Discuție:Verb

Conținutul paginii nu este suportat în alte limbi.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Verb unipersonal-impersonal[modificare sursă]

de ce nu se poate conjuga verbul a ploua?

Ba se poate, dar numai la persoana a III-a singular. Un astfel de verb se cheamă unipersonal. Semantic vorbind este în același timp un verb impersonal, pentru că nu există un subiect căruia să-i fie atribuită acțiunea de a ploua. În plus, din cauza morfologiei acestui cuvînt, este greu să i se dea cu forța o formă de indicativ prezent pentru persoanele I și a II-a, așa cum se poate face simplu la a ninge, a fulgera etc (eu ning, tu fulgeri...). Tot așa și verbul a oua se conjugă numai la persoana a III-a (dar ambele numere), deși probabil unii ar vrea să-l conjuge și la celelalte persoane, ceea ce la indicativ prezent e greu (eu mă ou? tu te oi?).
Dar în toate situațiile practice a ploua nu are nevoie să fie conjugat și la alte persoane și numere. Dacă doriți puteți să-i puneți întrebarea personal d-lui Pruteanu, aici. E foarte posibil să vă răspundă. — AdiJapan  8 februarie 2007 05:13 (EET)[răspunde]

Pentru Adi Japan:

Bună ziua. Am și eu o nelămurire. În cazul în care verbul lipsește, dar se subînțelege, substituția o grafiem prin virgulă sau linie de pauză? De exemplu: "Primul volum se intitulează Albul norilor, iar cel de-al doilea, Negrul norilor" sau "Așa cum distanța se măsoară în metri, suprafața unui teren, în metri pătrați, la fel și volumul de apă se împarte în metri cubi".

Am pus corect virgulele? Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Egopur (discuție • contribuții).

Paginile de discuții ale articolelor au ca scop comunicarea între cei care contribuie la scrierea articolului, de exemplu pentru organizarea materialului, pentru semnalarea greșelilor, pentru precizarea surselor bibliografice etc. Nu sînt forumuri de discuție despre subiectul respectiv.
Dar, ca să vă răspund la întrebare, în general predicatul lipsă se indică prin virgulă, mai rar prin linie de pauză, iar dacă ritmul frazei o cere uneori nu se indică deloc. Ați pus corect virgulele, atîta doar că în loc de virgula dinainte de suprafața eu aș fi scris și. Vedeți cîteva reguli detaliate de utilizare a virgulei la ghidul stilistic al Portalului Uniunii Europene. — AdiJapan 28 septembrie 2009 12:55 (EEST)[răspunde]

Îmi cer scuze, dar nu am știut unde vă pot adresa cîteva întrebări. Ar fi un mare cîștig și privilegiu pentru mine dacă mi-ați spune la ce adresă vă pot contacta (în cazul în care mai am vreo nelămurire).

Mi-ați fost de ajutor în problema de mai sus. M-a amuzat puțin faptul că, după ce au explicat în ghidul stilistic că virgula se folosește pentru a marca lipsa predicatului sau a verbului copulativ, au scris: “În funcție de gradul legăturii cu termenul determinat, marcat în pronunțare prin pauză și intonație, iar în scris prin punctuație, propozițiile atributive se clasifică în propoziții atributive explicative (izolate) și în propoziții atributive determinative (neizolate)”:) Dar am înțeles. Nu este obligatorie folosirea virgulei, cum ați spus dumneavoastră. Vă mulțumesc. Egopur.

V-am răspuns la pagina dumneavoastră de discuții. — AdiJapan 29 septembrie 2009 07:51 (EEST)[răspunde]

Presumptiv[modificare sursă]



Am detectat în prezentul articol un fel de reminiscență a limbii române învățate în școală, și anume în zona modului prezumtiv (de care nu am invățat la școală, nu era în manuale) sugerez separarea în prezumtiv prezent și prezumtiv perfect
Prezumtiv prezent - Prezumtiv perfect
Ne-or vedea (dacă riscăm) - Ne-or fi văzut (dar poate nu ne-au vazut)
Ne-om duce (dacă vrei) - Ne-om fi dus (dar nu-mi aduc aminte)
S-or face (dacă le lași) - s-or fi făcut (să nu se ardă pe foc)
etc.
Am dificultăți în a înțelege motivele pentru care în mod constant prezumtivul lipsește din orice gramatică a limbii române. Dacă am avea niște referințe ar fi și mai bine, dar ce te faci când ai o formă de a vorbi care este atât de răspândită, și totuși atât de absentă din literatura de specialitate? (sunt „baffled”). Am adăugat în listă și viitorul anterior și viitorul popular, un alt timp verbal al modului indicativ care este completamente ignorat, deși este folosit pe scară largă (eu nu folosesc personal NICIODATĂ viitorul clasic în vorbire) 89.136.167.81 (discuție) 22 februarie 2012 21:26 (EET)[răspunde]

Prezumtivul lipsește din manualele școlare, dar în lucrările de specialitate, inclusiv în cele destinate unui public larg (de exemplu Gramatica Academiei, 2005) este tratat cot la cot cu celelalte moduri. — AdiJapan 23 februarie 2012 07:01 (EET)[răspunde]