Gáspár Bekes

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gáspár Bekes
Kacper Bekiesz.JPG
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Transilvania, Regatul Ungariei Modificați la Wikidata
Decedat (59 de ani) Modificați la Wikidata
Hrodna, Marele Ducat al Lituaniei Modificați la Wikidata
Cetățenie Marele Ducat al Lituaniei Modificați la Wikidata
Ocupație om politic Modificați la Wikidata

Gáspár Bekes de Kornyát (sau Gáspár de Corniath Bekes, Gaspar Békés de Kornyát, Kornyáti Bekes Gáspár, sau încă Kaspar Bekes, Caspar Bekesh) (1520-1579), Magnat de Ungaria, conte de Făgăraș, a fost un comandant militar și om politic transilvan.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Rivalitatea cu Ștefan Báthory[modificare | modificare sursă]

Născut într-o veche familie din nobilimea maghiară mijlocie, Gáspár Bekes era fiul lui László, vicecomandant (alparancsnok sau viceban) al Lugojului. Bekes a devenit un consilier influent și Mare Trezorier al regatului sub Ioan al II al Ungariei și a fost numit de acesta, în testamentul său, succesor la tronul Transilvaniei.[1] Dar Dieta Transilvaniei a respins această numire, preferându-l pe Ștefan Báthory, în timp ce Bekes era plecat într-o misiune diplomatică la curtea lui Maximilian al II-lea al Austriei.[2] În concurență cu Báthory pentru tronul Uniunii Statale Polonia-Lituania, Maximilian de Austria l-a susținut pe Bekes care și-a strâns armata și a organizat o revoltă.[3] Gáspár Bekes a fost înfrânt, și-a pierdut toate bunurile și a fost constrâns să ceară azil lui Maximilian, la Viena. Când Polonia-Lituania l-a ales rege pe Henric de Valois, Maximilian și Báthory au încetat ostilitățile. Bekes s-a dus în Imperiul Otoman în căutare de aliați, dar fără succes.[3] Speranțele sale au reapărut când Henric de Valois a abdicat în schimbul tronului Franței, pentru a deveni Henric al III-lea. Rivalitatea Maximilian-Báthory s-a reluat. Susținut de secui, Bekes s-a angajat într-o nouă revoltă, însă a fost învins în bătălia de la Kerelőszentpál.[4][5] Susținătorilor secui ai lui Bekes le-au fost suprimate cu brutalitate privilegiile.[6]

Serviciile făcute lui Báthory și moartea lui Gáspár Bekes[modificare | modificare sursă]

Odată cu alegerea principelui Ștefan Báthory la tronul Poloniei, survenită la 14 decembrie 1575, și moartea lui Maximilian în 1576, Bekes și-a pierdut orice speranță de a-și recupera Transilvania[1], de acum aflată în mâinile lui Cristofor Báthory. A hotărât să se reconcilieze cu noul rege și a devenit unul dintre cei mai apropiați consilieri ai acestuia, în pofida diferențelor dintre religiile lor.[7]

A luptat și a comandat excelent în Războiul Danzigului (1576-1577) și a luat parte la Campania din Livonia a lui Ştefan Báthory în 1579 în cursul Războiului Livonian contra lui Ivan cel Groaznic. A primit, pentru serviciile sale, castelul și domeniul Lanckorona, precum și alte pământuri.

Pe drumul spre Hrodna, Bekes a căzut bolnav și a murit la 7 noiembrie 1579.[1] Corpul său a fost transportat la Vilnius pentru a fi înmormântat, însă niciunul din cimitirele creștine din oraș nu l-au acceptat din cauza unitarianismului său. În consecință a fost îngropat pe un deal, cunoscut mai târziu sub numele de „dealul Békés”. Mormântul său a fost marcat printr-un turn octogonal cu înălțimea de 20 de metri și cu diametrul (?) de 6 metri. Dealul și mormântul său au fost luate de apele râului Vilnia, pe la mijlocul anilor 1800.[8]

Viața de familie a lui Gáspár Bekes[modificare | modificare sursă]

S-a căsătorit cu Anna Harinnay, prima sa soție, pe 30 noiembrie 1567, apoi cu Anna Sárkándy.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Jonynas, Ignas (1933–1944). „Bekeš”. în Vaclovas Biržiška (în lt). Lietuviškoji enciklopedija. III. Kaunas: Spaudos Fondas. pp. 317–318. LCC 37032253. 
  2. ^ Beard, John Relly; Frederick Augustus Farley (1846). Unitarianism Exhibited in Its Actual Condition. Simpkin, Marshall and Co. p. 300. https://books.google.com/books?id=dR8EAAAAQAAJ&pg=PA301 
  3. ^ a b Sugar, Peter F. (1983). Southeastern Europe Under Ottoman Rule, 1354-1804 (ed. 2nd). University of Washington Press. pp. 156–157. ISBN 0-295-96033-7. https://books.google.com/books?id=LOln4TGdDHYC&pg=PA156 
  4. ^ Jaques, Tony (2007). Dictionary of Battles and Sieges: A Guide to 8,500 Battles from Antiquity Through the Twenty-first Century. Greenwood Publishing Group. p. 947. ISBN 0-313-33536-2. https://books.google.com/books?id=sbMFCZyAcnQC&pg=PA947 
  5. ^ Bătălia de la Kerelőszentpál / bătălia de la Sânpaul s-a desfășurat în iulie 1575, la Sânpaul, din județul Mureș
  6. ^ Sugar, Peter F.; Peter Hanak; Tibor Frank (1994). A History of Hungary (ed. reprinted). Indiana University Press. p. 130. ISBN 0-253-20867-X. https://books.google.com/books?id=SKwmGQCT0MAC&pg=PA130 
  7. ^ Wernham, R. B. (1968). Counter-Reformation and Price Revolution, 1559-1610. CUP Archive. p. 392. ISBN 0-521-04543-6. https://books.google.com/books?id=Z-48AAAAIAAJ&pg=PA392 
  8. ^ Vilnius II” (în lt). Lietuvos piliakalniai. Society of the Lithuanian Archaeology. http://www.piliakalniai.lt/piliakalnis.php?piliakalnis_id=851. Accesat la 25 ianuarie 2009. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Szádeczky Lajos, Kornyáti Békés Gáspár, Budapest, 1887