Enrico Chiesa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Enrico Chiesa
Informații generale
Nume complet Enrico Chiesa
Data nașterii (53 de ani)
Locul nașterii Genova, Italia
Înălțime 1,73 m
Greutate 70 kg
Post Atacant
Informații despre echipă
Echipa actuală Retras din activitate
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1986-1987  Pontedecimo 2 (0)
1987-1990  Sampdoria 1 (0)
1990-1991  Teramo 31 (5)
1991-1992  Chieti 24 (6)
1992-1993  Sampdoria 26 (1)
1993-1994  Modena 36 (14)
1994-1995  Cremonese 34 (14)
1995-1996  Sampdoria 27 (22)
1996-1999  Parma 92 (33)
1999-2002  Fiorentina 59 (34)
2002-2003  Lazio 12 (2)
2003-2008  Siena 129 (32)
2008-2010  Figline 32 (7)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1996–2001 Italia 17 (7)
Echipe antrenate
2012-2013  Sampdoria(Allievi Naz. B)
2013-2015  Sampdoria(Echipa seniori)
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Enrico Chiesa (Genova, 29 decembrie 1970) este un antrenor de fotbal și ex-fotbalist italian, care a jucat ca atacant.

Unul dintre cei mai prolifici atacanți din Italia, a reușit să marcheze 138 de goluri în Serie A, ceea ce îl plasează printre cei mai buni fotbaliști ai generației sale.[1] De-a lungul carierei sale impresionante, a câștigat o Cupă Italiei și o Cupă UEFA cu Parma în sezonul 1998-1999, fiind desemnat și golgheter în competiția europeană.[2] Cu Fiorentina în 2000-2001 a câștigat a doua Cupă a Italiei.

După ce a jucat timp de 14 sezoane consecutive în topul fotbalului italian, și-a încheiat cariera în Lega Pro, unde a câștigat un campionat în sezonul 2008-2009 și o Supercupă de categorie în 2009, evoluând sub culorile echipei Figline.

Între anii 1996 și 2001, Enrico Chiesa a fost selecționat în echipa națională a Italiei, reușind să joace la Campionatul European din 1996 și la Cupa Mondială din 1998. În tricoul naționalei, el a strâns un impresionant număr de 17 apariții și a reușit să înscrie 7 goluri.

Pe plan individual, a avut o carieră impresionantă, fiind distins cu numeroase premii și nominalizări la cele mai importante distincții din fotbal. În sezonul 1995-1996, el a câștigat prestigiosul premiu Guerin d'oro, fiind desemnat jucătorul cu cea mai mare medie din Serie A, conform buletinelor de specialitate.

Totodată, performanțele sale remarcabile i-au adus nominalizări la Balonul de Aur în două rânduri, în anii 1996[3] și 1997,[4] demonstrându-se astfel că a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai epocii sale.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Enrico Chiesa este originar din Mignanego,[5] un oraș din regiunea Liguria, Italia, având rădăcini în Agneto, un cătun situat în Carrega Ligure, în valea Borbera.[6]

Căsătorit cu Francesca Lombardi, cu care are trei copii: Federico (născut în 1997)[7], Adriana și Lorenzo (ambii născuți în 2004).[8] Este demn de menționat că doi dintre copiii au ales să urmeze aceeași carieră ca și tatăl lor, devenind și ei fotbaliști.

Caracteristici tehnice[modificare | modificare sursă]

În general, a jucat pe postul de atacant central sau atacant secund, dar în perioada petrecută la Sampdoria a acoperit și rolul de extremă dreaptă.[9] Unul dintre punctele forte ale jocului său a fost execuția loviturilor libere,[9] unde reușea să dea o traiectorie "rotundă" mingii prin lovirea acesteia înăuntru dreapta.[10] Era un atacant "oportunist", descurcându-se excelent cu ambele picioare[11] și având abilitatea de a-și ajuta colegii să înscrie, dar și de a finaliza rapid și precis în poartă.

Deși a excelat pe postul de atacant pur, Enrico a știut să fie util și în faza defensivă atunci când a fost necesar.[12] Totuși, cel mai bun joc al său a fost întotdeauna atunci când a fost folosit în postul de atacant, fiind un jucător care a reușit să își pună în valoare abilitățile și talentele într-o poziție ofensivă.

Fabio Capello a descris-o drept „o încrucișare între Gigi Riva și Paolo Rossi ”; [13] Riva însuși a pretins că se vede în el la nivel tehnic și de caracter. [13]

Carieră[modificare | modificare sursă]

Club[modificare | modificare sursă]

Sampdoria și diverse împrumuturi[modificare | modificare sursă]

A crescut în cadrul echipei de tineret la Sampdoria, dar a fost împrumutat la Teramo și Chieti pentru a acumula experiență. S-a întors la Sampdoria în sezonul 1992-1993 și a fost folosit destul de des pe postul de lateral, reușind să marcheze și un gol. Mai târziu, a fost împrumutat din nou, de data aceasta la Modena, echipă care evolua în Serie B. Acolo, sub îndrumarea antrenorului Paolo Biddeci, el a jucat pe postul de atacant și a reușit să înscrie 14 goluri. Cu toate acestea, performanțele sale nu au fost suficiente pentru a evita retrogradarea echipei emiliane.

În consecință, a fost împrumutat la echipa Cremonese care evolua în Serie A. La începutul sezonului, el a trebuit să lupte pentru a se adapta la schemele tactice ale antrenorului Gigi Simoni, dar la finalul sezonului a devenit decisiv pentru salvarea echipei, reușind să înscrie 14 goluri și ajutând astfel echipa să se mențină în prima ligă. A fost primul sezon în care a reușit să marcheze în cifre duble în cariera sa în Serie A.

După această experiență importantă, s-a întors la Sampdoria pentru sezonul 1995-1996, unde a format un cuplu de atac de temut alături de Roberto Mancini. În această perioadă, el a reușit să marcheze 22 de goluri în 27 de meciuri, contribuind semnificativ la performanțele bune ale echipei sale.

Parma și Fiorentina[modificare | modificare sursă]

După ce a făcut o impresie excelentă la Sampdoria, s-a transferat la Parma pentru o sumă de 25 de miliarde de lire,[14] unde a format un duo de atac de neoprit alături de argentinianul Hernán Crespo. Enrico Chiesa a petrecut trei ani la Parma, timp în care a avut performanțe remarcabile.

În sezonul 1998-1999, a câștigat Cupa Italiei și Cupa UEFA cu Parma. În competiția UEFA, el a devenit golgheter cu 8 goluri, reușind să înscrie și al treilea gol al finalei împotriva echipei Marseille, care a fost învinsă cu scorul de 3-0. În 1999, Chiesa a părăsit Parma și s-a transferat la Fiorentina pentru aproximativ 30 de miliarde de lire.[15] Din păcate, în primul său sezon la Fiorentina, el a fost afectat de diverse probleme fizice și de o poziție tactică neadecvată, ceea ce l-a făcut să nu reușească să marcheze decât 7 goluri în campionat.

Cu toate acestea, în sezonul următor, după un început lent, Enrico a reușit să marcheze 22 de goluri în 30 de meciuri, egalându-și cel mai bun scor personal stabilit cu cinci ani mai devreme la Sampdoria. Acest lucru a compensat plecarea lui Gabriel Batistuta, cel mai bun marcator al echipei în ultimele nouă sezoane. A contribuit, de asemenea, cu 5 goluri la triumful echipei în Cupa Italiei.

Sezonul următor, în ciuda unui început pozitiv cu 5 goluri în tot atâtea meciuri, Enrico Chiesa a avut unele fricțiuni cu mediul Viola, ceea ce a provocat o instabilitate corporativă în creștere și i-a adus pierderea fașei de căpitan in favoarea lui Angelo Di Livio.

Cariera sa la Fiorentina s-a încheiat brusc pe 30 septembrie 2001, într-un meci contra echipei Venezia, în care a suferit o accidentare gravă la genunchi. Această accidentare l-a ținut departe de terenul de joc timp de aproape un an. La finalul sezonului, Fiorentina, a retrogradat mai întâi în Serie B și apoi, din cauza problemelor financiare, a fost nevoită să facă față falimentului în doar câteva săptămâni.[16]

Lazio și Siena[modificare | modificare sursă]

În vara anului 2002, s-a alăturat echipei Lazio, unde, revenind după accidentarea din sezonul precedent, a jucat în 12 meciuri și a reușit să înscrie 2 goluri.

În vara lui 2003, Enrico s-a transferat la Siena, o echipă nou-promovată în Serie A. Aici a petrecut cinci ani, jucând un rol important în echipă și ajutând la performanțele bune ale acesteia în campionatul italian.

În sezonul 2005-2006, Chiesa a fost golgheterul din Serie A, după retragerea unor mari jucători precum Roberto Baggio și Giuseppe Signori.

Națională[modificare | modificare sursă]

Enrico Chiesa a fost chemat pentru prima dată la naționala Italiei de către antrenorul Arrigo Sacchi și a debutat pe 29 mai 1996 într-un meci amical împotriva Belgiei, care s-a încheiat cu scorul de 2-2. În acest meci, Enrico a reușit să înscrie un gol.

În luna următoare, el a jucat la Campionatul European din 1996, obținând două apariții și un gol, înscris în meciul pierdut cu Republica Cehă. Cu toate acestea, Italia nu a reușit să treacă de faza grupelor la acest turneu.

În timpul conducerii lui Cesare Maldini, Enrico Chiesa a fost rar convocat la naționala Italiei, dar a reușit să participe la Campionatul Mondial din 1998. Inițial, el a fost chemat ca jucător suplimentar din cauza problemelor de sănătate ale lui Alessandro Del Piero. Cu toate acestea, el a fost apoi confirmat în lotul naționalei pentru a-l înlocui pe Fabrizio Ravanelli, care a fost indisponibil pentru două meciuri.

Pe 16 decembrie 1998, Enrico Chiesa a marcat un hat-trick într-un meci amical împotriva selecției FIFA World Stars.[17] Acesta a fost un moment important pentru el și a arătat încă o dată calitățile sale de jucător de clasă mondială.

Ulterior, Enrico a fost utilizat de antrenorul Dino Zoff în diferite meciuri de calificare pentru Campionatul European din 2000, dar nu a fost selectat pentru turneul final. Ultimul său meci a fost un amical împotriva Africii de Sud pe 25 aprilie 2001, sub conducerea antrenorului Giovanni Trapattoni.

În echipa națională numără 17 apariții și 7 goluri.

Sfărșitul carierei[modificare | modificare sursă]

În iunie 2008, Enrico Chiesa și-a anunțat plecarea de la Siena și din Serie A, pentru a se alătura echipei Figline din Divizia a II-a (fosta Serie C2). La debutul său cu echipa toscană, pe 31 august 2008, el a marcat un gol într-o victorie pe teren propriu împotriva echipei Cisco Roma. În acel sezon, el a reușit să marcheze 5 goluri în 21 de meciuri, contribuind astfel la promovarea istorică a echipei în Prima Divizie. El a avut, de asemenea, o prestație impresionantă în finala Supercupei, reușind să înscrie de două ori în victoria cu 3-0 împotriva echipei Cosenza.

Cu toate acestea, la 1 noiembrie 2009, în minutul 16 al meciului Sorrento-Figline, Enrico a suferit o accidentare la genunchiul drept, care s-a dovedit a fi o „lacerație a tendonului rotulian”. Acest lucru l-a ținut departe de terenul de joc timp de câteva luni, dar a reușit să revină în ultima zi de campionat, pe 9 mai 2010. Acesta a fost ultimul meci oficial al carierei sale de fotbalist profesionist.

Antrenor[modificare | modificare sursă]

După ce a absolvit cursul de antrenor la Coverciano în 2010, Enrico Chiesa și-a început cariera de antrenor la Figline.[18] Cu toate acestea, din cauza problemelor financiare și a falimentului clubului, Figline nu a putut să participe în campionatul din sezonul 2010-2011, ceea ce l-a determinat pe Chiesa să renunțe la primul său loc de muncă ca antrenor.[19]

În sezonul 2012-2013, Enrico Chiesa a fost numit antrenor al echipei Allievi Nazionali "B" din Sampdoria.[20] La finalul sezonului, el a fost promovat la echipa de seniori a clubului Sampdoria și numit noul antrenor.

Sub conducerea lui Enrico Chiesa, Sampdoria a reușit să obțină două poziții de locul 5 în Serie A. În Cupa Italiei, echipa a ajuns până în optimile de finală în primul an și în turul doi eliminatoriu în cel de-al doilea an.

Statistici[modificare | modificare sursă]

În total, între cluburi și echipa națională, Chiesa a jucat 616 meciuri, marcând 223 de goluri, cu o medie de 0,33 goluri pe meci.

Notă[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vincenzo, Di Schiavi. „Tanti gol in panchina Continua la storia tra Chiesa e Figline” (în italiană). archiviostorico.gazzetta.it. Accesat în . 
  2. ^ „Fairs/UEFA Cup Topscorers”. www.rsssf.org. Accesat în . 
  3. ^ „European Footballer of the Year ("Ballon d'Or") 1996”. www.rsssf.org. Accesat în . 
  4. ^ „European Footballer of the Year ("Ballon d'Or") 1997”. www.rsssf.org. Accesat în . 
  5. ^ „Samp, senti Chiesa: "Attenta a Mihajlovic, ha studiato tutto"” (în italiană). la Repubblica. . Accesat în . 
  6. ^ „Nel borgo di Agneto tra i tifosi di Chiesa: "È tutto suo nonno". Il legame con Voltaggio” (în italiană). La Stampa. . Accesat în . 
  7. ^ „"Io moglie e madre tutta Chiesa e pallone"” (în italiană). ilGiornale.it. . Accesat în . 
  8. ^ Sport, Sky. „Fiorentina, un altro Chiesa: arriva Lorenzo” (în italiană). sport.sky.it. Accesat în . 
  9. ^ a b „Quanto era forte Chiesa” (în italiană). L'Ultimo Uomo. . Accesat în . 
  10. ^ Fabrizio, Salvio. „Professione cecchino” (în italiană). archiviostorico.gazzetta.it. Accesat în . 
  11. ^ Andrea, Calamai Luca, Schianchi. „Toldo-Buffon, le 20 meraviglie” (în italiană). archiviostorico.gazzetta.it. Accesat în . 
  12. ^ Nicola, Condo' Paolo, Calamai Luca, Cecere. „Chiesa, l' assistente di volo "Con Inzaghi posso costruire un tandem come con Crespo, entrambi sanno sfruttare i miei assist"” (în italiană). archiviostorico.gazzetta.it. Accesat în . 
  13. ^ a b „Riva spiega il '68 agli azzurri”. 23 maggio 1996.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  14. ^ „Enrico Chiesa”, Wikipedia (în italiană), , accesat în  
  15. ^ Andrea, Calamai Luca, Schianchi. „C' e' Chiesa, Firenze sogna” (în italiană). archiviostorico.gazzetta.it. Accesat în . 
  16. ^ „La Repubblica/calciomercato2002: Il lungo calvario della Fiorentina”. www.repubblica.it. Accesat în . 
  17. ^ „La Stampa - Consultazione Archivio”. www.archiviolastampa.it. Accesat în . 
  18. ^ „UFFICIALE: Enrico Chiesa nuovo tecnico del Figline - TUTTOmercatoWEB.com” (în italiană). archivio.tuttomercatoweb.com. Accesat în . 
  19. ^ „Figline, Chiesa deluso: 'Ma continuerò ad allenare'” (în italiană). Calciomercato.com | Tutte le news sul calcio in tempo reale. Accesat în . 
  20. ^ dNext (). „Il "Memories" di Enrico Chiesa nel giovedì di Samp TV” (în italiană). U.C. Sampdoria. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Calciatori 2001-02, edizione speciale per La Gazzetta dello Sport, Modena, Franco Cosimo Panini Editore, 2005.</nowiki>
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Enrico_Chiesa&oldid=15672695