Efrem Sirul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Sfântul Efrem Sirul
Ephrem the Syrian (mosaic in Nea Moni).jpg
Efrem Sirul
Date personale
Născutc. 306
Nisibi
Decedat9 iunie 373
Edessa
ReligieBiserica Romano-Catolică Modificați la Wikidata
Ocupațieteolog[*]
diacon
cleric[*]
poet
scriitor Modificați la Wikidata
Venerație
Venerat înToată creștinătatea
CanonizatPrin cult popular
Rămășițe pământeștiMănăstirea armeană Sf. Sergiu
SărbătoareA șaptea sâmbătă după Paște în Biserica Ortodoxă Siriană, 1 februarie în Martirologiul Roman, 28 ianuarie în Biserica Ortodoxă, 9 iunie în Biserica Anglicană, 9 iunie în Biserica Catolică, 18 iunie în Biserica Maronită
ÎnsemneVeșminte diaconale, cădelniță
PatronajeAl duhovnicilor și al liderilor spirituali
Alte informațiiA fost declarat Doctor al Bisericii
Gloriole.svg Sfinți

Efrem Sirul (Ephraim Sirianul, aramaică ܡܪܝ ܐܦܪܝܡ ܣܘܪܝܝܐ - Mor Aphrêm Sûryoyo ) (n. c. 306 în Nisibis, astăzi Nusaybin , d. 9 iunie 373 în Edessa, azi Șanlıurfa) a fost un teolog, autor de imnuri în limba siriană, venerat ca sfânt în întreaga creștinătate. El a predat învățătura creștină ca ascet în Nisibis pînă ân anul 363 când împăratul roman Flavius Claudius Iovianus a cedat orașul perșilor. De atunci a trăit în apropierea orașului Edessa. De asemenea, este considerat clasic al literaturii siriene.

Este considerat întemeietorul școlii persane și alături de contemporanul lui mai în vârstă Arafat unul din cei mai mari teologi ai bisericii siriene. Deoarece a trăit înainte de primele schisme majore din istoria creștinismului, Efrem Sirul este foarte prețiut și venerat ca sfânt în multe biserici din răsărit și apus. În 1920 a fost proclamat de către papa Benedict al XV-lea prin epistola Principi apostolorum Petro drept Doctor al Bisericii.

Sărbătoarea Sfântului Efrem Sirul este celebrată în bisericile ortodoxe în 28 ianuarie, în bisericile evanghelice, anglicane, copte și catolice în ziua de 9 iunie iar în biserica maronită în 18 iulie.

Viața[modificare | modificare sursă]

Efrem sa născut în jurul anului 306 în Nisibis pe vremea aceea un oraș de graniță între Imperiul Roman și Imperiul Persan. După o variantă a tradiției creștine el a fost fiul unei mame creștine de Amida și al unui preot păgân din Nisibis, după altă variantă ambii părinți ar fi fost creștini din zona de influență a cetății Nisibis.

La vârsta de optsprezece ani, Efrem a primit botezul creștin și de atunci a fost sub influența și în apropierea sfântului Iacov, primul episcop al cetății. Biserica creștină era considerată în acel moment drept o sectă eretică aceea a ”paulinilor” (Adv. Haer. 22). Adepții lui Bardesanes, ai lui Marcion și ai lui Mani alcătuiau majoritatea creștinilor din Nisibis și Edessa. Pietatea specială a "fiilor legământului", o comunitate ascetică similară monahismului, l-a atras impresionat și format pe Efrem Sirul. A combătut însă vehement mișcare monahală oficială care a fost influențată de maniheismul din Mesopotamia. Din cauza evlaviei și a inteligenței sale, a fost numit profesor al școlii din Nisibis și mai târziu conducătorul acesteia. O legendă creștină ne spune că a fost hirotonit diacon de către episcopul Vasile cel Mare din Cezarea.

În 363, împăratul Flavius Claudius Iovianus cedează, după pierderea unui conflict militar la granița orientală, orașul Nisibis persanilor (vezi Pacea din 363). Atunci Ephrem a plecat împreună cu mulți alți creștini din orașul său natal și s-a stabilit - după scurtă ședere în zona de Bet-Garmai și Amida la Edessa (astăzi Sanliurfa / Turcia), capitala din acea vreme a provinciei romane Osroene (Ὁσροηνή). Edessa era în acel moment centrul administrativ roman al acelei regiuni, dar în același timp și orașul cu cea mai mare comunitate creștină. Nu este clar dacă Efrem a fondat ulterior școala celebră din Edessa și școala persană sau dacă o școală deja existentă a cunoscut prin el și prin urmașii lui o creștere extraordinară


Conform tradiției, Efrem a continuat să trăiască ca un pustnic într-un schit și și-a petrecut nopțile rugându-se și studiind scripturile. Cu toate acestea, aceasta este probabil interpretarea ulterioară a afilierii sale față de frățietatea "fiilor legământului". Grigorie de Nyssa ne-a lăsat următorul portret: "Efrem este un sârguincios urmaș al primilor apostoli; El poate servi ca exemplu tuturor călugărilor și pustnicilor. El a trăit fără sac, fără băț și nu avea nici argint, nici aur. Mâncarea lui era fulgi de ovăz și legume, iar băutura era apă curată. Corpul lui era ca un schelet din lut."

Efrem a continuat să lucreze până la moartea sa ca profesor, ca exeget, ca polemizator, ca predicator și ca poet religios. Efrem a murit pe 9 iunie 373, în Edessa, în Mesopotamia pe vremea împăratului Valens.

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Carmina Nisibena, culegere de versuri, remarcabile prin forma poetică, ce au fost traduse chiar în timpul vieții autorului în elină, armeană, arabă, latină;
  • Mēmrē ("Discursuri"),
  • Madrāšē ("Cercetări"); aceste două lucrări aparțin prozei exegetice.

Ediții și traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Des Heiligen Ephraem des Syrers Carmina Nisibensis, tradus de Edmund Beck în Corpus Scriptorum Christianorum Orientalum. Peters Publishers, Leuven 1961.


Predicile Sf. Efrem Sirul, Fribourg, 1491

Note[modificare | modificare sursă]

Traducere în limba română[modificare | modificare sursă]

Silvestru Octavian Isopescul (tr.), Tâlcuirea Sântului părintelui nostru Domnul Efrem Sirul la Pentateuh,Iosua, Judecători, Cărțile lui Samuel și ale Regilor, Cernăuți, 1914 (traducere din limba siriacă și altele).

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Sfântul Efrem Sirul