Filarmonica Banatul din Timișoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Filarmonica Banatul)
Salt la: Navigare, căutare
Filarmonica de stat Banatul din Timișoara

Filarmonica Banatul (numele său corect și complet este, Filarmonica de stat Banatul din Timișoara) este o instituție de cultură muzicală din Timișoara. Este compusă din orchestră, cor și numeroși soliști vocali.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prima instituție de acest gen a fost Societatea Filarmonică din Timișoara, creată la 21 octombrie 1871 după modelul și cu sprijinul unor societăți muzicale europene de prestigiu.[1][2] La înființarea ei au existat un cor bărbătesc și câțiva instrumentiști pentru activități în genul muzicii de cameră. S-a afiliat apoi și un cor feminin pentru a putea fi abordat și repertoriul vocal-simfonic care necesita, de cele mai multe ori, cor mixt. Pentru completarea orchestrei se făcea apel la instrumentiști ai Operei locale și suflători ai Regimentului 29 infanterie „Loudon”. Penuria de instrumentiști a impus ca o necesitate imediată înființarea, încă din al doilea an de existență a Societății, a unei școli de muzică pentru pregătirea și formarea propriilor cadre.[1][3]

Primul concert are loc în 8 decembrie 1871 condus de Henrich Weidt.[4]. Au fost interpretate două ample lucrări vocal simfonice: Die Frithjofs Saga de Max Bruch și Der Taucher - compoziție aparținând dirijorului timișorean.[1][5]

Activitatea de concert care a urmat era axată preponderent pe genul a cappella (de la miniaturi până la partituri de mare amploare precum Missa Papae Marcelli de Giovanni Pierlugi da Palestrina) și pe cel al muzicii de cameră.[4] Nu înseamnă că genul vocal - simfonic a fost abandonat. Dimpotrivă, lucrări de mare extensie precum Requiem-ul (1877) și oratoriul Die Könige din Israel (1882), ambele ale compozitorului timișorean Wilhelm Franz Speer, oratoriile Creațiunea de Joseph Haydn (1880), Elias (1884) și Paulus de Mendessohn-Bartholdy (1891) au constituit momente de referință în activitatea de concert a Societății.[6][necesită citare]

În 1947 Societatea Filarmonică din Timișoara și-a schimbat numele în Filarmonica Banatul.[7][8]

Concerte[modificare | modificare sursă]

Printre artiștii care au concertat de-a lungul timpului, se pot enumera:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Istoricul Filarmonicii, filarmonicabanatul.ro, accesat 2016-08-09
  2. ^ Ioan Munteanu, Societate și civilizație în Banatul istoric, Ed. Mirton, Timișoara, 2003
  3. ^ Ioan Tomi, Dicționar, 123 compozitori, dirijori, muzicologi, Timișoara, 2009
  4. ^ a b Viorel Cosma, "Johann Strauss-fiul și Țările Române". Marile evenimente istorice ale anilor 1848 și 1918, și muzica românească (1979): 55
  5. ^ Sala Capitol - Filarmonica Banatul, evive.ro, accesat 2016-08-09
  6. ^ Haydn, Joseph, The Creation in Full Score, Dover (2001 edition), ISBN 0-486-41907-X
  7. ^ Orchestra, filarmonicabanatul.ro, accesat 2016-08-09
  8. ^ Ioan Tomi, Filarmonica Banatul, 50 de ani de activitate, 1947-1997, Monografie, Editor Filarmonica „Banatul”, Timișoara,1997 Eurostampa, Timișoara 2011

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]