Buciumi, Bacău

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Buciumi
—  Sat  —
Buciumi
Buciumi
Buciumi se află în România
Buciumi
Buciumi
Buciumi (România)
Localizarea satului pe harta României
Buciumi se află în Județul Bacău
Buciumi
Buciumi
Buciumi (Județul Bacău)
Localizarea satului pe harta județului Bacău
Coordonate: 46°12′8″N 26°47′4″E46°12′8″N 26°47′4″E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețStema judetului Bacau.svg Bacău
Comună Buciumi

SIRUTA20705

Altitudine318 m.d.m.

Populație (2011)[1]
 - Total1.438 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal607607

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Buciumi este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bacău, Moldova, România.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Satul Buciumi reprezinta una din vechile așezări ale Trotusului din ținutul Bacăului. Se afla așezat într-o zona subcarpatica, la o depărtare de aproximativ 8 km de Municipiul Onești.

Satul Buciumi este atestat documentar din timpul lui Ștefan cel Mare. Săpăturile arheologice efectuate în raza municipiului Onești au scos la iveala urme importante încă din perioada neolitica. În toamna anului 1978 în locuința săteanului Petrica Iftinca a fost descoperita o râsniță foarte veche de către locuitorul Ghiță Teacă, un pasionat cercetător amator al trecutului satului. Cercetătorii specialiști de la Muzeul județean de istorie din Bacău au ajuns la concluzia ca ar avea o vechime de aproximativ 2000 ani.

Legenda păstrată și transmisa din bătrâni spune ca satul Buciumi a fost întemeiat de către patru buciumași: Ivan, Tamas, Grec și Cîrcei. Legenda cuprinde mult adevăr deoarece acești buciumași sunt menționați în numeroase acte date mai târziu cu deosebire ca Ivan este trecut uneori cu numele de Ivăncescu, iar Grec cu numele de Ivan Grecu. În toponomia întinselor terenuri aflate în partea de nord a satului s-au păstrat denumirile respective și toți săteni știu din bătrâni unde se găsesc locurile "Ivan", "Tamas" etc.

Prima atestare documentara a satului Buciumi se găsește într-un act emis de Ștefan cel Mare la 11 ianuarie 1487. Actul are următorul cuprins:

Ispisoc de la Ștefan Vodă

„Toți cine or citi sau or auzi cetind...Facem știre precum au venit înaintea noastră și înaintea tuturor boiarilor noștri moldovenești, sluga noastră Ivan fiicior Tomii Fulovi de buna voie și nesilit, neîmpresurat, au vândut a sa driaptă ocina dintr-al săudrept uric ce-au avut de la (loc gol în document) satul anume Benestii pe pârâul Benestilor și alt sat anume Buciumii (loc gol in document) și o bucata de loc din hotarul Mihnestilor,slugii noastre Radului Patrascan drept 300zloti denaintea noastra și denaintea boiarilor nostri i-au facut plata deplina. Pentru aceia si noi am dat si am intarit slugii noastre Radului Patrascan pe aceli de mai sus zisa : satul Benestii si Buciumii si acea bucata de loc din hotarul Mihnestilor ca sa-i fie de la noi uric cu tot vinitul lui si ficiorilor si nepotilor si stranepotilor si rastranepotilor lui si a tot niamul lui cat se vor alegi mai de aproape naclintit si nereusiit in veci. Iar hotarul acelor două sate Beneștii și Buciumii, să fie pe hotarul cel vechi pe unde au trait in veci. Iar hotarul cei bucati de loc din hotarul Mihneștilor sa fie di marginea padurii dintr-un fag insemnat drept peste parau pana in ceia margine de padure intr-un mar.

Și spre aceasta singur Ștefan Vodă și pune credința a tuturor boiarilor ce-au fost pe atuncia si pentru mai mari credinta si intarire a toati cati mai sus s-a scris am poroncit boiarului nostru Tautului logofat sa scrie si pecetea noastra sa o lege la aceasta adevarata carte a noastră.”

Rolul așezărilor de răzeși din Valea Trotușului în diferite evenimente ale epocii medievale[modificare | modificare sursă]

Aflandu-se la interferenta celor doua vai Trotusului si Oituzului, caile de comunicatie ce se bifurcau din aceasta regiune au favorizat atat incursiunile pradalnice ale cetelor tătărești cat si patrunderea altor osti dusmane in aceasta zona. Se stie ca in timp ce tatari navaleau din rasarit, turci invadau din sud, iar ungurii si mai tarziu austriecii razbeau din apus pe vaile Trotusului si Oituzului. Trebuia deci ca acest colt de tara sa fie aparat cu indarjire, sa devina un cuib de viteji din care soimi incercati sa loveasca in pradalnici fără crutare, oricare le-ar fi fost neamul si vatra.

In acest sens poate fi inteleasa strategia legendarului Stefan cel Mare, urmata de alti voievozi, care au acordat o deosebita atentie satelor razesti din Valea Trotusului, mandria oamenilor de aicea nefiind prin nimic stirbita, gasind totdeauna in ei un sprijin de nadejde.

Se poate afirma ca insasi ocuparea tronului in 1457s-a făcut cu ajutorul pretios al taranilor din aceasta regiune.

Deci tinarul voievod si-a completat mica oaste data de Vlad Tepes cu ostasi din Tara de Jos, si in primul rand din tinutul Trotusului, unde-si avea mosia parinteasca. Drept recunostinta pentru ajutorul primit, Stefan cel Mare a inzestrat locuitori din partea locului cu ocine, iar satele intemeiate ca : Negoesti, Onesti, Racauti, Buciumi ramanind sate libere razesti.

In 1476 a izbucnit conflictul cu regele Ungariei, care a patruns pe valea Oituzului „cu mare ostire si cu mult material de razboi”. In aceasta hartuiala continua a participat desigur un mare numar de razesi din partea locului intre care s-au aflat si cei din Buciumi. Se stie ca dupa dramatica lupta de la Valea Alba din 1476, domnul Moldovei si-a refacut ostirea mai ales cu tarani, cei mai multi fiind din tinuturile Vrancei si Trotusului. Probabil si din aceste motive Stefan cel Mare a ridicat biserica de la Borzesti, unde dupa traditie s-a nascut si a copilarit.

Asadar in satele situate pe vaile Trotusului si Oituzului, inclusiv in satul Buciumi, au trait in decursul veacurilor oameni dîrji, mindri si daruiti epocii lor, legati cu trup si suflet de istoria zbuciumata a Moldovei, ei insisi fauritori de istorie, ai caror urmasi pastreaza si azi cu sfintenie traditiile, isi cinstesc trecutul, sunt implicate in presentul de astazi si viitorul de maine al patriei, comoara plamadita din jertfa stramosilor.

Viața economică a satului Buciumi[modificare | modificare sursă]

Din totdeauna indeletnicirile buciumenilor au fost agricultura, cresterea vitelor, cultura vitei de vie si a pomilor fructiferi, precum si mestesugurile casnice. Ogoarele cu grane se intindeau in partea de nord a satului, de o parte si de alta a “drumului morii”, in locurile denumite de batrani: Ivan, Tamas, Iuga etc. Accesul din sat spre ogoare era permis numai pe o singura cale inchisa cu o poarta : “Poarta tărnii” denumire pastrata pana astazi. Pe malul stang al paraului erau numeroase plantatii de pomi fructiferi, fapt pentru care si astazi aceasta zona poatra numele de “Livada”.

Meri, peri, ciresi, pruni, nuci se plantau in adancurile padurii pana la Neculea si Chicerea, pastrandu-se si astazi de numiri ca : Poiana Nucului, Cires, Parul lui Ilie si altele.

Dealurile insorite Candrea si Runc erau acoperite de asemenea livezi si indeosebi cu vii. Aceste podgorii impreuna cu altele din tinutul Trotusului si Bacaului erau renumite pe toata Moldova, de ele ingrijindu-se paharnicul al III-lea dupa cum relateaza Dimitrie Cantemir. Primul paharnic avea in grija viile din Cotnari, al doilea din zona Husilor si al treilea viile din tinutul Trotusului si Bacaului.

Albinaritul a fost practicat pe scara larga atat de locuitorii satului Buciumi cat si de cei din localitatile invecinate. Nu intamplator platoul cuprins intre Racauti si Onesti poarta si azi numele de “Prisaca”, iar in Buciumi exista multe familii cu numele de Prisacaru.

Toti locuitorii cultivau inul si canepa, fiecare gospodarie dispunand de o “tochila” in locul denumit din batrani “Tochili”. Cultura viermilor de matase era larg raspandita si aproape fiecare gospodarie avea 2-3 “aguzi”.

Femeile lucrau nu numai in gospodarie, dar si la camp. Ele ajutau pe barbati aproape la toate muncile agricole. Vara plecau la camp dup ace terminau treburile gospodaresti, ducand uneori in brate un copil sip e cap oala de lut cu mancare, obicei mostenit de la femeile dace.

Barbatii, la randul lor s-au dovedit a fi mesteri buni in construirea locuintelor si anexelor gospodaresticat si confectionarea obiectelor de uz caznic si uneltelor de munca. Priceperea buciumenilor in construirea caselor de lemn cu acoperisuri din sindrila l-a impresionat pe generalul Presan, care a angajat cativa tarani din Buciumi pentru a-I construe o casa asemanatoare in Schinetea, jud Vaslui. Printre acestea se afla si Gheorge N. Ursache.

Cresterea Vitelor a construit o insemnata indeletnicire a locuitorilor din satul Buciumi si cu toate darile grele numarul vitelor s-a mentinut mereu ridicat, cu exceptia perioadelor de razboi.

Înstrăinarea unei mari părți din moșia Buciumului în veacul al XVIII-lea și la începutul veacului al XIX-lea[modificare | modificare sursă]

Vreme de peste doua secole viata social-economica a satului Buciumi n-a fost tulburata in vreun fel de boierii si manastirile din jur. In secolul al XVIII-lea s-au inmultit insa darile razesilor catre domnie si de acest fapt au profitat boieriisi manastirile din vecinatate, care au acaparat treptat aproape in intregime mosia Buciumi.

Unul din primii boieri care au cumparat pamanturi in mosia Buciumi a fost logofatul Solomon Birladeanu. Acesta a cumparat o bucata de teren la Valeni de la Toader Pinzaru, pe care a daruito ulterior Minastirii Bogdana.

Satrarul Gheorghe Aslan a cumparat de asemenea anumite pamanturi in Buciumi, pe care le-a daruit apoi banului Nicolai Roset, dupa cum se deduce dintr-un zapis incheiat la 1 septembrie 1779.

Din actele de vanzare incheiate de buciumeni la sfarsitul secolului al XVIII-lea reiese ca cele mai multe pamanturi vindute au ajuns in stapanirea banului Nicolai Roset.

Buciumenii si-au manifestat de la inceput nelinistea si nemultumirea fata de aceste danii si cumparaturi. Deoarece multi razesi din Buciumi si din satele invecinate cautau sa-si recapete totusi pamanturile instrainate, uneori au intervenit atat episcopul cat si mitropolitul in sprijinul manastirii.

Lupta răzeșilor din Buciumi pentru apărarea și redobândirea pământurilor strămoșești[modificare | modificare sursă]

Razesi din Buciumi au incercat sub diferite forme sa-si apere pamanturile si sa le elibereze de sub stapanirea feudala. Ei smulg pietrele de hotar, inched caile de acces, intra cu plugul si peste aceste pamanturi, patrund cu forta in padure, alungand paznicii pusi de boieri si manastire. Cand au posibilitatea distrug actele prin care boierii si egumenii isi intemeiau stapinirea peste mostenirea stramoseasca.

Manastirea Bogdana, fiind foarte bogata, a suferiti mari pradaciuni si stricaciuni nu numai din partea tatarilor, dar si din partea razesilor. Taranii din satele inconjuratoare, intre ei fiind multi din Buciumi, au patruns cu forta in incinta manastirii si au ars numeroase acte de daniisi vanzare, incercand in acest fel sa reintre in stapanirea pamanturilor pierdute.

Alte conflicte mai puternice s-au ivit intre razesii sin Buciumi si banul Nicolai Roset, ajungandu-se la un moment dat cu judecata pana la divanul domnesc. Buciumenii au avut anumite conflicte si cu egumeni Manastirii Casin care, cumparand multe pamanturi din mosia Casinului, au ajuns cu hotarul pana la dealul Pochita.

Vatra răzeșească a buciumenilor implicată în vâltoarea luptelor sociale din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea[modificare | modificare sursă]

In prima jumatate a secolului al XIX-lea se intensifica procesul de destramarea a modului de productie feudat, extinzandu-se treptat relatii noi de tip capitalist.

Valea Trotusului s-a integrat pe deplin in sfera acestor transformari economico-sociale, iar urmarile acestor fenomene sunt evidente sub anumite forme si in evolutia satului Buciumi.

In lupta pentru apararea pamanturilor straposesti buciumenii s-au unit intotdeauna cu racautenii, care au avut de infruntat aceleasi neajunsuri. In preajma revolutiei din 1848 situatia intregii populatii devenise si mai apasatoare. Batranii satului povestesc de foametea cumplita provocata pare-se de o invazie de lacuste in anul 1843, precum si de holera din anul 1844 care a secerat multe vieti omonesti. Nefiind loc in curtea celor 2 biserici pentru a inmormanta pe cei rapusi, s-au facut gropi la marginea satului, locul respective capatand denumirea de “tintirim”.

In aceste conditii, era de asteptat ca anul revolutionary 1848 sa aiba un anumit ecou in aceasta parte a tarii. Spre exemplu, la actiunea din iunie 1848, indreptata impotriva hatmanului Alecu Aslan, au participat si multi locuitori din Buciumi. La 4 iunie 1848 numerosi locuitori din Buciumi, Racauti si Onesti s-au dus la Bacau, reclamand la ispravnicia judetului ca sunt “cu totul obijduiti in lucrarea boierescului” si ca nu mai pot indura “impilatoarele obijduiri”.

Revolutia de la 1848 a fost infranta, dar dorinta taranilor de a dobandi pamant a devenit mai puternica in deceniile urmatoare. Prin legea secularizarii averilor minastiresti din 1863, unii buciumeni au reusit sa rascumpere de la Manastirea Bogdana anumite terenuri din zona. Cu acest prilej s-a hotarat ca fiecare sa cedeze o portiune de teren pentru a deschide un drum cu vitele din sat spre izlaz. Asa a aparut “hatasul”, in acest fel evitandu-se vechiul drum pirn mosia boierului. Rascoala din anul 1907 a avut un rasunet larg si in satele de pe Valea Trotusului, unde era in acel moment mare proprietar mosierul Dumitru Ionescu. Un grup de tarani din Onesti, Racauti, si Buciumi inconjoara conacul boieresc, amenintand ca vor intra cu forta pe mosie daca nu li se de pamant. Mosierul Dumitru Ionescu, infricosat de amploarea actiunilor, trimite din Braila la 25 martie 1907 o telegrama guvernului, cerand grabnic ajutor. In urma promisiunilor facute, rasculatii, n-au extins actiunea lor, dar dupa infrangerea rascoalei este stiut ca n-au primit pamant.

Începuturile științei de carte în satul Buciumi[modificare | modificare sursă]

Portile primei scoli din satul Buciumi s-au deschis la 11 octombrie 1870. Anterior acestei date cei dornici invataula Manastirea Bogdana sa citeasca si sa scrie pe carti bisericesti.

Dupa infiintarea scolii comunale din Onesti, unii copii din Buciumi au urmat aceasta scoala, care asigura o invatatura temeinica si cuprinzatoare.

Buciumenii staruiau in acelasi timp sa se infiinteze o scoala in satul lor si pentru a fosrta autoritatile sa ia act de dorinta lor, in anul 1869-1870 au refuzat sa-mi mai trimita copii la scoala din Onesti.

Prin straduintele satenilor, autoritatile au decis infiintarea scolii, cursurile deschizandu-se la 11 octombrie 1870.

Din relatarile batranilor care au invatat atuncea aflam ca plata se stabilea de la inceput pe un an intreg. Conditii mai grele au existat in timpul primului razboi mondial, cand cursurile au fost suspendata in anii 1916-1918.

In toamna anului 1918 cursurile s-au redeschis, dar scoala se gasea fără usi, ferestre, mobilier scolar, fără arhiva etc. In schimb erau multi copii dornici sa invete carte. Invatatorul pensioner Dumitru Desaga spunea in 1981 cand implinise varsta de 87 de ani : “ Eram singurul invatator la 80 elevi”.

Satul Buciumi în timpul Primului Război Mondial[modificare | modificare sursă]

In timpul primului razboi mondial intreaga populatie a cunoscut din plin distrugerile provocate de crancena inclestare careia poporul nostrum a trebuit sa-I faca fata.

Inca din decembrie 1916 armatele dusmane ajunsera pe linia Oituz – Manastirea Casin-Pralea intreaga zona prezentand o deosebita importanta strategica.

La Onesti s-a instalat cartierul general Eremia Grigorescu, iar in Buciumi a fost incarturita Divizia I-a, precum si alte unitati romane si ruse venite in refacere.

Lipsurile, foametea, bolile au bantuit si secerat populatia in mod nemilos. Scoala a fost transformata in spital. La toate acestea s-au adaugat si urmarile luptelor grele si sangeroase de pe front. In inclestarea cu un dusman mult superior in tehnica de lupta, care reusise sa cotropeasca o mare parte din tara , buciumenii si-au facut pe deplin datoria. Si-au jertfit viata pentru patrie 68 de ostasi.

Reforma agrară din 1921 și importanța ei pentru sătenii din Buciumi[modificare | modificare sursă]

Cercurile conducatoare nu puteau ramane indiferente la eforturile si abnegatia dovedite de intregul popor. Regele Ferdiand, primul ministru si alti membri ai guvernului si familiei regale se aflau mereu in unele zone ale frontului imbarbatand soldatii si promitandu-le drepturi democratice.

La 14 august 1917, la cateva zile după ce ostasii romani inscrisesera pagini de epopee in istoria neamului romanesc la Oituz si Marasesti, regina Maria si generalul Averescu vin la Buciumi prentru a fii in mijlocul ostasilor din divizia I, in timp ce la Onesti soseste in aceeasi zi primul ministru Ionel Bratianu.

Cu acest prilej au fost decorați numerosi ostasi si ofiteri, promitandu-li-se ca dupa raboi se va infaptui o noua reforma agrara.

Reforma agrara din anul 1921, infaptuita de Partidul Liberal, a produs anumite nemultumiri indeosebi in randul locuitorilor din Buciumi si Racauti, care acuzau ca nu s-au respectat promisiunile facute in timpul razboiului. In anul 1922 candidatul liberalilor, C. Nechiforescu, a incercat sa vina in propaganda electorala si in satul Buciumi. Dar buciumenii cunoscand rolul negativ jucat de acesta in actiunea de improprietarire, l-au oprit la Valeni si l-au impiedicat sa intre in sat. Partidul Liberal a castigat totusi alegerile si la Onesti a ajuns primar tocmai C. Nechiforescu. Acesta pentru a scapa de buciumeni si racauteni, care oricand ar fi voatat contra lui, a sustinut scoaterea satelor Buciumi si Racauti din comuna Onesti si formarea unei commune aparte. Tot el a propus ca noua comuna sa poarte numele lui D. A. Sturza, fostul politician liberal si tatal colonelului Alexandru Sturza care tradase tara in primul razboi mondial.

Buciumenii si racautenii au protestat fata de aceasta masura care leza atat sentimentele cat si interesele lor si ca urmare comuna “D. A. Sturza” a fost desfiintata iar cele doua sate au revenit la comuna Onesti.

Satul Buciumi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Al doilea razboi mondial a insemnat noi si grele incercari pentru populatia din Buciumi. Au crescut impozitele, s-a introdus cota obligatorie de predare a unor produse, au fost rechizitionate multe animale. In timp ce barbatii erau concentrate si trimisi pe front, cei ramasi acasa erau siliti la munci grele, suplimentare. Se mai vad si astazi urmele sinistrelor casemate de pe imas, la care au fost obligati sa lucreze pe orice vreme locuitorii din Buciumi.

Au fost interzise toate adunarile, horele, serbarile si nuntile. Rar se obtinea autorizatie pentru vreo hora, care era de regula supravegheata de autoritati. Jandarmii erau nelipsiti din sat.

Intr-o duminica din vara anului 1942 acestia au arestat in plina hora pe toti tinerii prezenti, ducandu-I legati la Onesti, sub acuzatia ca refuza sa participe la premilitarie.

In primavera secetoasa a anului 1943 a izbucnit un puternic incendiu care, pornind de la casa lui Ghita Fatu, a fost oprit abia la podul de la „Furnica”. Incendiul a mistuit zeci de case, marind suferintele populatiei si asa greu incercate de nenorocirile razboiului.

Numerosi sateni luptand pe spatiul vast din Caucaz pana la Tatra si-au dat viata pentru intregirea hotarelor sfinte. Din Buciumi au pierit 49 de eroi intre ei fiind: capitanul Gheorghe Hilohi – in batalia Odessei, locotenentul Dumitru Ciurea – la Cotul Donului, colonelul Ioan Palaghita in Corban, capitanul Ioan Fatu la Paulis etc.

In memoria lor in 1996 s-a ridicat in curtea scolii un monument de catre Cristea Cornel si Gheorghe V. Manea, iar in anul 2010 un alt monument in fata Primariei Buciumi.

In primavara anului 1944 au trecut prin Buciumi numeroase convoaie de ucraineni. De la Adjud, convoiul venea compact pana la Radeana unde se diviza: cei cu carute tineau soseaua inainte spre Onesti si Valea Oituzului; cei fără bagaje luau drumul spre Beciuri, Podul de la Furnica, Drumul Casinului etc. Sub dealul Candrea escorta germana acorda un scurt ragaz cand unii buciumeni le ofereau cate ceva de pomana.

In noaptea 14-15 mai 1944 rusi au lansat vreo 10 parasutisti in zona Casin. S-a aflat imediat caci unele parasute cu alimente au cazut in gradinile unor sateni.Deoarece parasutele cu munitii au cazut in Ponori, parasutistii s-au fostificat aicea. Lupta care a durat o zi intrega s-a soldat cu: moartea unui parasutist (s-a sinucis), doi s-au predat iar ceilalti au disparut in codrii. Pierderile noastre au fost un soldat si un civil.

Toate aceste sacrificii umane si materiale facute pe frontul de est cat si pe cel de vest s-au dovedit in mare parte inutile. Dupa cum se stie Conferintele de la Teheran (noiembrie 1943) si Ialta (ianuarie 1945), au decis ca Romania si alte tari estice sa intre in zona savietica de influenta si sa cunoasca astfel toate ororile regimului comunist.

Schitul „Buciumi”[modificare | modificare sursă]

Schitul de maici „Buciumi” sau „Runcul” a fost intemeiat de ieromonarhul Isaia in anul 1750. Ieromonarhul Isaia a fost mai intai preot mirean in Buciumi unde detinea numeroase terenuri. Se stie ca, de regula, manastirile cautau sa atraga in viata monahala mai ales razesi bogati iar avansarea pe diferite trepte ecleziastice depindea si de averea donata manastirii.

Devenind calugar si donand multe pamanturi, clericul Isaia a ajuns curand staret la Manastirea Bogdana. Infiintand pe mosia lui acel schit Runcul, nu-l inchina Manastirii Bogdana – asa cum voise – caci s-au opus buciumenii si racautenii.

Dupa 1830, Alecu Aslan cumparand multe terenuri in mosia Buciumi, a reusit sa impresoare tot schitul, inclusiv moara susamintita.Pentru a se folosi de moara, slujitorii schitului erau nevoiti sa treaca prin mosia boierului care pretindea o taxa foarte mare. Dupa dificile si lungi tocmeli s-a incheiat la 12 ianuarie 1832 o invoiala prin care boierul Aslan a cedat acel vad de moara primind in schimb 15 stanjeni in mosia Malul.In continuare Alecu Aslan a propus un schimb: Manastirea Bogdana sa primeasca acest schit impreuna cu mosia lui din Racauti dar sa cedeze, in schimb, o treime din mosia ei e la Onesti.

Actele de proprietate ale schitului le detineau insa buciumenii care s-au opus acestui schimb. Din acest motiv a venit la Manastirea Bogdana insasi Episcopul Romanului, care a poruncit preotului C-tin Rauta sa predea imediat aceste acte. Un zapis incheiat atunci arata insa ca n-au fost aduse toate actele. Totodata si maicile de la schitul Runcul nu voiau sa depinda de Manastirea Bogdana. Astfel, cu toata impotrivirea buciumenilor si racautenilor, acest schimb a fost facut la 15 martie 1839: Aslan a dat Manastirii Bogadana toata mosia lui din hotarul Racauti, primind in schimb o treime din mosia acesteia din Onesti, precum si Teisoara aflata in zona Buciumi.

Cu acest prilej razesii din Buciumi au preluat pentru un timp si moara de la Ciuches. Dupa cum reieise dintr-un act incheiat la 26 octombrie 1844, aceasta moara era stapanita in acel an de buciumeni care o cumparasera de la Manastirea Bogdana cu 240 lei suma pe care „se indatorau s-o achite in patru vadele” (rate).

La randul ei, Manastirea Bogdana stapanea doar formal mosia schitului caci razesii din Buciumi si Racauti pastrau zapisul din 1770. Prin dania făcuta la 1 decembrie 1857 de catre capitaneasa Anastasia Palade, Schitul Buciumi v-a intra definitiv in proprietatea Manastirii Bogdana. Deoarece aceasta danie nu este iscalita de donatoare ci numai de supraveghetorul Ocolului Trotus, autenticitatea ai ramane discutabila. Din lemnaria bisericii schitului s-a făcut o capela mica la Manastirea Bogdana iar pe locul vechiului schit a rămas o vreme clopotnita si cimitirul din jur.

Biserica Sfinții Voievozi „Mihail și Gavril” - scurt istoric[modificare | modificare sursă]

Biserica cu hramul „Sf. Voievozi” este cunoscuta si sub numele „Biserica de Jos”, si a fost adusa in anul 1795 din loc. Schitul Frumoasa.

Pe un zapis vechi gasim urmatoarea inscriptie: „Eo, Toader Mititelu, mosnean din satul Buciumi, am primit stire de la parintele diacon Ciurea, din neamurile noastre, ce este diacon la Schitul Frumoasa din Plasa Moinesti, ca are de prisos o biserica smintita, ca a fugit pamantul si biserica are daramaturi si vrea ca aceasta biserica sa fie mutata la Buciumi”.

Oamenii din sat au fost de acord si la 20 martie 1795 au portit cu cai si carute, oameni slobozi la Schitul Frumoasa, s-a trecut la demontarea ei si dupa multe zile de drum greu a fost adusa la Buciumi.

Odata cu biserica au fost aduse multe icoane si carti vechi cu sfintele slujbe si un clopot mare. Pamantul pentru instalarea bisericii a fost donat cu multa bucurie de locuitorul Stefan Totea. Inscrisul ne arata ca anul 1795 a fost un an bun, s-a lucrat la biserica toata vara iar in ziua de Sf. Dumitru s-a sfintit. Slujitor al bisericii a fost parintele Savin originar din sat, si care a ajutat mult la construirea bisericii.

Se presupune ca aceasta biserica a fost distrusa de un incendiu iar pe locul ei s-a ridicat alta in anul 1866. (biserica actuala) care a fost sfintita pe 30 nov. 1866.

In decursul anilor a fost reparata de doua ori, in 1895 si 1935. Biserica nu a fost pictata in interior dar in schimb gasim icoane frumos pictate de pictori anonimi din sec al XVIII. In anul 1894 era preot C. Nalboc iar la inventarierea făcuta s-au gasit urmatoarele; 6 icoane, 1 evanghelie, 1 psaltire, 1 ceaslov mare, 3 octoihuri. Multe din aceste obiecte si carti bisericesti au fost donate de enoriasi, dar odata cu scurgerea timpului o parte s-au pierdut.

Biserica, de dimensiuni mici, are plan in forma de nava, cuiesire pe latura sudica, cu acoperis in 4 ape, din tabla. De la biserica veche se mai pastreaza 6 icoane vechi si cateva carti vechi din secolul XIX. La vizita protoereului Th Atanasiu in anul 1890 scrie ca biserica din lemn este in stare proasta. Biserica nu a fost pictata in interior dar in schimb impresioneaza icoanele pre frumos zugravite din sec. XVIII, zugravul fiind anonim.

Preotul Constantin Nalboc s-a nascut in anul 1853 si a fost hierotonisit in anul 1875. A functionat ca preot in Buciumi unde avea o temeinica gospodarie, precum si o familie numeroasa : 10 copii.

Cu toate ca in Buciumi au existat mereu 2 biserici, cu un mare numar de enoriasi, centrul parohial a fost totusi multa vreme la Racauti. In anul 1924 preotul Ion Nalboc, fiul preotului C. Nalboc, cu ajutorul batranului Ghe. Ursache, veteran al primului razboi mondia, prin intermediul generalului Prezan, senator la acea vreme, au obtinut mutarea centrului parohial la Buciumi.

La sfarsitul sec XIX la inventariere facuta bisericii s-au gasit urmatoarele donati din partea enoriasilor: Ghe Zaharia – un prapure si un ceaslov mic ; P. Radu – o cazanie ; N. Dima – o psaltire mica ; Ion Stoica – un iconostas ; preotul Ion Savin din Bogdana – un octoih mare si vechi ; Ghe Apalaghitei – o candela de metal.

Redam mai jos numele preotilor care au slujit de-alungul timpului la aceasta biserica: preot Savin, preot Haisu, preot Ghoeldum, preot Miron, preot C. Nalboc, preot I. Nalboc, preot I. Cozma, preot I. Nica, preot I. Harjoaba, preot I. Carausu, preot V Moroca.

In anul 1921 s-a zidit clopotnita de la intrare fiind ajutati de primarul din acea vreme Ghe Melinte care a donat cel de-al doilea clopot.

In anul 1995 C. Iorga doneaza teren pentru largirea cimitirului intrucat suprafata veche era ocupata in totalitate.

In anul 2000 sub indrumarea preotului V. Moroca impreuna cu consilierii parohiali ajutati de enoriasi s-a reusit imprejmuirea terenului bisericii cu gard de scandura si fundatie de beton acoperit cu tabla zincata.

Manifestări cultural-artistice de-a lungul anilor[modificare | modificare sursă]

Intre anii 1918-1946 la indemnul invatatoarelor Ana Asandei si Elena Hilohi, elevii si studentii din Buciumi au infiintat o biblioteca sateasca ce a functionat aproape 20 de ani. In serile de iarna se tineau sezatori la care era o placere sa privesti fetele intrecandu-se la torc ori la infloratul camasilor cu pui si sa le auzi cantand „A plecat badea la coasa”, „Colea-n-vale la fantana” etc.

Nu lipseau la aceste sezatori flacai ca Paslaru Costica si Ursache Costica, mesteri neintrecuti in cantatul din frunza, fluier si caval. Aceste sezatori la care se spuneau glume, ghicitori, povestiri deosebite erau minunate prilejuri de afirmare si pastrare a graiului foarte bogat si nuantat al localnicilor. In vacantele de vara si iarna sub indurmarea invatatoarelor Ana Asandei si Elena Hilohi, elevi si studenti organizau splendide serbari si piese de teatru. Asemenea manifestari artistice au fost continuate de fratii Valeriu si Aurel Sprinteroiu, care au atras in echipa de teatru si tineri sateni talentati ca Ciurea Vasile, Tartoaca Ghita, Axinte Ion si altii.

Datini legate de diferite sărbători[modificare | modificare sursă]

In seara de Craciune grupuri de copii strabat ulitele si de la Valeni pana la Cursa tot satul rasuna de colindul „Mos Craciun cu plete dalbe”, singurul colind cunoscut si cantat in sat.

In ziua de Craciun copii umbla cu steaua candtand „Azi cea prea laudata” sau „Trei crai de la rasarit”. In seara de anul nou umbla cu uratul toti cei care doresc indiferent de varsta.

In ziua de anul nou umbla cu semanatul atat copii cat si varstnicii (care de obicei sunt mascati) : colindatorii arunca boabe de grau, ovaz, rostind urarea „ Anul nou cu sanatate si la multi ani”. Alti umbla cu ursul sau capra.

Cea mai pretuita datina era crila. Inainte de anul nou tinerii care joaca la hora formeaza un grup deo 20-30 insi care se deghizeaza cum sunt rolurile: soldat, ofiter, turc, tigan, fata. Umblatul cu crila se prelungeste pana a doua zi la pranz, adica in anul urmator, stabilindu-se in acest fel legatura intre anul vechi si anul nou.

Darzenia si vigoarea cu care a razbit prin grelele incercari, chibzuinta si harnicia dovedite in vreme de liniste sunt chezasia sigura ca in viitor poporul nostru v-a ajunge la un loc de frunte in ansamblul european.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Recensământul Populației și al Locuințelor 2002 - populația unităților administrative pe etnii”. Kulturális Innovációs Alapítvány (KIA.hu - Fundația Culturală pentru Inovație). Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Nica Palaghita, Ștefan Nica Palaghita, Momente din istoria satului Buciumi

Legături externe[modificare | modificare sursă]