Emanuel Vasiliu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Emanuel Kant Vasiliu)
Salt la: Navigare, căutare
Emanuel Vasiliu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Chișinău, Regatul României Modificați la Wikidata
Decedat (71 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație profesor universitar Modificați la Wikidata

Emanuel Kant Vasiliu (n. 7 septembrie 1929, Chișinău, d. 19 august 2001) a fost un lingvist român, membru titular din 1992 al Academiei Române. Între 1990 și 2001 a fost directorul Institutului de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Este fiul lui Nicolae Vasiliu și al Gabrielei Vasiliu. Și-a făcut studiile liceale în București și a urmat cursurile Universității din București.

În 1952 s-a căsătorit cu Maria-Laura Vasiliu, lingvistă.

A obținut titlul de doctor în 1956 cu teza Accentul în limba română. A fost numit asistent la Universitatea din București în 1968 și, după ce a obținut titlul de doctor docent în 1969, a fost numit profesor în 1970. În paralel cu activitatea didactică, a desfășurat o activitate de cercetare la Institutul de Lingvistică și la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale (devenit în 1990 Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române). A fost visiting professor la Universitatea din Chicago, în perioadele 1964-1965 și 1970-1971, și apoi la Universitatea din Boston, în 1971.

După revoluția anticomunistă din 1989, a fost numit decan al Facultății de Litere a Universității din București între 1990 și 1992. Din 1990 pînă la sfîrșitul vieții a condus Institutul de Fonetică și Dialectologie „Al. Rosetti” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991 și membru titular în 1992.

Activitate științifică[modificare | modificare sursă]

S-a preocupat de teoria limbii și filozofia limbajului și a făcut cercetări asupra mai multor aspecte ale limbii române: stabilirea inventarului de foneme ale limbii române, fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, aplicarea regulilor de transformare la sintaxa limbii române, fixarea etapelor din istoria limbii române etc. A promovat în România orientările moderne ale științei limbii: structuralismul (incluzînd fonologia Școlii lingvistice pragheze, glosematica hjelmsleviană, descriptivismul american), tehnicile generativ-transformaționale, semantica, lingvistica textului etc.

Ca membru al Academiei Române, Emanuel Vasiliu s-a opus revenirii la grafia cu â și sunt, votînd împotriva deciziei din 1993. Celălalt lingvist din acea vreme al Academiei, Ion Coteanu, s-a abținut.[1]

Publicații[modificare | modificare sursă]

  • „Matematică și fonologie. Teoria grafelor și consonantismul limbii romîne”, în Fonetică și dialectologie, 1961 (în colaborare cu Solomon Marcus)
  • Fonologia limbii române, București, Editura Științifică, 1965
  • Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, București, Editura Academiei, 1968
  • Sintaxa transformațională a limbii române, București, Editura Univers, 1969; publicată în engleză sub titlul The transformational syntax of Romanian, Haga, Editura Mouton, 1972 (în colaborare cu Sanda Golopenția-Eretescu)
  • Elemente de teorie semantică a limbilor naturale, București, Editura Academiei, 1970
  • Outline of a semantic theory of Kernel sentences, Haga, Editura Mouton, 1972
  • Preliminarii logice la semantica frazei, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978
  • Scrierea limbii române în raport cu fonetica și fonologia, Universitatea din București, 1979
  • Sens, adevăr analitic, cunoaștere, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
  • Limba română în secolele al XII-lea – al XV-lea. Fonetică. Fonologie. Gramatică, Universitatea din București, 1986 (în colaborare cu Liliana Ionescu-Ruxăndoiu)
  • Introducere în teoria textului, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1990
  • Introducere în teoria limbii, București, Editura Academiei Române, 1992
  • Elemente de filosofie a limbajului, București, Editura Academiei Române, 1995

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Observator cultural, nr. 79, 28 august 2001, „In memoriam Emanuel Vasiliu”

Legături externe[modificare | modificare sursă]