație puternică pentru paranormal și a urmărit o agendă religioasă secretă. După publicarea studiului On the Origin of Species (1859) al lui Charles Darwin, a fost dificil pentru cei cu o educație științifică să-și păstreze credința în principiile religiei iudeo-creștine.[33] Membrii vechi ai SPR precum Myers și Henry Sidgwick au sperat să rămână atașați spiritualității prin parapsihologie. Parapsihologul Eric Dingwall a scris despre înființarea Societății de Parapsihologie că „Myers, printre alții... a știut că scopul principal al societății nu era experimentarea obiectivă, ci studierea telepatiei”.[33][34]

Istoricul britanic G. R. Searle a scris că Myers „pierzându-și credința creștină, a căutat un nou tip de religie, care ar putea să-l asigure că moartea nu duce la dispariție”.[35]

Mediumuri și psihologi[modificare | modificare sursă]

În opoziție cu Richard Hodgson și Eleanor Mildred Sidgwick care considerau că multe mediumuri erau necinstite, Myers a crezut că, deși multe din aceste mediumuri își înșelau clienții, ele puteau produce fenomene spiritiste autentice.[36] Potrivit lui Trevor Hamilton „Myers nu s-a implicat în mod direct în expunerea escrocheriilor spiritiste”.[28]

Neurologul Sebastian Dieguez a comentat că Myers „a fost păcălit puternic de mai multe persoane”.[37]

Shane McCorristine analizează în profunzime în cartea sa Spectres of the Self (2010) criticile aduse cărții Phantasms of the Living.[38]

Human Personality and Its Survival of Bodily Death[modificare | modificare sursă]

În 1893 Myers a scris o colecție mică de eseuri, Science and a Future Life. În 1903, după moartea lui Myers, a fost compilată și publicată Human Personality and Its Survival of Bodily Death. Lucrarea este structurată în două volume mari cu 1360 de pagini și prezintă o imagine de ansamblu asupra cercetărilor lui Myers cu privire la mintea inconștientă. Myers credea că teoria conștiinței trebuie să facă parte dintr-un model unificat al minții, care derivă din gama completă a experienței umane, incluzând nu doar fenomenele psihologice, ci și o mare varietate de fenomene anormale și „paranormale”.[39][40] În carte, Myers credea că a furnizat dovezi pentru existența sufletului și supraviețuirea personalității după moarte. Cartea citează cazuri de scriere inconștientă, hipnotism, spiritism, posedare demonică, telechinezie, telepatie.[41]

Cartea lui Myers l-a impresionat puternic pe Aldous Huxley. În 1961, Personalitatea umană a fost republicată cu un cuvânt înainte al lui Huxley.[42]

Revitalizarea interesului pentru ideile lui Myers a fost consemnată în cartea Irreducible Mind (2007) de Emily Williams, Kelly, Alan Gauld și Bruce Greyson.[43]

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b „Frederick William Henry Myers”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Frederic William Henry Myers, SNAC, accesat în  
  3. ^ a b F. W. H. Myers, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  4. ^ a b Frederic Myers, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  5. ^ „Frederick William Henry Myers”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  6. ^ „Frederick William Henry Myers”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  7. ^ William James.
  8. ^ a b Oppenheim, Janet. (1985). The Other World: Spiritualism and Psychical Research in England, 1850-1914. Cambridge University Press. pp. 254-262. ISBN 978-0521265058
  9. ^ Hazelgrove, Jenny. (2000). Spiritualism and British Society Between the Wars. Manchester University Press. pp. 194-195. ISBN 978-0719055591
  10. ^ J. H. Lupton; George Herring (). „Myers, Frederic (1811–1851)”. Oxford Dictionary of National Biography (ed. online). Oxford University Press. doi:10.1093/ref:odnb/19688.  (Necesită abonament sau apartenență la sistemul britanic de biblioteci publice.)
  11. ^ Kripal, Jeffrey J. (). Authors of the Impossible: The Paranormal and the Sacred. Chicago and London: University of Chicago Press. p. 43. ISBN 978-0-226-45386-6. 
  12. ^ Gauld (2004)
  13. ^ Myers, Frederic William Henry in Venn, J. & J. A., Alumni Cantabrigienses, Cambridge University Press, 10 vols, 1922–1958.
  14. ^ Catherine W. Reilly (2000). Victorian poetry, 1860–1879: an annotated biobibliography Continuum International Publishing Group, p. 332.
  15. ^ „Hark, What a Sound”. Hymntime.com. Accesat în . 
  16. ^ H.G. Cocks. (2009). Nameless Offences: Homosexual Desire in the 19th Century. I. B. Tauris. p. 185. ISBN 978-1848850903
  17. ^ Hamilton, Trevor Immortal Longings: FWH Myers and the Victorian Search for Life After Death, Imprint Academic, 2009, pp. 181,184.
  18. ^ Alan Gauld. (1968). Founders of Psychical Research. Schocken Books. ISBN 978-0805230765
  19. ^ Janet Oppenheim. (1985). The Other World: Spiritualism and Psychical Research in England, 1850-1914. Cambridge University Press. p. 429. ISBN 978-0521265058
  20. ^ Raymond Buckland. (2005). The Spirit Book: The Encyclopedia of Clairvoyance, Channelling, and Spirit Communication. Visible Ink Press. p. 276. ISBN 978-1578592135
  21. ^ Richard Cavendish. Man, Myth, and Magic: The Illustrated Encyclopedia of Mythology, Religion, and the Unknown. Marshall Cavendish. p. 1800. ISBN 978-1854357311
  22. ^ Ronald Pearsall. (1972). The Table-Rappers. Book Club Associates. p. 50. ISBN 978-0750936842
  23. ^ Trevor H. Hall. (1980). The Strange Story of Ada Goodrich Freer. Duckworth. pp. 35-37. ISBN 978-0715614273
  24. ^ Hamilton, Trevor. (2009). Immortal Longings: F.W.H. Myers and the Victorian Search for Life After Death. Imprint Academic. p. 231. ISBN 978-1-84540-248-8
  25. ^ Grant, John. (2015). Spooky Science: Debunking the Pseudoscience of the Afterlife. Sterling Publishing. pp. 46-49. ISBN 978-1-4549-1654-3
  26. ^ Schultz, Bart. (2004). Henry Sidgwick - Eye of the Universe: An Intellectual Biography. Cambridge University Press. pp. 93-94. ISBN 0-521-82967-4
  27. ^ Kripnal, Jeffrey J.. (2010). Authors of the Impossible: The Paranormal and the Sacred. University of Chicago Press. pp. 81-91. ISBN 978-0-226-45386-6
  28. ^ a b Hamilton, Trevor. (2009). Immortal Longings: F.W.H. Myers and the Victorian Search for Life After Death. Imprint Academic. ISBN 978-1-84540-248-8
  29. ^ Joseph Cambray; Linda Carter (). Analytical psychology: contemporary perspectives in Jungian analysis. Advancing theory in therapy. Psychology Press. p. 224. ISBN 1-58391-998-8.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |autor2= și |nume2= (ajutor)
  30. ^ Grattan-Guinness, Ivor (). Psychical Research: A Guide to Its History, Principles & Practices – in celebration of 100 years of the Society for Psychical Research. Aquarian Press. ISBN 0-85030-316-8. 
  31. ^ Gail Marshall (). The Cambridge companion to the fin de siècle. Cambridge University Press. p. 27. ISBN 0-521-85063-0.  Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
  32. ^ Society for Psychical Research:Past Presidents
  33. ^ a b Grant, John. (2015). Spooky Science: Debunking the Pseudoscience of the Afterlife. Sterling Publishing. pp. 23-24. ISBN 978-1-4549-1654-3
  34. ^ Dingwall, Eric. (1985). The Need for Responsibility in Parapsychology: My Sixty Years in Psychical Research. In Paul Kurtz. A Skeptic's Handbook of Parapsychology. Prometheus Books. pp. 161-174. ISBN 0-87975-300-5
  35. ^ Searle, Geoffrey Russell. (2004). A New England?: Peace and War, 1886-1918. Oxford University Press. p. 640. ISBN 0-19-820714-X
  36. ^ Moreman, Christopher M. (2013). The Spiritualist Movement: Speaking with the Dead in America and around the World. Praeger. pp. 98-103. ISBN 978-0-313-39947-3
  37. ^ Dieguez, Sebastian. (2008). The Soul of the Gaps. (Review of Irreducible Mind: Toward a Psychology for the 21st Century by Edward F. Kelly, Emily Williams Kelly, Adam Crabtree, Alan Gauld, Michael Grosso, and Bruce Greyson). Skeptic 15: 75-77.
  38. ^ McCorristine, Shane. (2010). Spectres of the Self: Thinking about Ghosts and Ghost-Seeing in England, 1750-1920. Cambridge University Press. pp. 162-171. ISBN 978-0-521-76798-9
  39. ^ Kelly, Emily W; Alvarado, Carlos S. (2005). Images in Psychiatry: Frederic William Henry Myers, 1843–1901. American Journal of Psychiatry, 162: 34.
  40. ^ McDougall, William. (1903). Review: Human Personality and Its Survival of Bodily Death Mind. Vol. 12, No. 48. pp. 513-526.
  41. ^ McCorristine, Shane. (2010). Spectres of the Self: Thinking about Ghosts and Ghost-Seeing in England, 1750–1920. Cambridge University Press. pp. 183-186. ISBN 978-0-521-76798-9
  42. ^ Meckier, Jerome; Nugel, Bernfried. (2006). Aldous Huxley Annual: A Journal of Twentieth-Century Thought and Beyond. Lit Verlag. p. 208. ISBN 3-8258-9292-1
  43. ^ Ash, Mitchell G; Gundlach, Horst; Sturm, Thomas. (2010). Reviewed Work: Irreducible Mind: Toward a Psychology for the 21st Century. By Edward F. Kelly, Emily Williams Kelly, Adam Crabtree, Alan Gauld, Michael Grosso, Bruce Greyson. American Journal of Psychology. Vol. 123, No. 2. pp. 246-250.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]