Centrul artistic Baia Mare - Muzeul de Artă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Școala Băimăreană de Pictură

Edificiul care găzduiește în prezent sediul Muzeului de Artă - Centrul Artistic Baia Mare (str. 1 Mai, nr. 8) este o construcție masivă, din secolul al XVIII-lea. În prima etapă (începând cu 1748), au fost realizate doar subsolul și parterul. Supraetajarea s-a făcut în secolul al XIX-lea, iar sala dinspre Școala Generală Nr. 1 a fost executată la mijlocul secolului al XX-lea. „Majoritatea încăperilor de la subsol și parter sunt boltite. Încăperile de la parter au profil și ornament stuco la tavan, caracteristic barocului” (v. Monografia Baia Mare, 1972).

Inițial, imobilul a fost construit cu scopul de a adăposti birourile Oficiului salinar și depozitul de sare (la subsol). O sută de ani mai târziu, a fost reamenajat ca sediu de bancă, ulterior devenind casă particulară (avocat dr. Teofil Dragoș). După naționalizare, a devenit sediul Muzeului Județean Maramureș (din 1954), în cele din urmă spațiul fiind dedicat secției de artă a Muzeului. O dată cu descentralizarea instituției județene (2007), Muzeul de Artă - Centrul Artistic Baia Mare devine entitate culturală de sine stătătoare, sub patronajul Consiliului Județean Maramureș.

Colecțiile muzeului[modificare | modificare sursă]

Colecțiile muzeului numără peste 3.300 de piese care ilustrează arta europeană din secolele XVIII-XX, precum și arta modernă românească. Ceea ce îl evidențiază în plan național și continental sunt cele peste 250 de lucrări semnate de 90 de plasticieni care au activat în Centrul Artistic Baia Mare din 1896 până în prezent.

Fenomen cultural complex și unic într-un areal euroregional extins, Centrul Artistic Baia Mare a parcurs (într-o cronologie propusă de Tiberiu Alexa, 1993) trei etape distincte: faza afirmării (1896-1918), faza dezvoltării (1919-1950) și faza diversificării (1951 - prezent). Aceste etape sunt marcate de mai multe momente importante; „anii Holloși”, revolta neomodernistă dintre 1906-1914, „anii Strâmbu” (1919-1920), polemica Mikola-Ziffer - Gh. Manu (1929-1931), criza deceniului patru și constituirea Societății Artiștilor Plastici din Baia Mare (1937), ș.a.m.d.

Perioada Hollosy[modificare | modificare sursă]

La 2 februarie 1857, se naște la Sighet, într-o familie de armeni înstăriți, Hollósy Simon. După absolvirea gimnaziului în orașul natal, acesta studiază artele plastice la Budapesta și München. În 1896, împreună cu Ferenczy Károly, Réti István și Thorma János, fondează o școală particulară de pictură în Baia Mare. Aceasta va deveni,[necesită citare] în scurt timp, o colonie artistică ce se alătura altor circa 40 de colonii existente în Europa secolului al XIX-lea: la Barbizon și Pont-Aven (Franța), St. Iven (Anglia), Lare (Olanda), Skagen (Danemarca), Darmstadt (Germania), Szolnok (Ungaria), ș.a.m.d.[necesită citare]

În „anii Holloși”, colonia băimăreană funcționa după principiul „internaționalizării” taberelor de pictură, prin atragerea unui grup consistent de artiști „din afară”, care lucrau vara în Baia Mare și iarna la München (cf. T. Alexa, 1993). La începutul secolului al XX-lea, Hollosi se retrage la Teceu (1904) pentru a-și continua activitatea, „marea aventură europeană” a anilor de început, atenuându-se considerabil, cei mai mulți „coloniști” provenind din țările „imperiului bicefal” (Austria, Ungaria, Cehia, Voievodina Sârbească, etc.), iar „valorile interioare stabile se îndreaptă tot mai viguros spre exterior, schimbând Munchenul cu Parisul”.[necesită citare]

Efervescența artistică din perioada respectivă a favorizat o asociere onorantă a Băii Mari cu sintagma de oraș al pictorilor. De-a lungul unui secol, timp în care activitatea artistică s-a desfășurat neîntrerupt în acest spațiu, peste 3.000 de artiști plastici (pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, designeri), provenind din spațiul central și est european au activat (vremelnic sau permanent) în cadrul coloniei.[necesită citare]

Apariția unor forme instituționale de manifestare a actelor și faptelor din domeniul artelor plastice (Societatea Pictorilor Băimăreni - 1911, Societatea Artiștilor Plastici din Baia Mare - 1937 și ulterior Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România; respectiv Muzeul de Artă) a dat o nouă dimensiune fenomenului și o nouă titulatură: Centrul Artistic Baia Mare.[necesită citare]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexa, Tiberiu, Centrul Artistic Baia Mare. Un deceniu de viață artistică la Baia Mare (1984-1993), Editată de Inspectoratul pentru Cultură al județului Maramureș, Baia Mare, 1993;
  • Monografia municipiului Baia Mare, vol. I, Baia Mare, 1972