Fachir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Un fachir (/fəˈkɪər/; arabă فقیرفقیر), derivat din faqr (arabă فقرفقر, „sărăcie”) este o persoană care este autosuficientă și are doar nevoia spirituală de Dumnezeu.[1] Fachirii sunt asceți musulmani (cunoscuți ca adepți ai sufismului) care au depus jurăminte de sărăcie și de credință, renunțând la toate relațiile interumane și posesiunile materiale.

Fachirii sunt caracterizați prin atașamentul lor față de dhikr (o practică de a repeta numele lui Dumnezeu, efectuată de multe ori după rugăciuni)[2] și ascetism. Sufismul a câștigat aderenți în rândul unui număr mare de musulmani ca o reacție împotriva secularismului de la începutul Califatului Omeiad (661-750[3]). Termenul se poate referi la un ascet musulman sufit din Orientul Mijlociu și Asia de Sud. Totuși, sufiții s-au răspândit pe mai multe continente și au influențat mai multe culturi timp de peste un mileniu, exprimându-și inițial convingerile lor în limba arabă, înainte de a le răspândi în persană, turcă, limbile indiene și o duzină de alte limbi.[4]

Termenul a fost, de asemenea, folosit în mod eronat pentru a se referi la asceți hinduși și budiști (de exemplu, sadhu, guru, swami și yoghini).[5] Aceste utilizări au apărut mai întâi în perioada dominației mogule de pe subcontinentul indian.

Există, de asemenea, un clan distinct de fachiri în India de Nord, proveniți din comunitățile de fachiri care au locuit în altarele sufi.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Fotografie a unui altar al fachirului musulman sufit, Sultan Bahoo, Punjab, Pakistan.

În cursul secolului al XVII-lea, un alt nobil, cercetător religios și sfânt musulman, Sultan Bahoo, a revoluționat sufismul și a repus în drepturi (împrospătându-le proprietățile) definițiile termenilor faqr și faqir.

Din punct de vedere istoric, termenii tasawwuf, faqr și faqer (substantivul lui faqr) au fost folosiți mai întâi (cu definiție completă) de Husayn ibn Ali, care era nepotul lui Mahomed.[necesită citare] El a scris o carte, Mirat ul Arfeen, pe acest subiect, care este considerată a fi prima carte despre sufism și tasawwuf. Cu toate acestea, sub domnia omeiazilor, această carte nu a putut să fie publicată și nici nu s-a permis să se discute în mod deschis despre tasawwuf, sufism sau faqr. Pentru o lungă perioadă de timp, după Husayn ibn Ali, învățăturile faqr, tasawwuf și sufiste au fost transmise prin viu grai.[6]

În secolul al X-lea, învățatul musulman Abdul-Qadir Gilani, fondatorul Qadri silsila, care are cei mai mulți adepți ai sufismului musulman, a elaborat doctrinele sufistă, tasawwuf și faqr.[necesită citare]

În secolul al XIII-lea, Ibn Arabi a fost primul învățat musulman care nu numai că a început public această discuție, ci a scris, de asemenea, sute de cărți despre sufism, tasawwuf și faqr.[necesită citare]

În limba engleză, faqir sau fakir însemna inițial un cerșetor derviș. În uzul mistic, cuvântul fachir se referă la nevoia spirituală a omului de Dumnezeu, care este singur autosuficient. Deși de origine musulmană, termenul a ajuns să fie folosit în India pentru hinduși, înlocuind în mare măsură termenii gosvamin, sadhu, bhikku etc. Fachiri sunt considerați în general oameni sfinți care au puteri miraculoase. Printre musulmani, principalele ordine sufi de fachiri sunt Chishtiyah, Qadiriyah, Naqshbandiyah și Suhrawardiyah.[7]

Cambridge English Dictionary definește faqir-ul ca „un membru al unui grup religios islamic sau un om sfânt”.[8] Winston Churchill este cunoscut că s-a referit la conducătorul mișcării pentru independență a Indiei, Mahatma Gandhi, ce promova rezistență pașnică (satyagraha), ca la un „fachir răzvrătit”.

Atribute[modificare | modificare sursă]

Atributele unui fachir au fost definite de către mulți învățați și mistici musulmani.

Învățatul musulman din vremurile îndepărtate Abdul-Qadir Gilani a definit sufismul, tasawwuf și faqr într-o manieră concludentă. Explicând atributele unui fachir, el a spus: „fachirul nu este cel care nu poate face nimic și nu este nimic în sine. Dar fachirul are toate puterile de comandă (dăruite de Alah) și ordinele sale nu pot fi revocate.”[9][10]

Ibn Arabi a explicat sufismul, inclusiv faqr, în mai multe detalii. El a scris mai mult de 500 de cărți pe acest subiect. El a fost primul învățat musulman care a introdus deschis (prima dată în mod deschis) ideea de Wahdat al-wujud. Scrierile sale sunt considerate o sursă solidă, care a depășit timpul.[11][12][13][14]

Un alt învățat musulman, Sultan Bahoo, descrie un fachir ca pe unul „care a fost încredințată cu autoritate deplină de Alah (Dumnezeu)”. În aceeași carte, Sultan Bahoo spune: „fachirul atinge eternitatea prin dizolvarea sa în unicitatea lui Alah. Atunci când el se golește de orice altceva decât Alah, sufletul lui ajunge la divinitate”.[15] El spune într-o altă carte: „fachirul trece prin trei pași (etape). Primul pas pe care îl face din eternitate (fără început) în această lume muritoare, al doilea pas din această lume finită în lumea de apoi și ultimul pas pe care îl face din lumea de apoi către Alah”.[16]

Gurdjieff[modificare | modificare sursă]

În învățătura A patra cale a lui G. I. Gurdjieff cuvântul fachir este folosit pentru a desemna calea fizică specifică de dezvoltare, spre deosebire de cuvintele yogi (pe care Gurdjieff o consideră calea mentală de dezvoltare) și călugăr (folosită pentru calea emoțională de dezvoltare).[17]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Encyclopædia Britannica”. britannica.com. Accesat în . 
  2. ^ A Prayer for Spiritual Elevation and Protection (2007) by Muhyiddin Ibn 'Arabi, Suha Taji-Farouki
  3. ^ Hawting, Gerald R. (). The first dynasty of Islam: The Umayyad Caliphate AD 661-750. Routledge. ISBN 0-415-24073-5.  See Google book search.
  4. ^ Michael Sells, Early Islamic Mysticism, pg. 1
  5. ^ Colby, Frank Moore; Williams, Talcott (). The New International Encyclopaedia (în English). Dodd, Mead. p. 343. Accesat în . Fakir: In general a religious mendicant; more specifically a Hindu marvel worker or priestly juggler, usually peripatetic and indigent. 
  6. ^ A brief history of Islam by Tamara Sonn, 2004, p60
  7. ^ „Online Dictionary / Reference”. Dictionary.com. Accesat în .  Mai multe valori specificate pentru |lucrare= și |work= (ajutor)
  8. ^ „Dictionary of Cambridge”. Accesat în . 
  9. ^ Biographical encyclopaedia of Sufis: Central Asia and Middle East by N. Hanif, 2002
  10. ^ The Sultan of the saints: mystical life and teaching of Shaikh Syed Abdul Qadir Jilani, Muhammad Riyāz Qādrī, 2000, p24
  11. ^ Fusus al-hikam (The Bezels of Wisdom), ed. A. Affifi, Cairo, 1946;trans. R.W.J. Austin, The Bezels of Wisdom, New York: Paulist Press,1980
  12. ^ al-Futuhat al-makkiyya (The Meccan Illuminations), Cairo, 1911;partial trans. M. Chodkiewicz et al., Les Illuminations de la Mecque: The Meccan Illuminations, Textes choisis/Selected Texts, Paris: Sindbad,1988.
  13. ^ The Sufi Path of Knowledge: Ibn al-'Arabi's Metaphysics of Imagination, Albany, NY: State University of New York Press.1981
  14. ^ Sufis of Andalusia, London, George Allen & Unwin.1971
  15. ^ „Reference from Sultan Bahoo's book”. Accesat în . 
  16. ^ Noor ul Khuda book of Sultan Bahoo”. Accesat în . 
  17. ^ The Fourth Way: Teachings of G.I. Gurdjieff, P.D. Ouspensky, Random House USA, 2000

Legături externe[modificare | modificare sursă]