Clonare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Clonarea este procesul de creare a unei copii identice. În biologie clonarea se referă la procesul folosit pentru crearea de copii ale fragmentelor de ADN (clonare moleculară), celulelor (clonare celulară) sau a organismelor. Termenul include și modul de reproducere asexuată.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul de clonare este derivat din grecescul κλων (mlădiță). În horticultură se referå la o generație a unei plante de cultură, obținută prin înmulțire vegetativă.

Clonarea moleculară[modificare | modificare sursă]

Clonarea moleculară se referă la procedura de izolare a unei anumite secvențe ADN și obținerea mai multor copii ale acesteia in vitro. Clonarea este frecvent folosită pentru amplificarea secvențelor ADN ce conțin gene, dar poate fi folosită și pentru amplificarea oricărei secvențe ADN cum ar fi promotorii, secvențe necodate și secvențe aleatoare ale ADN. Este folosită într-o largă varietate de experimente in biologie precum și o serie de aplicații practice cum ar fi producerea pe scară largă a proteinelor. Uneori termenul este greșit utilizat ca referindu-se la identificarea locației cromozomilor unei gene cu un anume fenotip, precum "positional cloning". În practică localizarea unei gene la un anumit cromozom sau regiune genomică nu permite neapărat izolarea sau amplificarea secventei genomice relevante. În esență, pentru a amplifica o secvență ADN într-un organism viu acea secvență trebuie să fie legată de originea replicării, un element al secventei capabil să direcționeze propagarea ei însăși și a tuturor celor conectate de ea. În practică totuși, un număr de alte elemente sunt dorite și există o varietate de vectori care permit expresii proteice, marcarea, producerea de ARN și ADN de sine stătători.

Clonarea oricărui fragment ADN presupune în esență patru pași: fragmentare, ligaturare, transformare (transformation) și selecție.

Controverse[modificare | modificare sursă]

Clonarea este considerată de unii o provocare biotehnologică fără etică pentru că lezează identitatea individului și a speciei, și atacă direct demnitatea persoanei. Comitetul National de Bioetică ( din Italia ) este mereu atent să examineze cazuri și situații , care să cointereseze lumea științifică , legislatorii și publicul , la o masă rotundă care să ducă toate forțele în direcția tutelării sănătății omului și ambientului. Decizia European Patent Office ( EPO ) de a concede Universității din Edimburg, brevetul care prevede izolarea și cultura celulelor staminale de embrioni și de țesuturi adulte și modificarea lor genetică, a readus în atenție chestiunea etică a producerii și utilizării de embrioni în scop comercial. CNB și-a exprimat în ocazii anterioare, în mod expres , propriile rezerve privind brevetarea ființelor vii și experimentarea pe embrionul uman și opoziția față de clonarea umană , în particular - Raportul despre brevetarea organismelor vii din 19 noiembrie 1993, Identitatea și statutul embrionului uman din 22 iunie 1996, Clonarea din 17 octombrie 1997.

Legalizarea clonării[modificare | modificare sursă]

În Marea Britanie, o lege votată în 1990 autoriza doar crearea de embrioni pentru cercetare în cadrul luptei împotriva problemelor de fertilitate[1]. În ianuarie 2001, camera Lorzilor, din Marea Britanie, a adoptat legea care autorizează clonarea embrionului uman în scopuri terapeutice[1]. Noua lege autoriza clonarea embrionului uman într-un cadru mult mai larg, dar în special în cel al luptei împotriva cancerului și a bolii Alzheimer[1].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Britanicii au adoptat legea clonarii umane, 24 Ianuarie 2001, evz.ro, accesat la 11 iunie 2011

Legături externe[modificare | modificare sursă]