Eino Leino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Eino Leino
Eino Leino.jpg
Date personale
Nume la naștereArmas Einar Leopold Lönnbohm Modificați la Wikidata
Născut6 iulie 1878
Paltamo, Finlanda
Decedat10 ianuarie 1926 (la 47 de ani)
Tuusula, Finlanda
ÎnmormântatHietaniemi cemetery[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuFreya Schoultz[*] ()
Aino Kajanus[*] (din )
Q51103562[*] (din ) Modificați la Wikidata
CopiiQ51103801[*] Modificați la Wikidata
Naționalitatefinlandeză Finlanda
CetățenieFlag of Finland.svg Finlanda Modificați la Wikidata
Etniefinlandezi Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor, critic literar, jurnalist
Limbilimba finlandeză[1]  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Mișcare/curent literarneoromantism
Specie literarăpoezie, teatru, critică literară
Prezență online

Eino Leino (Armas Einar Leopold Lönnbohm) (n. 6 iulie 1878, Paltamo-d.10 ianuarie 1926, Tuusula) a fost un scriitor, critic literar și jurnalist finlandez. Contribuția sa la dezvoltarea poeziei finlandeze de la începutul secolului al XX-lea a fost una decisivă. Leino a fost primul finlandez care a tradus din opera lui Dante Alighieri.[2]

Viața[modificare | modificare sursă]

Eino Leino a fost cel de-al șaptelea și cel mai mic băiat într-o familie cu zece copii. Tatăl acestuia, Anders Lönnbohm, a murit în anul 1890, iar mama sa, cinci ani mai târziu. Pierderea părinților a marcat dureros viața celui mai cunoscut poet al Finlandei. Este educat în Kajaani, Oulu și Hämeenlinna, unde în anul 1895 a absolvit liceul. La vârsta de 16 ani acesta a publicat o traducere din limba suedeză a marelui poet finlandez Johan Ludvig Runeberg. În anul 1895 începe să urmeze cursurile Universității din Helsinki, fără a le finaliza însă. Împreună cu Otto Manninen, celălalt pionier al poeziei finlandeze, a devenit un binecunoscut membru al cercurilor literare, căștigându-și faima de ziarist, traducător, poet.[3] A lucrat ca și jurnalist și critic la ziarele Päivälehti (1899-1905) și Helsingin Sanomat(1905-1914). Împreunǎ cu fratele sǎu, cunoscutul scriitor Kasimir Leino, a publicat între anii 1898-1899 Nykyaika, revistă care l-a adus în pragul falimentului. În primul deceniu al secolului al XX-lea Eino a călătorit la Berlin, Dresda, Munchen, Roma. În casa situată pe Lungotevere Prati (Bulevardul de pe Tibru, districtul Prati, Roma) unde acesta a locuit împreună cu iubita sa, scriitoarea finlandeză L.Onerva, se găsește o plăcuță comemorativă: „ În această casă, între anii 1908-1909 marele poet finlandez Eino Leino, inspirat fiind de universalitatea Romei, a tradus cu dragoste Divina Comedie”.[2]

Opera[modificare | modificare sursă]

Când revine în Finlanda, Eino Leino este deja consacrat ca poet, dramaturg, traducǎtor, devenind ulterior și o figurǎ popularǎ a restaurantelor, "cel mai mare boem al Finlandei".[3] Cǎsǎtoriile sale multiple eșueazǎ din pricina firii sale nestatornice, fire pe care numai Hilja Onerva Lehtinen, cunoscutǎ poetǎ a Finlandei sub pseudonimul L.Onerva, a înțeles-o si a acceptat-o.[4] Lirica sa, de factură neoromantică, sintetizează tradiția cântecului popular finic cu sugestii din Goethe și Heine. Sunt remarcabile bogăția sentimentelor și a stărilor sufletești, precum și virtuozitatea melodică. În unele poezii, ce amintesc de Kalevala, predomină atmosfera nordică din perioada preistorică. Eino Leino și-a inventat în poezie ritmul, idiomul, morfologia și sintaxa; este un maestru al armoniei vocalelor, precum Paul Verlaine. Leino a creat limba finlandeză în manieră personală. A preluat străvechiul ritm finlandez al "Kalevalei", muzicalitatea suedezǎ a lui Runeberg si romantismul lui Heine, simbolismul francez si metrul clasic al antichității. Cu atâtea influențe, niciuna nu a devenit dominantă, și rezultatul este o sinteză cu amprenta lui Eino Leino pe versuri, pe limba finlandeză, care devine flexibilă, plină de savoare, expresivă. Elogiat, disputat, onorat, iubit, dizgrațiat- toate aceste sentimente au fost stârnite de puternica sa personalitate, de mintea sa ascuțită ca și vorba sa. Fragment din poemul "Libertatea de a alege" („Vaalin valta”) [4][5]:

Poată alții să aleagă,
eu nicicând nu am putut;
zbor, târâș, o viață-ntreagă
doar pe mine m-am născut;
ce-am făcut, a fost poruncă,
ce n-am făcut, n-am putut;
in sfârșit, in mine-i seară,
și-n tăcere am căzut.
Pe mormânt să-mi puneți piatră,
și pe ea puneți a scrie:
Ca și inima-mi amară
mi-a fost viața pe vecie.
Singur cremenea am ars-o
ca să luminez o clipă,
mi s-a ars al vieții cântec,

sunt cenușă din aripă.”

Dramele sale, de inspirație legendară, sunt bogate în simboluri și au o formă puternic stilizată.

  • 1896: Cântece de primăvară ("Maaliskuun lauluja")
  • 1900: Lupta pentru lumină ("Sota valosta")
  • 1903: Helkavirsiä
  • 1905: Noapte de iarnă ("Talvi-yö")
  • 1905: Măști ("Naamioita")
  • 1908: Îngheț nocturn ("Halla")
  • 1919: Harfă în vânt ("Tuulikannel").


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Eino Leino”, data.bnf.fr, accesat în  
  2. ^ a b Pegasos- site literar în limba engleză
  3. ^ a b Biografii- site în limba finlandeză
  4. ^ a b Schoolfield, C. George: " A history of Finland's literature ". ISBN 0-8032-4189-5. 1998 by the University of Nebraska Press. Capitolul " The rise of Finnish language literature ", pag.111-117 ]
  5. ^ Trandafirul de foc - Tuliruusu: poeme finlandeze traduse in limba română. ISBN 973-8399-36-X pag.40-73 ]