Sari la conținut

Elena Caragiani-Stoienescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Elena Caragiani-Stoienescu
Date personale
Născută Modificați la Wikidata
Tecuci, Tecuci, România Modificați la Wikidata
Decedată (41 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieaviatoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata

Elena Caragiani-Stoenescu (n. , Tecuci, Tecuci, România – d. , București, România) a fost prima femeie aviator din România[1][2].

A fost fiica doctorului Alexandru Caragiani, angajat al spitalului din Tecuci. În anul 1913 își ia licența în drept, devenind una dintre primele femei din România licențiate în științe juridice.[3]

Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion Wright adus special în țară pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație,[3] iar brevetul de pilot aviator cu numărul 1591 din 22 ianuarie 1914 i-a fost eliberat de Federația Aeronautică Internațională la 22 ianuarie 1914, în Franța, după ce a urmat Școala de pilotaj a Ligii Naționale Aeriene de la Băneasa, fondată de prințul Valentin Bibescu și apoi Școala civilă de aviație a lui Roger Sommer, care funcționa la Mourmelon le Grand (Paris) (1913).[4]

Deoarece autoritățile române nu i-au admis să zboare Elena Caragiani pleacă în Franța și devine primul corespondent de război din lume care scrie „reportaje din avion”. Ulterior face o deplasare în America, pentru a participa la survolarea oceanului alături de piloții americani (26 februarie 1914). Revenită în țară în 1916, deși autoritățile române nu i-au admis să zboare ca pilot, au acceptat-o ca infirmier la Iași și, ulterior, la Tecuci. Fără să mai aștepte sfârșitul războiului, se hotărăște să plece iar în Franța, pentru a-și relua cariera de reporter, unde se căsătorește cu avocatul Virgil Stoenescu și se stabilește la Paris.

Când se îmbolnăvește de tuberculoză, revine în țară unde își află sfârșitul. Este înmormântată într-o criptă la Cimitirul Bellu.[3]

Pasiuni: echitația,[5] având ca profesor pe locotenentul de cavalerie Mircea Zorileanu.[3]

  1. ^ Marcu, George (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009
  2. ^ „Elena Caragiani. Galateanca care a facut istorie”. Ştiri din România. . Accesat în . [nefuncțională]
  3. ^ a b c d Mari personalități ale istoriei și civilizației românești - Elena Caragiani, Formula AS - anul 2011, numărul 983
  4. ^ Ucrain, Constantin (1998). Personalități ale aviației române. Editura Geneze. p. 67.
  5. ^ Adevărul, 29, nr. 10518, 22 iunie 1916
  • Firoiu, V., Amazoanele cerului, Editura Albatros, București, 1980

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Articole biografice