Criza ostaticilor din Algeria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Criza ostaticilor de la In Amenas)
Jump to navigation Jump to search
Harta localității In Amenas şi a complexului gazifer Tigantourine

Criza de ostatici de la In Amenas a fost o criză de ostatici masivă care a început pe 16 ianuarie 2013, când un grup de militanți islamiști afiliat la al-Qaida și condus de Mokhtar Belmokhtar a luat sute de oameni ostatici la complexul gazifer Tigantourine de lângă In Amenas, Algeria.[1] Forțele de securitate algeriene au înconjurat zona și majoritatea persoanelor au fost eliberate.[2] Conform guvernului algerian, 38 de ostatici și 29 de militanți au fost uciși,[3] în timp ce 685 de muncitori algerieni și alți 107 străini au fost eliberați.[4][5]

Atacul[modificare | modificare sursă]

Complexul de exploatare a gazului cunoscut sub numele de Tiguentourine se află în estul Algeriei, la aproximativ 40 km sud-vest de In Amenas în deșertul Sahara, aproape de granița cu Libia și la 1.300 km de capitala Algeriei, Alger. Acesta este operat de compania algeriană de stat Sonatrach în parteneriat cu firma britanică BP (din 1999) și firma norvegiană Statoil (din 2003).[6]

Criza a început în dimineața zilei de 16 ianuarie 2013, când aproximativ 40 de militanți islamiști care au intrat în Algeria din nordul statului Mali au atacat un autobuz ce transporta angajații la instalația de gaze naturale de lângă In Amenas. De acolo, pasagerii luați ostatici au fost aduși în uzină.[7][5][8]

Luarea de ostatici este legată de conflictul din Mali, fiind declanșată ca replică la deschiderea de către Algeria a spațiului său aerian pentru avioanele franceze care au bombardat pozițiile grupurilor islamiste din Mali ce ocupă nordul țării. În schimbul siguranței ostaticilor, militanții islamiști au cerut încetarea operațiunilor militare franceze[9] [10] împotriva islamiștilor din Mali.

La 17 ianuarie, grupul de intervenție specială al armatei algeriene a început un asalt cu elicoptere asupra complexului[11] ocupat de islamiști, fiind uciși 32 răpitori și 23 ostatici.[12]

Ostatici[modificare | modificare sursă]

Grupul islamist a declarat pentru o agenție de știri din Mauritania că 41 de cetățeni străini au fost răpiți. Cinci dintre ei ar fi fost ținuți în complexul de exploatare a gazelor, iar restul într-o locuință din apropiere.[2] Conform oficialilor americani, 132 cetățeni străini au fost luați ostatici.[13] Printre aceștia s-au numărat 13 norvegieni (4 dintre ei au evadat într-o tabără militară din apropiere),[14] 7 americani, 5 japonezi, un irlandez, precum și cetățeni din Franța, România și Regatul Unit. Canalul de știri France 24 a difuzat părți dintr-o conversație telefonică cu un ostatic francez care a spus că a fost ținut alături de cetățenii britanici, japonezi, filipinezi și malaezieni.[15][16]

Pe 17 ianuarie 2013, un oficial de securitate algerian a declarat pentru Associated Press că cel puțin 20 de străini au scăpat. Postul algerian privat de televiziune Ennahar a citat 15 ostatici străini, inclusiv doi japonezi, un cuplu francez și un irlandez care au scăpat sau au fost eliberați. Anterior, agenția de presă Algeria Press Service a raportat că aproximativ 30 de lucrătorii algerieni au reușit să se elibereze.[17][18]

Potrivit oficialilor americani, 100 dintre cei 132 de cetățeni străini au scăpat sau au fost eliberați până la mijlocul zilei de 18 ianuarie. Aceleași rapoarte au arătat că 500 algerieni au fost salvați până la 18 ianuarie. [13] Un muncitor american a fost de asemenea confirmat mort la 18 ianuarie.[19]

Morți[modificare | modificare sursă]

Pe 19 ianuarie, 11 militanți și 7 ostatici au fost uciși într-un atac final de a pune capăt blocajului. Alți 16 ostatici străini au fost eliberați, inclusiv doi americani, doi germani și un portughez.[19]

Prim-ministrul algerian Abdelmalek Sellal a declarat într-o conferință de presă pe 21 ianuarie 2013 că un ostatic algerian (un gardian de securitate) și 37 de ostatici străini provenind din opt țări diferite au murit. Cele opt țări au fost Japonia, Filipine, Regatul Unit, Norvegia, SUA, România, Malaysia și Franța.[5]

La 24 ianuarie 2013, ostaticii uciși au fost după cum urmează:[20]

Reacții internaționale[modificare | modificare sursă]

  •  Canada: Guvernul canadian a declarat: „Canada condamnă în cei mai duri termeni posibili acest atac deplorabil și laș și toate grupările teroriste care urmăresc să creeze și să perpetueze insecuritate în țările din Sahel din Africa de Vest.”[33]
  •  Columbia: Președintele columbian a declarat că „totul pare să indice” faptul că un cetățean columbian rezident în Marea Britanie a fost ucis.[34] Pe 19 ianuarie Guvernul Columbiei a confirmat știrea morții lui Carlos Estrada, vicepreședintele BP pentru Africa de Nord, care lucrase pentru companie mai bine de 18 ani. Domnul Estrada avea de asemenea cetățenie britanică.[35]
  •  Filipine: Raul Hernandez, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Afaceri Externe, a declarat că guvernul filipinez încă verifică rapoartele conform cărora au existat cel puțin 15 filipinezi în uzină la momentul ofensivei forțelor de securitate algeriane. Hernandez a mai declarat că un filipinez a evadat din complex înainte de raid, alegându-se doar cu leziuni minore, potrivit unui ofițer de informații japonez..[36] A fost de asemenea confirmat că 6 muncitori filipinezi au fost uciși.[37]
  •  Franța: Oficialii de la Paris au confirmat moartea unui cetățean francez.[13]
  •  Iran: Televiziunea publică Press TV din Iran a realizat un reportaj intitulat „Răspunderea Vestului pentru luarea de ostatici din Algeria”, în care a fost intervievat Lawrence Freeman de la revista Executive Intelligence Review. Press TV și-a susținut concluzia conform căreia „SUA și marionetele lor, Arabia Saudită și Qatar, care au jucat în primul rând un rol în crearea rebelilor sunt cauza principală a incidentelor precum cel care a avut loc în Algeria.”[38]
  •  Japonia: Prim-ministrul Shinzō Abe și-a scurtat vizita în Asia de Sud pentru a reveni la Tokyo să se concentra asupra situației.[39] Compania japoneză JGC Corporation, care este implicată în producția de gaze din uzină, a organizat mai multe întâlniri cu guvernul japonez privind incidentul.[40] Ambasadorul algerian la Tokio a fost convocat pentru a oferi clarificări asupra crizei de ostatici.[41] 17 japonezi au fost luați ostatici, dintre care 9 au murit.[42]
  •  Malaysia: Pe 23 ianuarie 2013 ambasada Malaysiei din Alger a confirmat că inspectorul de control al calității Chong Chung Ngen - unul din cei cinci malaysieni dispăruți în urma atentatului de la In Amenas - a fost ucis, iar un alt malaysian, Tenis Tan Wee, a rămas dispărut.[43]
  •  Norvegia: Oficialii de la Oslo au declarat că nouă cetățeni norvegieni au fost luați ostatici, iar unul dintre ei a fost eliberat în dimineața din 18 ianuarie.[44] Norvegia a trimis o echipă de criză la ambasada sa din Alger[45] și un avion comercial transformat în spital.[46]
  •  Regatul Unit: Prim-ministrul David Cameron a confirmat faptul că trei cetățeni britanici au fost uciși, iar alți trei au fost presupuși morți. El a declarat că nu a fost informat în prealabil de autoritățile algeriene cu privire la o încercare de eliberare ce va avea loc în scurt timp.[47][48]
  •  România: Robert Cazanciuc, secretar general în Ministerul Afacerilor Externe, a declarat că printre ostatici s-a numărat și un român.[49][50] Într-o conferință de presă din 19 ianuarie, MAE a declarat că cinci cetățeni români au fost luați ostatici, unul dintre ei fiind ucis în timp ce voia să scape. Un alt bărbat a decedat câteva ore mai târziu la spital.[51] DIICOT a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la moartea celor doi cetățeni români.[52]
  •  Turcia: Ministerul Afacerilor Externe din Turcia a declarat că trei cetățeni turci au supraviețuit. Ministerul a condamnat incidentul, numindu-l „un atac terorist”.[53]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Amenas Hostage Crisis: Oil Workers 'Killed' in Algeria Air Strikes” (în engleză). Rigzone. . 
  2. ^ a b „Thirty hostages reported killed in Algeria assault” (în engleză). Reuters. . Accesat în . 
  3. ^ „Algeria details the deaths at In Amenas siege”. Euronews (în engleză). . Accesat în . 
  4. ^ Laura Smith-Spark; Joe Sterling (). „Bloody Algeria hostage crisis ends after 'final' assault, officials say” (în engleză). CNN. Accesat în . 
  5. ^ a b c d „Algeria siege: 37 foreigners died, PM says” (în engleză). BBC. . Accesat în . 
  6. ^ Corina Ionel (). „Complexul de exploatare a gazelor In Amenas, al treilea ca marime din Algeria. Situatia si numarul ostaticilor raman neclare la o zi de la asaltul armatei algeriene”. HotNews. Accesat în . 
  7. ^ Nossitor, Adam; Sayare, Scott (). „Terrorists Seize Americans and Other Hostages in Algeria” (în engleză). Accesat în . 
  8. ^ „Islamist militant Belmokhtar's group threatens France: report” (în engleză). Agence France-Presse. Accesat în . 
  9. ^ Operațiunea Serval: François Hollande anunță noi lovituri reușite în Mali, 15 ianuarie 2013, ziuaveche.ro
  10. ^ Mali – Operațiunea Serval, 20 ianuarie 2013, hotnews.ro
  11. ^ Bilanț provizoriu, 21 ianuarie 2013, b1.ro
  12. ^ 23 ostatici și 32 de răpitori au murit în criza din Algeria, 20 ianuarie 2013, gazetanord-vest.ro
  13. ^ a b c „1 American killed, 2 escape in Algeria hostage crisis, U.S. officials say; militants offer to trade 2 others for blind sheik” (în engleză). . Accesat în . 
  14. ^ "Four Norwegians safe in Algeria hostage episode" Equities.com (în engleză)
  15. ^ "Five Japanese oil workers believed seized by al-Qaida-linked Islamists in Algeria", Japan Times (în engleză)
  16. ^ "Report: Malaysians, Filipinos among Algeria hostages". The Star (Malaysia, în engleză)
  17. ^ "Irish hostage reportedly free", Raidió Teilifís Éireann, 17 ianuarie 2013 (în engleză)
  18. ^ „Algeria siege: Hostages 'escape Islamist captors'. BBC (în engleză). . Accesat în . 
  19. ^ a b Goh, Melisa (). „Hostages, Militants Reported Dead After Assault Ends Standoff: The Two-Way” (în engleză). NPR. Accesat în . 
  20. ^ 2 Canadian Militants in Algeria Siege Time (în engleză)
  21. ^ „Japan confirms death of 10th Algerian hostage victim” (în engleză). The Japan Daily Press. . Accesat în . 
  22. ^ Lee, Pia. „DFA: 6 Pinoys killed, 4 still missing in Algeria” (în engleză). The Philippine Star. Accesat în . 
  23. ^ „Algeria siege: Japanese death toll rises to 9” (în engleză). New Straits Times. Accesat în . 
  24. ^ [1] (în engleză)
  25. ^ Cheryl Mullin. „Fourth British victim of Algerian siege named as Sebastian John” (în engleză). Birmingham Mail. Accesat în . 
  26. ^ „Abdelmalek Sellal: Canadian ID'd as Shadad coordinated Algeria attack” (în engleză). United Press International. Accesat în . 
  27. ^ ADAM NOSSITER and ALAN COWELL (). „Official says 38 hostages were killed at gas field”. Herald Tribune (în engleză). Accesat în . 
  28. ^ „Mihail Bucur, unul dintre românii uciși în Algeria, a suferit traumatisme. Pe corpul lui nu sunt urme de gloanțe”. Mediafax. . Accesat în . 
  29. ^ „Escrito del padre de colombiano muerto en Argelia” (în engleză). El Tiempo. Accesat în . 
  30. ^ „Colombiano estuvó 'el día equivocado' en Argelia” (în engleză). El Tiempo. Accesat în . 
  31. ^ „French citizen killed in Algerian hostage crisis” (în engleză). RFI. Accesat în . 
  32. ^ „Quality control inspector confirmed dead, another one still missing”. The Star (în engleză). Malaysia. Accesat în . 
  33. ^ „Algeria says 2 Canadians among militants in hostage-taking” (în engleză). Canadian Broadcasting Corporation. . 
  34. ^ „Algeria crisis: Hostage death toll 'could rise' (în engleză). BBC. . Accesat în . 
  35. ^ Reflexiones del padre de colombiano que murió en Argelia. eltiempo.com (în spaniolă). Accesat la 24 ianuarie 2013.
  36. ^ „DFA verifying if Pinoys among Algeria hostages” (în engleză). Solarnews.ph. Accesat în . 
  37. ^ „6 Filipino hostages killed in Algeria hostage crisis, 4 missing” (în engleză). PressTV. Accesat în . 
  38. ^ Log in om een reactie te plaatsen. (). 'West liable for Algeria hostage taking' PressTVGlobalNews” (în engleză). Accesat în . 
  39. ^ „World leaders concerned amid 'ongoing' hostage crisis in Algeria” (în engleză). BreakingNews.ie. Accesat în . 
  40. ^ „Japan govt to hold meeting on Japanese hostages in Algeria” (în engleză). Reuters. . Accesat în . 
  41. ^ „Paris to open inquiry on Algerian gas field hostage crisis” (în engleză). Radio France Internationale. . Accesat în . 
  42. ^ 2 more Japanese confirmed dead in Algeria hostage crisis, bringing total to 9; 1 still missing Fox News Channel, 23 ianuarie 2013 (în engleză)
  43. ^ „Quality control inspector confirmed dead, another one still missing”. The Star (în engleză). Malaysia. Accesat în . 
  44. ^ „Én norsk Statoil-ansatt i sikkerhet på sykehus”. Verdens Gang (în engleză). . Accesat în . 
  45. ^ „Norge sender utrykningsteam til Algerie”. Verdens Gang (în engleză). . Accesat în . 
  46. ^ „slik fungerer forsvarets krisefly”. Verdens Gang (în engleză). . Accesat în . 
  47. ^ „Algerian army surrounds hostage-takers” (în engleză). Al Jazeera. . Accesat în . 
  48. ^ „Algeria Says Bodies of More Hostages Found at Gas Complex” (în engleză). Voice of America. . Accesat în . 
  49. ^ „Declarație de presă susținută de secretarul general Robert Cazanciuc în legătură cu evenimentele din Algeria”. . Accesat în . 
  50. ^ „Roman rapit in Algeria: Mai multi ostatici ar fi fost ucisi”. . Accesat în . 
  51. ^ „Carnagiu in Algeria: Un ROMÂN a murit. Au fost descoperite 15 trupuri carbonizate”. Realitatea. . 
  52. ^ „DIICOT INVESTIGHEAZĂ moartea celor doi români în Algeria. Procurorii au deschis dosar penal”. România Liberă. . Accesat în . 
  53. ^ „Press Release Regarding the Terrorist Attack Perpetrated at the Gas Site in the In Amenas/Tiguentourine Region Located in Southeastern Algeria” (în engleză). Ministerul Afacerilor Externe din Turcia. . Accesat în .