Discuție Utilizator:GecHam

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
Adăugare subiect
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ultimul comentariu: acum 17 ani de Rebel în subiectul ■ Testul v-a fost anulat

Discuţie_Utilizator:GecHam/Arhiva

Concurs de scriere[modificare sursă]

Îmi pare rău să vă anunţ, dar e datoria mea ca membru al juriului. V-am anulat punctajele acordate deoarece nu întruniţi condiţiile necesare — nu aveţi cel puţin 30 de zile de la înregistrare şi nici cel puţin 100 de contribuţii la activ. — KlaudiuMihăilă Mesaj 26 septembrie 2006 23:28 (EEST)Răspunde

Ştiu că sunteţi membru al juriului, şi de aceea ar trebui să cunoaşteţi regulile lui. Pe pagină scrie clar că pot vota doar participanţii care au o vechime de cel puţin o lună şi cel puţin 100 de contribuţii la activ. Aceasta este o cale amiabilă.
Dumneavoastră aţi creat contul pe 3 septembrie 2006 ora 15:35 (vedeţi aici). Şi aveţi doar 53 de contribuţii la activ (vedeţi aici). Chiar dacă mai faceţi încă 47 de contribuţii ca să aveţi cel puţin 100 (una din condiţii), nu puteţi vota decât abia pe 3 octombrie (la 30 de zile şi în afara concursului). Puteţi să o întrebaţi şi pe Emily, celălalt membru al juriului, despre această situaţie. Îmi cer scuze că v-am observat mesajul atât de târziu. — KlaudiuMihăilă Mesaj 29 septembrie 2006 15:15 (EEST)Răspunde
Ceea ce aţi făcut dumneavoastră aici nu este un lucru corect. V-am reanulat punctajul şi vă rog să îl lăsaţi aşa! — KlaudiuMihăilă Mesaj 30 septembrie 2006 19:42 (EEST)Răspunde

Opinii[modificare sursă]

Salut. Opiniile legate de articolul Vălenii de Munte pot fi depuse fără nici o problemă în pagina de discuţie a articolului. Nu se cuvine o subpagină pentru acest lucru. Succes. --Rebel 7 octombrie 2006 15:08 (EEST)Răspunde

■ Testul v-a fost anulat[modificare sursă]

Testul dumneavoastră de la pagina Lista primarilor din Vălenii de Munte a funcţionat, dar a fost anulat. Pentru alte încercări vă rugăm să folosiţi cutia cu nisip. Vă invităm să citiţi şi pagina de bun venit pentru a afla cum puteţi contribui la enciclopedia noastră. Mulţumim. --Rebel 7 octombrie 2006 15:11 (EEST)Răspunde