Format:Pagina principală/Articol de calitate/33

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Despărţirea lui Orfeu de Euridice

Orfeu (în limba greacă: Ορφεύς = Orfeus ) este un erou din mitologia greacă, fiul regelui trac Oeagrus și al muzei Calliope. După Pindar, tată îi era zeul Helios-Apollo, care i-a dăruit lira, instrument creat de ingeniosul Hermes. Cântăreț desăvârșit, personajul a devenit cu timpul arhetipul artistului.

Fiul regelui trac, originar din regiunea munților Rodopi, a fost, asemenea lui Thamyris și Heracles, instruit de fratele său Linos în arta cântului, dobândind în ea o inegalabilă măiestrie. Muzica lui fermeca orice ființă, chiar și stâncile erau clintite din loc de cântul lui. Nu e deci de mirare că Orfeu a fost de mare ajutor argonauților, la a căror expediție a participat, domolind marea furtunoasă datorită puterii de a stăpâni prin arta lui elementele. Conform istoriografului Diodor nu cântul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse izbăvirea (Istorii 4, 43,1s.). În versiunile mai vechi, Orfeu e recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt.

După despărțirea de ortacii lui Iason s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea lui alături de aceasta a fost de scurtă durată.