Ermil Gheorghiu
| Ermil Gheorghiu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Botoșani, România |
| Decedat | (80 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | militar |
| Limbi vorbite | limba română |
| Gradul | general-maior |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Deutsches Kreuz in Gold[*] Crucea de Cavaler al Crucii de Fier |
Modifică date / text  | |
Ermil F. Gheorghiu (n. 13 februarie 1896, Botoșani – d. 14 ianuarie 1977, București) a fost un general aviator român, Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene.
A absolvit Școala Militară de Ofițeri în 1915.[1] A fost înaintat la gradul de comandor aviator la 16 octombrie 1937 și la gradul de general de escadră la 10 mai 1941.[1]
A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a luptat în cadrul Corpului Aerian în timpul Bătăliei de la Mărășești.
- „Pentru vitejia și devotamentul excepțional cu care a executat o recunoaștere fotografică la 30 septembrie 1917, fiind grav rănit în abdomen de o schijă, care i-a perforat ficatul, a continuat recunoașterea îndeplinindu-și misiunea.”
- Înalt Decret no. 570 din 12 iunie 1917[2]:p. 86
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost numit la comanda Corpului Aerian Român (21 noiembrie 1942), ulterior fiind avansat ca Șef de Stat Major al Forțelor Aeriene Române. A fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Comandor (16 februarie 1944) „pentru deosebita pricepere și destoinicie cu care a condus operațiunile Corpului aerian pe timpul luptelor contra bolșevismului în operațiunile dela Cuban, Donețul mijlociu și de pe Mius”.[3]
Generalul de escadră aviator Ermil Gheorghiu a fost numit la 1 septembrie 1944 în funcția de subsecretar de stat pentru Aviație.[4]
Generalul comandant aviator Ermil Gheorghiu a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[5]
În cadrul unei operațiuni din noaptea de 5/6 mai 1950, Securitatea l-a arestat pe generalul Ermil Gheorghiu. A supraviețuit închisorilor comuniste, decedând în anul 1977.
Decorații[modificare | modificare sursă]
Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 12 iunie 1917[2]:p. 86
Ordinul „Steaua României” în gradul de Ofițer (8 iunie 1940)[6]- 1939 - Crucea de Fier cl. a II-a și a III-a
- Crucea de Fier cl. I-a
- 11 februarie 1943 - Crucea de Fier de Aur
- 4 aprilie 1944 - Cavaler al Crucii de Fier
Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Comandor (16 februarie 1944)[3]
.jpg){kind=small}
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.358 din 9 mai 1941 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 109 din 10 mai 1941, partea I-a, p. 2.529.
- ^ a b Ministerul de Răsboiu, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele grafice „Socec & Co”, București, 1930
- ^ a b Decretul Regal nr. 359 din 16 februarie 1944 pentru conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 53 din 3 martie 1944, partea I-a, p. 1.744.
- ^ Decretul regal nr. 1.628 din 1 septembrie 1944 pentru numiri de miniștri secretari de Stat, publicat în Monitorul Oficial, anul CXII, nr. 202 din 2 septembrie 1944, partea I-a, p. 6.232.
- ^ Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.524.
- ^ Decretul Regal nr. 1.908 din 8 iunie 1940 pentru conferiri de ordine și medalii, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.825.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Walther-Peer Fellgiebel - Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939-1945 (Friedburg, Germany: Podzun-Pallas, 2000). ISBN 3-7909-0284-5.
