David Woodard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
David Woodard
David Woodard (Seattle, 2013).jpg
Date personale
Născut6 aprilie 1964
Santa Barbara, California
Căsătorit cuSonja Vectomov
Naționalitate SUA
CetățenieFlag of the United States.svg SUA Modificați la Wikidata
ReligieBudism Modificați la Wikidata
OcupațieDirijor, scriitor
Limbilimba engleză  Modificați la Wikidata
StudiiNoua Scoala de Cercetare Sociala, și Universitatea din California, Santa Barbara
Activitatea literară
Mișcare/curent literarPostmodernism

David Woodard (născut pe 6 aprilie 1964) este un dirijor și scriitor american. În anii 1990, a inventat termenul prequiem, o fuziune între preemptivă și recviem, pentru a descrie practica sa budistă de a compune muzică dedicată, care urma să fie interpretată în timpul sau chiar înaintea morții subiectului său.[1][2]

Slujbele de pomenire din Los Angeles pe care Woodard le-a dirijat sau regizat includ o ceremonie din 2001 ținută la calea ferată Angels Flight care acum nu mai este funcțională. Slujba a fost ținută pentru Leon Praport, care și-a pierdut viața într-un accident, și văduva lui, Lola, care a fost rănită.[3][4]:125 De asemenea, a ținut recviemuri pentru animale sălbatice, inclusiv pentru pelicanul maro din California pe plaja unde acesta căzuse.[5]

Woodard este cunoscut pentru replicile sale ale Dreamachine, o veioză psihoactivă, care au fost expuse în muzeele de artă din întreaga lume. În Germania și Nepal, este cunoscut pentru contribuțiile la jurnalul literar Der Freund, contribuții care includ texte despre karma interspecii, conștiița plantelor și așezarea paraguayană Nueva Germania.[6]

Educație[modificare | modificare sursă]

Woodard a studiat la Noua Școală de Cercetare Socială și Universitatea California, Santa Barbara.[7]

Nueva Germania[modificare | modificare sursă]

În 2003, Woodard a fost ales consilier în Juniper Hills (comitatul Los Angeles), California. În această calitate, a propus înfrățirea cu orașul Nueva Germania, Paraguay. Pentru a-și putea promova planul, a călătorit în vechea utopie vegetariană / feministă și s-a întâlnit cu conducerea locală. După vizita inițială, a ales să nu continue relația, dar a păstrat comunitatea ca subiect de studiu pentru scrieri ulterioare. Ce l-a interesat în mod special au fost ideile proto-transhumaniste ale planificatorilor speculativi Richard Wagner și Elisabeth Förster-Nietzsche care, împreună cu soțul ei, Bernhard Förster, au pus bazele coloniei și au trăit acolo între 1886 și 1889.[7]

Din 2004 și până în 2006, Woodard a condus numeroase expediții în Nueva Germania, câștigând suportul vicepreședintelui american de atunci, Dick Cheney.[8] În 2011, Woodard i-a permis romancierului elvețian Christian Kracht să publice în două volume, sub numele Werhahn Verlang de la Universitatea Gottfried Wilhelm Leibniz din Hanovra,[9]:180–189 corespondența lor personală, destul de vastă, care privea în mare parte Nueva Germania.[10]:113–138 Privind schimbul de scrisori, Frankfurter Allgemeine Zeitung spune "[Woodard și Kracht] elimină granița dintre viață și artă".[11] Publicația Der Spiegel că primul volum Five Years, vol. 1[12] reprezintă ”lucrarea pregătitoare spirituală” pentru romanul ulterior al lui Kracht.[13]

Conform lui Andrew McCann, ”Kracht l-a însoțit pe Woodard într-o călătorie spre ce a rămas din acest loc, unde descendenții coloniștilor originali trăiesc în condiții foarte reduse. După cum reiese din corespondență, Kracht i-a făcut pe plac lui Woodard în dorinta acestuia de a avansa profilul cultural al comunității, și de a construi o miniatură a operei din Bayreuth în locul unde fusese odată casa familiei lui Elisabeth Förster-Nietzsche”.[14][n 1] În ultimii ani, Nueva Germania a devenit o destinașie mai primitoare, cu pensiuni și un muzeu istoric improvizat.

Dreamachine[modificare | modificare sursă]

Între 1989 și 2007, Woodard a construit replici ale Dreamachine,[15] o inveție stroboscopică a lui Brion Gysin și Ian Sommerville, care are un cilindru fasonat, realizat din cupru sau hârtie, care se rotește în jurul unei lămpi electrice—atunci când este privită cu ochii închiși, acest aparat poate declanșa deviații mentale comparabile cu intoxicarea cu droguri sau cu visele.[n 2] După ce a contribuit cu o Dreamachine la retrospectiva vizuală LACMA Ports of Entry[16] a lui William S. Burroughs, Woodard s-a împrietenit cu acesta și i-a făcut cadou o Dreamachine, ”Model boem (Bohemian model)” (din hârtie) cu ocazia celei de-a 83-a aniversări (și ultima).[17][18]:23 Sotheby's a vândut la licitație unui colectionar privat în 2002 lampa cu care Woodard a contribuit la retrosctiva vizuală, iar cea făcută cadou lu Burrough se află la Muzeul de Artă Spencer sub formă de împrumut extins din partea familiei Burroughs.[19]

Referințe și notițe[modificare | modificare sursă]

Notițe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Filozoful clasic elvețian Thomas Schmidt compară tonul epistolar a lui Woodard cu un personal de fundal dintr-un roman a lui Thomas Pynchon.
  2. ^ În 1990, Woodard a inventat o mașină psihoactivă fictivă, Feraliminal Lycanthropizer, ale cărei efecte se presupune că sunt inverse celor cauzate de Dreamachine.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carpenter, S., "In Concert at a Killer's Death", Los Angeles Times, 9 mai 2001.
  2. ^ Rapping, A., Portretul lui Woodard (Seattle: Getty Images, 2001).
  3. ^ Reich, K., "Family to Sue City, Firms Over Angels Flight Death", Los Angeles Times, 16 martie 2001.
  4. ^ Dawson, J., Los Angeles' Angels Flight (Mount Pleasant, SC, SUA: Arcadia Publishing, 2008), p. 125.
  5. ^ Manzer, T., "Pelican's Goodbye is a Sad Song", Press-Telegram, 2 octombrie 1998.
  6. ^ Carozzi, I., "La storia di Nueva Germania", Il Post, 13 octombrie 2011.
  7. ^ a b Riniker, C., "Autorschaftsinszenierung und Diskursstörungen in Five Years", în J. Bolton, et al., editori, German Monitor 79 (Leiden: Brill, 2016).
  8. ^ Epstein, J., "Rebuilding a Home in the Jungle", San Francisco Chronicle, 13 martie 2005.
  9. ^ Woodard, D., "In Media Res", 032c, vara anului 2011, pp. 180–189.
  10. ^ Schröter, J., "Interpretive Problems with Author, Self-Fashioning and Narrator", în Birke, Köppe, editori, Author and Narrator (Berlin: De Gruyter, 2015), pp. 113–138.
  11. ^ Link, M., "Wie der Gin zum Tonic", Frankfurter Allgemeine Zeitung, 9 noiembrie 2011.
  12. ^ Kracht, C., & Woodard, Five Years (Hanovra: Wehrhahn Verlag, 2011).
  13. ^ Diez, G., "Die Methode Kracht", Der Spiegel, 13 februarie 2012.
  14. ^ McCann, A. L., "Allegory and the German (Half) Century", Sydney Review of Books, 28 august 2015.
  15. ^ Allen, M., "Décor by Timothy Leary", The New York Times, 20 ianuarie 2005.
  16. ^ Knight, C., "The Art of Randomness", Los Angeles Times, 1 august 1996.
  17. ^ Ambasada Statelor Unite ale Americii, Praga, "Literary Centenary", octombrie 2014.
  18. ^ Woodard, "Burroughs und der Steinbock", Schweizer Monat, martie 2014, p. 23.
  19. ^ Muzeul de Artă Spencer, "Welcome to the Spencer Collection", Universitatea din Kansas.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons-logo.svg Materiale media legate de David Woodard la Wikimedia Commons