Discuție:Fracturism
Adăugare subiect | Articolul Fracturism este un subiect de care se ocupă Proiectul Literatură, un proiect lansat pentru a coordona și a lista articolele care trebuie completate sau care trebuie scrise și activitatea celor care scriu articole despre literatură Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici. |
| Ciot | Acest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa Ciot pe scala de calitate. |
| Neclasificat | Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță. |
Rugăm introducerea paragrafelor de mai jos pe pagina principală a articolului Fracturismul. Articolul a fost vandalizat de Marius Ianuș, în interes personal, ascunzându-se sursele în care se contestă legitimitatea acestui așa-zis curent literar. Andrei Stroe a protejat pagina după ce a fost vandalizată de Marius Ianuș, dispărând astfel informațiile de mai jos. Rugăm, pe această cale, reintroducerea lor, așa cum apar mai jos. Dacă Marius Ianuș sau alți utilizatpri mai doresc să introducă și aște paragrafe prezente în surse de încredere, să o facă. Oricine este binevenit să dezvolte acest articol! Vă mulțumim!
Fracturismul este un manifest poetic din literatura română, coautorii acestuia fiind Dumitru Crudu și Marius Ianuș. Fracturismul a fost descris uneori ca fiind un curent literar, însă această asociere a fost contestată de unii scriitori din generația 2000 și chiar de unii reprezentanți ai așa-zisului curent fracturist.
În viziunea criticului Nicolae Manolescu, Manifestul fracturist inaugurează o poezie provocatoare, dar nu așa de scandaloasă cum s-a vrut și cum a fost citită de critica de toate vârstele, o poezie antisistem avant la lettre, în tradiția Geo Bogza din Poemul invectivă și din Jurnal de sex, anticapitalistă (a lui Bogza era antiburgheză), nu fără legătură cu Gingsberg și Kerouac, idolii generației 1980, abundând în dure considerații politice referitoare la România...[1].
Unul dintre liderii actuali ai generației 2000, Ionuț Caragea, afirmă într-un articol din revista Caietele Columna, nr. 3/2021, pag. 23, inititulat „Curente literare globale și pseudo-curente literare locale”, că Fracturismul nu a fost un curent literar, ci un moft personal al acelora care l-au inventat, urmărindu-se un singur scop: creșterea rapidă a prestigiului personal în disputa cu alți scriitori din aceeași generație sau din generațiile anterioare. De altfel, Ionuț Caragea consideră că Fracturismul nu a înglobat o generație, iar Marius Ianuș, nu a fost liderul generației 2000, fiindcă nu avea cum să fie liderul câtorva mii de scriitori douămiiști din afara Fracturismului, scriitori pe care nu i-a influențat niciodată, în niciun fel. Nici prin valoarea sa literară, nici prin ideea de fracturism. [2]
De altfel, Dumitru Crudu, coautorul fracturismului, confirmă în bună măsură afirmațiile lui Ionuț Caragea, precizând în revista Literatura de azi, la data de 03.12.2015, într-un articol intitulat "Câteva vorbe despre ce se ascundea în spatele unui manifest" că " "Trebuia să epatăm pentru a fi luați în seamă. Altfel, dacă nu am fi jucat și teatru, nimeni nu ar fi dat doi bani pe textul nostru. Eram conștienți de asta. De aia am și lovit în idoli. Totuși, după ce se lăsa întunericul și ne întorceam acasă, scoteam volumele optzeciștilor și le citeam sub plapumă. Fracturismul a ieșit din mantaua lui Cărtărescu și Mușina, ăsta e adevărul, dar în manifest am pornit un război contra poeților pe care-i iubeam, pentru a atrage atenția asupra poeziei noastre. Privind dinspre prezent spre acele vremuri, consider că aceste lucruri reprezintă partea cea mai perisabilă a manifestului nostru și, cu această ocazie, vreau să recunosc că foarte multe idiosincrazii erau false, pentru că nouă ne plăcea poezia optzecistă." [3]
O altă voce importată din rândul scriitorilor considerați fracturiști, filologul Ioana Băețică, cercetător pe tema culturii tranziției [4], consideră, într-un interviu publicat pe portalul Liternet, că "Curentul fracturist nu este un curent literar. Nu se închide între granițele unui stil estetic și unui tip de naratologie. Mai mult decât atât, este un program de atitudine. Program e deja un cuvânt foarte mare. O sugestie de atitudine socială a generației noastre biologice. Cu care ne simțim cumva organic crescuți din aceleași experiențe, care ne dau un sentiment de consubstanțialitate, și pentru care nu mai există nici un fel de cale de ieșire decât să înțeleagă ce se întâmplă în momentul de față în România."[5]
O altă voce care contestă Fracturismul este Ovidiu Iancu, într-un articol publicat în revista Viața literară. Acesta consideră că "Se cuvine amintit, ca relevant studiu de caz, și pseudo-curentul literar denumit de Marius Ianuș „fracturism”. El e, oarecum, inedit, având un manifest teoretic (confuz), dar nebeneficiind de texte consistente care să-l susțină. Apărut, după mărturia autorilor (Marius Ianuș și Dumitru Crudu) „în noaptea de 10 spre 11 septembrie 98 (când am fost bătuți pe stradă)”, acest curent literar are un singur avantaj major. E primul care poate fi datat cu precizie… a apărut, deci, fix în noaptea de 10 spre 11 septembrie 1998 (e adevărat că nu cunoaștem cu precizie ora). În rest, textul-manifest e de un umor involuntar irezistibil. „Fracturismul are mai multe niveluri: socio-cultural, psihologic, estetic și, în consecință, curentul nostru este reflectarea literară a unei realități noi. În plan politic este reprezentat prin anarhism” sau „Fracturismul desfide (sic!) șoarecii de bibliotecă și poeții premianți, cât și o poezie scrisă pe diplomele de absolvire a facultății”. Aici, se ignoră și limba română prin eludarea corelației necesare la nivelul frazei între „atât” și „cât”. Și în fine, un ultim citat pe care personal îl prefer pentru doza lui de aroganță și ignoranță: „Fracturismul, după ce a descoperit fisurile realității și existenței, vrea să instituie o legătură extrem de strânsă, o coeziune între felul cum trăiești și poezia pe care o scrii”. Superb!!! După ce, așadar, într-o singură noapte cei doi au descoperit „fisurile existenței”, s-au și hotărât să reinstituie o confuzie de care generații întregi de critici literari, nu numai români, se străduiseră să scape." [6]--5.14.146.224 (discuție) 10 noiembrie 2021 17:17 (EET)