Delta Scuti

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Delta Scuti
Scutum constellation map.png
StarArrowOL.svg
Denumire Bayer δ Sct, δ Scuti
Denumire Flamsteed
Date de observație
Constelație
Magnitudine aparentă
Magnitudine aparentă vizuală 4,72
Magnitudine absolută (Mv)
Clasificare spectrală
Tipul de variabilă δ Sct
Declinație
Ascensie dreaptă
Diametru angular
Adjectiv
Astrometrie
Mișcare proprie (μ) AD:  msa/an
Dec.:  msa/an
Viteză radială (Rv)
Mișcare proprie (μ)
Paralaxă (π)
Eroare paralaxă
Distanța față de Terra 202 al
(61,933 pc)
Distanța față de centrul Căii Lactee
Periodă galactică
Orbită
Companion/pereche
Perioadă orbitală
Axă semimajoră
Excentricitate
Înclinare
Detalii
Masă M
Rază R
Luminozitate L
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă
Temperatură
Diametru D
Viteză rotațională km/s
Masă M
Rază R
Luminozitate L
Metalicitate
Gravitație la suprafață
Rotație stelară
Vârstă
Temperatură
Diametru D
Alte denumiri
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Delta Scuti (δ Sct, δ Scuti) este o stea gigantă din constelația Scutul. Cu o magnitudine aparentă vizuală de 4,72,[1] această stea este a cincea cea mai luminoasă din constelația din care face parte. Analize făcute asupra paralaxei în timpul misiunii Hipparcos au plasat steaua la o distanță de aproximativ 202 ani-lumină de Soare. [2]

Denumirea de Delta Scuti a fost una ulterioară fostei denumiri de 2 Aquilae. [3]

Delta Scuti este o stea variabilă, fiind prototipul tipului de stele variabile Delta Scuti; Delta Scuti prezintă fluctuații ale luminozității în magnitudinea aparentă de +4,60 până la +4,79 într-o perioadă de 4,65 ore.

Această stea are doi companioni: Delta Scuti B, de magnitudine +12,2 și situat la o distanță aparentă de 15,2 secunde de arc, și Delta Scuti C, de magnitudine +9,2, situat la 53 de secunde de arc.

În 1,1 până la 1,2 milioane de ani, Delta Scuti se va apropia la circa 10 ani-lumină de Sistemul nostru Solar, și va deveni cea mai strălucitoare stea de pe cerul nocturn, atingând o magnitudine de -1,84.[4]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Johnson, H. L. et al. (1966). „UBVRIJKL photometry of the bright stars”. Communications of the Lunar and Planetary Laboratory 4 (99): 99. Bibcode1966CoLPL...4...99J. 
  2. ^ van Leeuwen, F. (1 noiembrie 2007), „Validation of the new Hipparcos reduction”, Astronomy and Astrophysics 474 (2): 653–664, doi:10.1051/0004-6361:20078357, Bibcode2007A&A...474..653V 
  3. ^ Wagman, M. (1 august 1987). „Flamsteed's Missing Stars”. Journal for the History of Astronomy, Vol.18, NO. 3/AUG, P.209, 1987 18: 212. Bibcode1987JHA....18..209W. 
  4. ^ Tomkin, Jocelyn. „Once and Future Celestial Kings” (în en). Sky and Telescope, april, 1998, P.60.