Coronavirus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Coronavirus
Coronaviruses 004 lores.jpg
Coronavirusurile văzute la microscopul electronic cu spicule pe învelişul extern cu aspect de coroană solară
Clasificarea virusurilor
Grupă: Grupa IV ((+)ssRNA)
Ordin: Nidovirale
Familie: Coronaviride
Subfamilie: Coronavirinae (Orthocoronavirinae)
Gen:

Coronavirusurile sau coronavirinele (Coronavirinae, numite și Orthocoronavirinae), abreviat CoV, sunt o subfamilie de virusuri din familia coronaviridelor care include 4 genuri Alphacoronavirus, Betacoronavirus, Gammacoronavirus și Deltacoronavirus. Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160 nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spicule (peplomere), foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate în așa fel încât, la microscopul electronic, dau aspect de coroană solară (de unde și denumirea de coronavirusuri). Spiculele au rolul de a se lega de receptorii celulari, favorizând infecția celulelor sensibile.[1][2][3][4]

Schema unui coronavirus cu evidențierea principalelor componente

Virionul are un înveliș extern de natură lipoproteică, care conține proteine virale: glicoproteină S (proteina structurală a spiculelor), proteină E de înveliș, proteină de membrană (M), hemaglutinin-esterază (HE). Genomul constă într-o singură moleculă lineară de acid ribonucleic (ARN), monocatenară, de sens pozitiv, care are 25-33 kb, fiind cel mai mare ARN viral cunoscut. Genomul ARN și proteina N formează o nucleocapsida helicală, înconjurată de învelișul extern. ARN este infecțios, servește ca genom și ca ARNm viral. Transcrierea genomului este un proces complex și implică sinteza a opt catene de ARN de sens negativ subgenomic intermediar; cele cinci proteine structurale sunt traduse de la ARN subgenomic.[1][2][3][5]

Coronavirusurile sunt foarte răspândite în natură, producând, la om și animale (păsări, porci, bovine, cai, rozătoare, lilieci, feline, câini) afecțiuni ale căilor respiratorii și gastroenterite, unele foarte grave, iar altele ușoare sau chiar neexprimate clinic. La om, au o mare afinitate pentru macrofage, epitelii respiratorii și enterice, producând peste 1/3 din rinofaringite și alte afecțiuni respiratorii (mai ales toamna și iarna), gastroenterite și o formă particulară a sindromului respirator acut sever (SARS). Sunt al doilea grup viral, după rinovirusuri, responsabil de inducerea rinofaringitelor, răcelii comune la om. La sfârșitul lui decembrie 2019, a fost descoperit un nou coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2) în Wuhan, China, care provoacă o pneumonie severă. Bolile oamenilor și animalelor provocate de coronavirusuri sunt numite coronaviroze. Coronavirusurile se transmit direct pe cale respiratorie (prin picături) sau fecal/orală. Nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin) în infecțiile umane cu coronavirus, tratamentul fiind numai simptomatic.[1][2][3][4]

Descoperire[modificare | modificare sursă]

Coronavirusurile au fost descoperite la începutul anilor 1930, când a fost dovedit că bronșita infecțioasă aviară a puilor de găină a fost cauzată de un virus cunoscut acum sub numele de virusul bronșitei infecțioase aviare. Primele coronavirusuri umane au fost descoperite în anii 1960 de cercetătorii de la Common Cold Unit din Salisbury, Marea Britanie, care au arătat că răcelile comune pot fi provocate nu numai de rinovirusuri, dar și de un coronavirus.[6]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea „coronavirus” este derivată din cuvântul latin „corona” pentru coroană sau halo. Aceasta se referă la aspectul caracteristic al virusului, care amintește de o coroană regală sau de corona soarelui. Această morfologie este generată de tipurile de spire virală (S), care sunt peplomeri care colonizează suprafața virusului și determină tropismul gazdă. Această morfologie este generată de peplomeri, o proteină care populează suprafața virusului.[7]

Proliferare[modificare | modificare sursă]

După ce virusul intră într-o celulă, genomul ARN celular este depus în citoplasmă.

Coronavirusurile au o proteină cunoscută sub denumirea de ARN replicase, care permite transferul ARN-ului virusului în celula gazdă. Replicase este apoi prima proteină care se produce acolo.[8]

ARN-ul este reprodus și se va forma o poliproteină lungă, la care sunt legate toate proteinele. Coronavirusurile au o protează care este capabilă să separe proteinele de lanț. Aceasta este o formă de economie genetică pentru virus, care îi permite să împartă cel mai mare număr de gene într-un număr mic de nucleotide.[9]

Clasificarea[modificare | modificare sursă]

Subfamilia Coronavirinae conține patru genuri și peste 300 de specii:[10][11][12][13][14][15][16] În paranteză sunt date subgenurile cursiv după clasificarea NCBI.[17]

  • Alfacoronavirusurile (Alphacoronavirus) infectează liliecii, porcii, pisicile, câinii și omul (rinofaringite cauzate de coronavirusurile umane 229E și NL63).
  • Alfacoronavirusul 1 (Tegacovirus)
  • Coronavirusul canin (Tegacovirus)
  • Coronavirusul felin (Tegacovirus)
  • Virusul peritonitei infecțioase feline (Tegacovirus)
  • Coronavirusul enteric felin (Tegacovirus)
  • Coronavirusul respirator porcin (Tegacovirus)
  • Virusul gastroenteritei transmisibile a porcului (Tegacovirus)
  • Virusul diareei epidemice porcine (Pedacovirus)
  • Coronavirusul 512 al liliecilor Scotophilus (Pedacovirus)
  • Coronavirusul 1 al liliecilor Miniopterus (Minunacovirus)
  • Coronavirusul HKU8 al liliecilor Miniopterus (Minunacovirus)
  • Coronavirusul HKU2 al liliecilor Rhinolophus (Rhinacovirus)
  • Coronavirusul uman 229E (Duvinacovirus)
  • Coronavirusul uman NL63 (Setracovirus)
Schema unui coronavirus
  • Betacoronavirusul 1 (Embecovirus)
  • Coronavirusul bovin (Embecovirus)
  • Coronavirusul echin (Embecovirus)
  • Coronavirusul uman OC43 (Embecovirus)
  • Virusul hemaglutinant al encefalomielitei porcine (Embecovirus)
  • Coronavirusul respirator canin (Embecovirus)
  • Coronavirusul uman HKU1 (Embecovirus)
  • Coronavirusul murin (Embecovirus)
  • Virusul hepatitei șoarecelui (Embecovirus)
  • Coronavirusul șobolanilor (virusul sialodacrioadenitei șobolanilor) (Embecovirus)
  • Coronavirusul alpaca (Alpaca coronavirus) – inițial a fost inclus în alfacoronavirusuri, dar cercetările ulterioare au arătat că aparține betacoronavirusurilor (unclassified Betacoronavirus).[20]
  • Coronavirusul HKU5 al liliecilor Pipistrellus (Merbecovirus)
  • Coronavirusul HKU9 al liliecilor Rousettus (Nobecovirus)
  • Coronavirusul HKU4 al liliecilor Tylonycteris (Merbecovirus)
  • Coronavirusul 1 al ariciului (EriCoV) (Merbecovirus)
  • Coronavirusuri asociate cu sindromul respirator acut sever
  • Coronavirusul sindromului respirator acut sever (SARS-CoV) (Sarbecovirus)
  • SARS-CoV-2 sau noul coronavirus 2019-nCoV (Sarbecovirus)[21]
  • Coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) (Merbecovirus)
  • Coronavirusul asociat cu SARS al liliecilor Rhinolophus (Sarbecovirus)
  • Coronavirusul asociat cu SARS al civetei palmiere (Sarbecovirus)
  • Coronavirusul asociat cu SARS al bursucului-nevăstuică chinez (unclassified Coronavirinae)
  • Gamacoronavirusurile (Gammacoronavirus) sunt în principal virusuri aviare, dar infectează și delfinul.
  • Coronavirusul aviar (Igacovirus)
  • Coronavirusul curcilor (Igacovirus)
  • Virusul bronșitei infecțioase aviare (Igacovirus)
  • Coronavirusul raței (Igacovirus)
  • Coronavirusul gâștei (Igacovirus)
  • Coronavirusul cormoranului neotropical (Igacovirus)
  • Coronavirusul fazanului (Igacovirus)
  • Coronavirusul porumbelului (Igacovirus)
  • Coronavirusul SW1 al delfinului alb (Cegacovirus)
  • Deltacoronavirusurile (Deltacoronavirus) sunt în principal virusuri aviare, dar pot infecta și porcul.
  • Coronavirusul HKU20 al raței fluierătoare (Andecovirus)
  • Coronavirusul HKU11 al bulbului (Buldecovirus)
  • Deltacoronavirusul porcin HKU15 (Buldecovirus)
  • Coronavirusul HKU13 al muniei (Buldecovirus)
  • Coronavirusul HKU16 al păsărilor cu ochelari (Buldecovirus)
  • Coronavirusul HKU21 al găinușei de baltă (Moordecovirus)
  • Coronavirusul HKU19 al stârcului de noapte (Herdecovirus)
  • Coronavirusul HKU12 al sturzului (Thrush coronavirus HKU12)

Coronaviroze umane[modificare | modificare sursă]

Virusul Boala Istoric Simptome Transmiterea Prevenirea și controlul
Coronavirusul uman 229E, Coronavirusul uman NL63, Coronavirusul uman OC43, Coronavirusul uman HKU1.[22] Rinită acută (guturai, răceala comună). Faringită acută. Laringită acută. Rareori bronșiolită, bronșita acută, pneumonia virală.[23] Coronavirusurile au fost descoperite la începutul anilor 1930, când a fost dovedit că bronșita infecțioasă aviară a puilor de găină a fost cauzată de un virus cunoscut acum sub numele de virusul bronșitei infecțioase aviare. Primele coronavirusuri umane au fost descoperite în anii 1960 de cercetătorii de la Common Cold Unit din Salisbury, Marea Britanie, care au arătat că răcelile comune pot fi provocate nu numai de rinovirusuri, dar și de un coronavirus.[6] Senzație neplăcută de nas înfundat și uscat, urmată de strănuturi repetate și rinoree abundentă (inițial apoasă, apoi gălbuie). Senzația de gâdilare și de arsură a mucoasei nazale. Mirosul, gustul și apetitul sunt diminuate. Apare frecvent și o răgușeală, cu tuse uscată, iritativă. febra rareori depășește 38,2° C în primele 2-3 zile. După 5-7 zile, toată simptomatologia se stinge treptat.[23] Prin contact direct și aerogen și mai rar indirect, prin obiecte proaspăt contaminate cu virus (batiste). Sunt virusuri omniprezente.[23] Nu există încă un vaccin. Măsurile profilactice de rutină (izolare, dezinfecție). O măsură bună de igienă constă în folosirea de batiste de celuloză, cu aruncarea lor apoi în cutii speciale închise sau în foc.[23]
Coronavirusul sindromului respirator acut sever (SARS-CoV)[24] Sindromul respirator acut sever (SARS)[24] Primul caz a fost înregistrat în noiembrie 2002 în China, în provincia Guandong; în următoarele luni boala a fost raportată la peste 8000 de persoane (inclusiv la 1706 de cadre medicale). Dintre aceste cazuri, 774 au decedat, letalitatea fiind de 9,6%. Epidemia s-a răspândit în 29 de țări de pe 5 continente. După această epidemie din 2002-2003 nu au fost raportate alte cazuri.[25] Febră (>38° C), frisoane, mialgii, tuse uscată, dispnee și deteriorarea severă a funcției respiratorii (detresă respiratorie).[24] Sursa de infecție este omul cu infecție simptomatică. Transmiterea bolii se realizează direct prin picăturile nazofaringiene din aer și indirect prin contaminare de la persoane infectate, prin contactul cu aceștia, sau prin obiecte contaminate cu secreții nazofaringiene infectante. Rezervorul natural sunt probabil liliecii.[24][25] Nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin), tratamentul fiind numai simptomatic. În absența unui vaccin, prevenirea transmiterii SARS implică: triajul epidemiologic, detectarea precoce și izolarea cazurilor, supravegherea și carantinarea contacților, supravegherea sanitară a frontierelor.[24]
Coronavirusul sindromului respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV)[26] Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS)[26] Primele cazuri de infecții cu virusul MERS-CoV au apărut în iunie 2012 în Arabia Saudită și Qatar. În mai 2015, au fost confirmate 1180 de cazuri și au fost raportate 483 (41%) de decese. Au fost predominant afectate țările din Orientul Mijlociu - Arabia Saudită, Qatar, Iordania și Emiratele Arabe Unite, dar au au fost raportate cazuri importate în Marea Britanie, Olanda, SUA și Asia. Cea mai mare epidemie în afara Orientului Mijlociu a avut loc în Coreea de Sud în 2015, care a afectat mai multe spitale și 185 de persoane, provocând 36 (19,5%) decese.[26][27] Din 2012 până în noiembrie 2019 au fost raportate la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) 2.494 de cazuri de infecție cu virusul MERS-CoV și 858 de decese.[28] Simptomele includ: febră, dispnee și tuse. Pot fi, de asemenea, prezente simptomele gastro-intestinale cu diaree, vărsături și dureri abdominale. Majoritatea (90%) dezvoltă o pneumonie severă sau sindrom de detresă respiratorie și necesită terapie intensivă.[26][29][27] Rezervorul natural sunt probabil liliecii care transmit virusul gazdei intermediare - cămila, care este sursa de infecție pentru om. Majoritatea cazurilor de MERS au apărut în unitățile de asistență medicală. Virusul nu se transmite ușor de la o persoana la alta cu excepția unui contact strâns, cum este în cazul îngrijirii unui bolnav fără aplicarea măsurilor de protecție. Transmiterea între indivizi, în populația generală este limitată.[26][29][27] Nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin), tratamentul fiind numai simptomatic.Spălarea mâinilor cu apă și săpun, sau cu alte dezinfectante, mai ales după tuse, strănut. Acoperirea nasului și gurii cu o batistă de hârtie în cazul tusei sau strănutului și apoi aruncarea batistei în coșul de gunoi pentru eliminarea în condiții de siguranță. Evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii cu mâinilor, deoarece aceasta pot transmite virusul după contactul cu suprafețele contaminate. Evitarea contactului cu persoanele infectate și aplicarea de măști faciale în locuri supraaglomerate. Evitarea contactului apropiat cu persoane bolnave, cum ar fi sărutul, schimbul de băuturi și a ustensilelor pentru mâncat. Curățarea și dezinfectarea frecventă a suprafețelor atinse, de ex. a jucăriilor și clanței ușii.[26][29][30]
Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2 (SARS-CoV-2) sau noul coronavirus 2019 (2019-nCoV) COVID-19 (Infecția coronavirală COVID-19) sau infecția cu noul coronavirus sau infecția cu coronavirusul SARS-CoV-2 Infecția cu virusul nCoV a apărut în decembrie 2019 în orașul Wuhan, China, de unde s-a propagat în majoritatea provinciilor chineze și mai multe țări din lume, inclusiv în Europa. Până la 24 martie 2020 au fost confirmate 378.041 de cazuri de infecții cu virusul nCoV și 16.365 decese.[31] În Europa au fost confirmate cazuri de infecție cu coronavirus în: Italia (63.927), Spania (33.089), Germania (29.212), Franța (19.856), Elveția (8.015), Marea Britanie (6.650), Olanda (4.749), Austria (4.486), Belgia (3.743), Norvegia (2.371), Portugalia (2.060), Suedia (2.016), Turcia (1.529), Danemarca (1.460), Cehia (1.236), Irlanda (1.125), Luxemburg (875), România (762), Polonia (749), Finlanda (700), Grecia (695), Islanda (588), Slovenia (442), Rusia (438), Estonia (352), Croația (306), Serbia (222), Bulgaria (201), Armenia (194), Slovacia (191), Ungaria (187), San Marino (187), Letonia (180), Lituania (179), Macedonia de Nord (136), Andorra (133 ), Bosnia și Herțegovina (129), Insulele Feroe (118), Cipru (116), Moldova (109), Malta (107), Albania (100), Belarus (81), Ucraina (73), Azerbaidjan (72), Georgia (61), Kosovo (61), Liechtenstein (46), Muntenegru (27), Monaco (23), Guernsey (20), Jersey (18), Gibraltar (15), Isle of Man (13) și Vatican (1). În România primul caz de infecție cu noul coronavirus a fost confirmat pe 26 februarie 2020 la un bărbat din județul Gorj.[32] La nivel global, aproximativ 3,4% din pacienții cu COVID-19 au decedat (mortalitatea în Italia a ajuns la 6,6%).[33] Prin comparație, gripa sezonieră are o mortalitate mult mai mică de 0,01-0,02% din cei infectați, boala virala Ebola mult mai mare - 63%, SARS - 9,5%, MERS - 34,4%.[34] Infecții respiratorii, inclusiv o infecție respiratorie acută severă (SARI)[35][36] Infecția cu virusul nCoV poate fi ușoară, moderată sau severă; acesta din urmă include o pneumonie atipică severă, sindromul de detresă respiratorie acuta (SDRA). Pacienții cu infecție virală ușoară a căilor respiratoare superioare pot avea simptome nespecifice precum febră, tuse, dureri în gât, congestie nazală, stare de rău general, cefalee, mialgie. În cazuri severe apare o pneumonie severă cu febră (>38° C), tuse, tahipnee (> 30 respirații/min.), cianoză, detresă respiratorie acută (respirație stertoroasă, dispnee) cu o mortalitate crescută.[35][37] Într-un studiu din China a 41 de pacienți internați într-un spital din Wuhan cu infecție cu virusul nCoV simptomele obișnuite la debutul bolii au fost febra (98%), tusea uscată (76%) și mialgia sau astenia (44%); simptome mai puțin frecvente au fost eliminarea de spută (28%), cefaleea (8%), hemoptizia (5%) și diareea (3%). Dispneea a apărut la 55% din 40 de pacienți (în medie la 8 zile de la debutul bolii). 63% din 41 de pacienți au avut limfopenie. La toți pacienții la examenul CT toracic s-a găsit pneumonie cu leziuni atipice. Complicațiile au fost sindromul de detresă respiratorie acută (29%), viremie ARN (15%), insuficiența cardiacă acută (12%) și infecția secundară (10%). 13 (32%) pacienți au fost internați într-o unitate de terapie intensivă și șase (15%) au murit.[38] Sursa primară a infecției nu este cunoscută (probabil contact cu animale infectate de lilieci). Se presupune că transmiterea este similară cu cea a MERS-CoV și SARS, pe cale respiratorie, prin picături de secreție nazofaringiană (picături Flügge), produse când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește și prin contact direct sau indirect cu secrețiile nazofaringiene de la o persoană infectată depuse pe mâini sau pe suprafețe (mese, birouri, îmbrăcăminte etc.) în caz dacă se atinge cu mâna ochii, nasul său gura. Transmiterea este posibilă și când are loc contactul direct cu fluidele (sânge, materii fecale, urină, salivă, spermă) de la o persoană infectată. Virusul se transmite ușor de la un om la altul. Boala apare la persoane care au avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 sau au avut istoric de călătorie în zonele afectate (din China, Italia etc.) în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor.[39][37][40] Nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin), tratamentul fiind numai simptomatic. Pacienții suspectați de infecție cu 2019-nCoV sunt plasați într-o zonă separată de ceilalți pacienți, cu măsuri de prevenire pentru transmiterea aeriană, prin contact și prin picături Flügge. Utilizarea echipamentului individual de protecție de către personalul medical. Bolnavii vor folosi șervețelelor de unică folosință în caz de tuse. Bolnavii și contacții din zonele afectate for purta măști. Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau cu soluții pe bază de alcool. Evitarea contactului apropiat cu persoanele care tușesc și au febră. Supravegherea sanitară a frontierelor și aeroporturilor pentru depistarea bolnavilor.[37][40][41]

Coronaviroze animaliere[modificare | modificare sursă]

Virusul[4][42] Boala[4][42] Simptome[4][42] Transmiterea[4][42] Prevenirea și controlul[4][42]
Coronavirusul enteric felin Enterită felină Gastroenterită ușoară și diaree Contact direct și pe cale fecal-orală din fecalele materne Întreruperea ciclului de transmitere, carantină, măsuri sanitar-igienice riguroase
Virusul peritonitei infecțioase feline Peritonita infecțioasă a felinelor Peritonită, pneumonie, semne neurologice etc. Prin sânge, fluide corporale Întreruperea ciclului de transmitere, carantină, măsuri sanitar-igienice riguroase
Coronavirusul canin Enterita cu coronavirus Gastroenterită ușoară și diaree. Posibilă enterită severă și semne sistemice (leucopenie) Pe cale fecal-orală Vaccin inactivat
Virusul gastroenteritei transmisibile a porcului Gastroenterita transmisibilă a porcului (GET) Gastroenterită. Diaree apoasă, vărsături, deshidratare Pe cale fecal-orală Vaccin oral atenuat la scroafele gestante. Măsuri sanitar-igienice riguroase
Coronavirusul respirator porcin Coronaviroza respiratorie porcină Simptome respiratorii ușoare până la grave sau subclinice Virusul este eliminat prin secrețiile bronșice, nazale Nu este disponibil un vaccin
Virusul diareei epidemice porcine Diareea epidemică a porcului (DEP) Gastroenterită. Diaree apoasă, vărsături, deshidratare Pe cale fecal-orală Vaccin inactivat și vaccin oral cu virus viu atenuat la scroafele gestante. Măsuri sanitar-igienice riguroase
Virusul hemaglutinant al encefalomielitei porcine Encefalomielita porcină cu virus hemaglutinant Vomitări, cașexie, encefalomielita, anorexie, Encefalomielită: hiperestezie, tremurături musculare, mers necoordonat, retropulsie. Aerosoli, secreții oronazale Măsuri sanitar-igienice riguroase. Păstrarea scroafele imune. Nu sunt disponibile vaccinuri
Virusul hepatitei șoarecelui Infecții digestive Enterită, hepatită, encefalomielită demielinizantă Prin aerosoli și contact direct Depopulare. Carantina preventivă
Coronavirusul șobolanilor (virusul sialodacrioadenitei șobolanilor) Dacrioadenită (inflamația glandei lacrimale) și sialoadenită (inflamația glande salivare) Rinită, epiforă, pneumonie Prin aerosoli și contact direct Depopulare. Carantina preventivă
Coronavirusul bovin Enterită cu coronavirus la viței Gastroenterită cu diaree profuză sau diaree hemoragică, deshidratare, scăderea secreției de lapte, afecțiuni respiratorii Pe cale fecal-orală, prin aerosoli, picături Flügge Vaccinarea maternă cu vaccin inactivat sau atenuat
Coronavirusul echin Gastroenterită Anorexie, letargie și febră, poate apărea diareea Pe cale fecal-orală Nu sunt disponibile vaccinuri
Coronavirusul respirator canin Afecțiuni respiratorii Rinoree seroasă, episoade de tuse paroxistică și febră Prin aerosoli Nu sunt disponibile vaccinuri
Virusul bronșitei infecțioase aviare Bronșita infecțioasă aviară (afectează puii de găină și găinile adulte) Traheobronșită, Raluri traheale, tuse, strănut și scurgeri nazale. Nefrită. Scăderea producției de ouă și deprecierea calității ouălor Prin aerosoli și ingestia alimentelor contaminate cu fecale Sunt disponibile vaccinuri multivalente atenuate și inactive. Măsuri sanitar-igienice riguroase.
Coronavirusul curcilor (virusul crestei albastre) Enterita transmisibilă a curcilor (boala crestei albastre) Depresie, inapetență, hipotermie, deshidratare, slăbire și diaree. Creasta și uneori și pielea capului devin cianotice. Pe cale fecal-orală și aerosoli Vaccin inactivat
Deltacoronavirusul porcin HKU15 Gastroenterită Diaree apoasă la scroafe și purcei. Pe cale fecal-orală Nu sunt disponibile vaccinuri. Măsuri severe de biosecuritate pentru a evita diseminarea virusului.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Elvira Sînziana Ciufescu. Virusologie medicală. Editura Medicală Națională. 2003
  2. ^ a b c Costin Cernescu. Virusologie medicală. Editura Medicală. 2012
  3. ^ a b c G. Zarnea, O.V. Popescu. Dicționar de microbiologie generală și biologie moleculară. Editura Academiei Române, București, 2011
  4. ^ a b c d e f g Radu Moga Mânzat. Boli virotice și prionice ale animalelor. Timișoara: Brumar, 2005
  5. ^ Sandrine Belouzard. Mécanismes d’entrée des coronavirus. Virologie 2010, 14 (4) : 285-299
  6. ^ a b David M. Knipe, Peter M. Howley. Fields Virology. Sixth Edition. Wolters Kluwer Health/Lippincott Williams & Wilkins, 2013
  7. ^ Li F, Li W, Farzan M, Harrison SC (septembrie 2005). „Structure of SARS coronavirus spike receptor-binding domain complexed with receptor”. Science. 309 (5742): 1864–1868. Bibcode:2005Sci...309.1864L. doi:10.1126/science.1116480. PMID 16166518. 
  8. ^ Sexton NR, Smith EC, Blanc H, Vignuzzi M, Peersen OB, Denison MR (august 2016). „Homology-Based Identification of a Mutation in the Coronavirus RNA-Dependent RNA Polymerase That Confers Resistance to Multiple Mutagens”. Journal of Virology. 90 (16): 7415–7428. doi:10.1128/JVI.00080-16. PMC 4984655Accesibil gratuit. PMID 27279608. 
  9. ^ Fehr AR, Perlman S (). „Coronaviruses: an overview of their replication and pathogenesis”. Coronaviruses. Methods in Molecular Biology. 1282. pp. 1–23. doi:10.1007/978-1-4939-2438-7_1. ISBN 978-1-4939-2437-0. 
  10. ^ Coronaviridae. Dictionnaire médical de l'Académie de Médecine
  11. ^ Coronaviridae. Virus Pathogen Database and Analysis Resource (ViPR)
  12. ^ a b Andrew M.Q. King, Michael J. Adams, Eric B. Carstens, and Elliot J. Lefkowitz. Virus Taxonomy. Classification and Nomenclature of Viruses. Ninth Report of the International Committee on Taxonomy of Viruses. Academic Press, 2012
  13. ^ Coronaviridae. NCBI taxonomy databas
  14. ^ Okda, F. A. (2017). Surveillance of Emerging Livestock Viruses. Theses and Dissertations. 1180.
  15. ^ Ariane Bonnin. Caractérisation de la protéine S du coronavirus humain 229E. Médecine humaine et pathologie. Université du Droit et de la Santé - Lille II, 2018. Français.
  16. ^ Justyna Miłek, Katarzyna Blicharz-Domańska. Coronaviruses in avian species – review with focus on epidemiology and diagnosis in wild birds. J Vet Res 62, 249-255, 2018
  17. ^ NCBI (National Center for Biotechnology Information). Orthocoronavirinae
  18. ^ Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. Informare pentru călători privind o izbucnire de cazuri de pneumonie cauzata de un nou coronavirus, 4 provincii, China. 22.01.2020
  19. ^ Novel Coronavirus (2019-nCoV). World Health Organization (WHO)
  20. ^ Beate M. Crossley, Richard E. Mock, Scott A. Callison and Sharon K. Hietala. Identification and Characterization of a Novel Alpaca Respiratory Coronavirus Most Closely Related to the Human Coronavirus 229E. Viruses 2012, 4, 3689-3700
  21. ^ Lu R. et al. Genomic characterisation and epidemiology of 2019 novel coronavirus: implications for virus origins and receptor binding. Lancet, Jan 29, 2020.
  22. ^ Alexandru-Ioan Ulmeanu, Carmen Zăpucioiu, Coriolan-Emil Ulmeanu. Virusuri respiratorii noi în infecțiile de tract respirator inferior la copil: profiluri clinice și epidemiologice. Revista Română de Pediatrie. Volumul LXIV, Nr. 1, an 2015
  23. ^ a b c d Marin Gh. Voiculescu. Boli Infecțioase, Vol. II. Editura Medicală, București, 1990
  24. ^ a b c d e Augustin Cupșa. Boli infecțioase transmisibile. Editura Medicală Universitară, Craiova, 2007
  25. ^ a b David J Cennimo. Severe Acute Respiratory Syndrome (SARS). Medscape. 2019
  26. ^ a b c d e f Golan Bubis, Andrei Bumbuluț, Bogdan Bumbuluț. Sindromul respirator al Orientului Mijlociu – Middle East Respiratory Syndrome (MERS). O revistă generală. Medical Connections, Number 3 (39), October 2015
  27. ^ a b c Sandra G Gompf. Middle East Respiratory Syndrome (MERS). 2019. Medscape
  28. ^ Middle East respiratory syndrome coronavirus (MERS-CoV). World Health Organization (WHO)
  29. ^ a b c Fact sheet on MERS-CoV. World Health Organization (WHO).
  30. ^ Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. Măsuri de prevenire și control al transmiterii în spitale a MERS-CoV. 30.06.2014
  31. ^ COVID-19. European Centre for Disease Prevention and Control
  32. ^ Un bărbat din Gorj, primul caz de coronavirus din România. Este asimptomatic și va fi transferat la București. Stirileprotv.ro
  33. ^ World Health Organization. WHO Director-General's opening remarks at the media briefing on COVID-19 - 3 March 2020. 3 March 2020
  34. ^ Deka Sangeeta, Kalita Deepjyoti. Wuhan Coronavirus: a Fast-Emerging Global Threat. International Journal of Health Research and Medico Legal Practice. Volume: 06, No: 01 January, 2020, pp. 79-82
  35. ^ a b World Health Organization (WHO). Clinical management of severe acute respiratory infection when novel coronavirus (nCoV) infection is suspected. Interim guidance 12 January 2020
  36. ^ World Health Organization (WHO). Surveillance case definitions for human infection with novel coronavirus (nCoV). Interim guidance v2. 15 January 2020
  37. ^ a b c Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. Prevenirea și controlul infecțiilor suspecte cu noul Coronavirus (2019-nCoV) în unitățile sanitare. 28 Ian 2020
  38. ^ Huang C, Wang Y, Li X, Ren L, Zhao J, Hu Y, et al. Clinical features of patients infected with 2019 novel coronavirus in Wuhan, China. The Lancet. 24 January 2020.
  39. ^ Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Actualizare 02.03.2020
  40. ^ a b Institutul Național de Sănătate Publică. Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile. Întrebări și răspunsuri despre noul coronavirus (2019-nCoV). 28.01.2020
  41. ^ ECDC Technical Report. Guidelines for the use of non-pharmaceutical measures to delay and mitigate the impact of 2019-nCoV. February 2020
  42. ^ a b c d e N. James MacLachlan, Edward J. Dubovi, Stephen W. Barthold, David E. Swayne, James R. Winton. Fenner's Veterinary Virology. Fifth Edition. Academic Press, 2017

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de coronavirus