Bošnjani

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bošnjani (cu alfabetul chirilic: Бошњани; singular masculine: Bošnjanin / Бошњанин, feminine: Bošnjanka / Бошњанка; în latină Bosniensis), cu sensul bosniaci, este un nume învechit folosit încă din Evul Mediu pentru desemnarea locuitorilor regiunii istorice Bosniei.[1][2][3] Acest nume este folosit și poate fi găsit în documentele scrise din acea perioadă, apărând în scrierile venețiene încă din secolul al XII-lea, potrivit cercetării relațiilor dintre Bosnia și Veneția de către istoricul Marko Šunjić⁠(d), și în alte documente până cel puțin la începutul secolului al XVI-lea, după cucerirea otomană a Bosniei și stabilizarea puterii.

Termenul bosniac bun (dobri Bošnjanin / добри Бошњанин) nu era o referință geografică pentru locuitorii aflați de-a lungul râului Bosna, ci se referea la populația întregii Bosnii medievale⁠(d), indiferent de religie, așa cum se poate observa în diferitele carte din secolele al XIV-lea și al XV-lea, emise în timpul domniei banului Stjepan al II-lea Kotromanić⁠(d) (1322–1353), banului și apoi regelui Tvrtko I Kotromanić (1353–1366, 1367–1391), regelui Stjepan Ostoja (1398–1404, 1409–1418) etc. În aceste carte, conducătorii bosniaci îi menționează pe bosniacii buni ca martori.[4]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi exemple de folosire a demonimului „Bošnjani” se găsesc în documentele medievale de stat din secolul al XII-lea (carte), de origine bosniacă și/sau străină, scrise cu alfabetul chirilic bosniac⁠(d), în care se face referire la nobilimea Bosniei medievale⁠(d), la supușii nobililor, la rudele lor și membrii familiilor acestora, la martorii unor litigii, precum și la întocmirea testamentelor și a contractelor etc. Acest demonim a fost folosit în mod deosebit în cartele membrilor familiei regale și a magnaților bosniaci, iar unul dintre ultimii care l-au folosit a fost regele bosniac Stjepan Tomašević⁠(d) (1461–1463), înainte de cucerirea otomană a Bosniei⁠(d).[5][6][7][8][9]

Demonimul apare în mai multe documente din acea epocă, fiind asociat adesea cu adjectivul „bun” (Dobri / Добри). De exemplu, un document latinesc din 1417 al regelui Stjepan Ostoja (1398–1404, 1409–1418) îi menționează pe i nostri boni Bosnensi, iar același termen este folosit într-un document din 1419 al fiului și succesorului său, Stjepan Ostojić (1418–1420).[10] Istoricul Pejo Ćošković⁠(d) susține că expresia datează din vremea domniei banului Stjepan al II-lea Kotromanić⁠(d) (1322–1353).[11] Sintagma „Dobri Bošnjani” (Добри Бошњани; „bosniacii buni”), care apare în documentele istorice (carte) ca o categorie socială și etnică, este corelată de istoricul Srečko Džaja cu sintagma similară „Boni homines⁠(d)” („oameni buni”).[12]

Semnificație[modificare | modificare sursă]

Istoricul bosniac Pejo Ćošković⁠(d), care citează scrierile istorice ale lui Ferdo Šišić⁠(d) și Dominik Mandić⁠(d), consideră că acest termen este folosit în documentele regale pentru a-i desemna pe nobilii bosniaci, fără a indica apartenența lor religioasă,[10] iar în sens politic pentru a-i deosebi pe locuitorii provinciei Bosnia de locuitorii altor ținuturi dobândite în perioada de glorie a Regatului Bosniei și aflate sub stăpânirea acestuia.[11]

Renașterea termenului[modificare | modificare sursă]

În perioada stăpânirii austro-ungare asupra Bosniei, termenul Bošnjak („bosniac”) a fost folosit mai des până la începutul secolului al XX-lea și este regăsit în scrierile unor călugări franciscani bosniaci, precum istoricii și scriitorii Ivan Frano Jukić⁠(d) și Antun Knežević⁠(d) (membri importanți ai ordinului), care au fost primii care i-au atribuit un sens etnic și național. Situația s-a schimbat din nou în cursul secolului al XX-lea, atunci când termenul preferat a devenit Bosanac. După proclamarea independenței Bosniei și Herțegovinei la începutul anilor 1990, bosniacii au decis să folosească termenul (pe atunci) arhaic Bošnjaci – bosniaci – ca nume al națiunii lor, pe baza conotațiilor etno-geografice istorice ale cuvântului.[7]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vjekoslav Klaić, Poviest Bosne do propasti kraljevstva, Zagreb, 1882, p. 43.
  2. ^ Muhamed Filipović, Bosna i Hercegovina: najvažnije geografske, demografske, historijske, kulturne i političke činjenice, 1997, p. 22.
  3. ^ Sima Ćirković, Istorija srednjovjekovne bosanske države, Belgrad, 1964, p. 350.
  4. ^ Nakaš, Župarić, Lalić, Dautović, Kurtović, Codex diplomaticus regni bosnae - povelje i pisma stare bosanske države, Mladinska knjiga Sarajevo, 2018, pp. 70, 73, 75, 79, 93, 96, 99, 107, 112, 381.
  5. ^ John V. A. Fine (). The Early Medieval Balkans: A Critical Survey from the Sixth to the Late Twelfth Century. University of Michigan Press. ISBN 978-0472081493. 
  6. ^ John V. A. Fine (). The Late Medieval Balkans: A Critical Survey from the Late Twelfth Century to the Ottoman Conquest. University of Michigan Press. ISBN 978-0472082605. 
  7. ^ a b John V. A. Fine (). When Ethnicity Did Not Matter in the Balkans: A Study of Identity in Pre-Nationalist Croatia, Dalmatia, and Slavonia in the Medieval and Early-Modern Periods. University of Michigan Press. ISBN 978-0472114146. 
  8. ^ Gregor Čremošnik, Bosanske i humske povelje srednjega vijeka
  9. ^ Aleksandar Solovjev, „Vlasteoske Povelje Bosanskih Vladara”, în Istorisko – Pravni zbornik, Sarajevo Pravni fakultet, anul I, nr. 1, 1949.
  10. ^ a b Pejo Ćošković (iunie 1996). „Veliki knez bosanski Tvrtko Borovinić”. Croatica Christiana Periodica (în croată). 20 (37): 63–64. ISSN 0350-7823. Accesat în . [...] svjedoci [...] označeni izrazima "naši dobri Bošnjani (i nostri boni Bosnensi), što sasvim jasno određuje njihovu stalešku pripadnost bosanskom plemstvu.25 - Navedeni izrazi ne predstavljaju nikakvu etničku ili konfesionalnu odrednicu onih na koje se odnosi, kako se to može napose u historiografskoj literaturi o »Crkvi bosanskoj«, pa s tim u vezi navodimo tek djela nekih istaknutijih autora. Usp. F. ŠIŠIĆ, Vojvoda Hrvoje Vukčić Hrvatinić i njegovo doba (1350–1414), Zagreb, 1902, p. 236 (dalje: ŠIŠIĆ, Vojvoda Hrvoje); D. MANDIĆ, Bogomilska crkva bosanskih krstjana, Chicago, Ill., 1962, pp. 200, 385 (dalje: MANDIĆ, Bogomilska crkva). 
  11. ^ a b Pejo Ćošković (iulie 2000). „Pogledi o povijesti Bosne i crkvi bosanskoj”. Journal - Institute of Croatian History (în croată). Faculty of Philosophy, Zagreb⁠(d), FF press. 32-33 (1). ISSN 0353-295X. Accesat în . Razlikovanje Bosne od ostalih kasnije stečenih dijelova ostalo je prisutno u titulaturi bosanskih vladara tijekom čitavog srednjeg vijeka. Uvažavanje te složenosti bosanskog državnog prostora može pružiti podlogu i pomoći pri razmišljanju o etničkoj i narodnosnoj pripadnosti srednjovjekovnog bosanskog stanovništva. U tijesnoj vezi s tim je postanak i funkcioniranje naziva Bošnjani kojim su u domaćoj izvornoj građi nazivani politički podanici bosanskih vladara od vremena Stjepana II. Kotromanića. Rjeđe su taj naziv Dubrovčani talijanizirali i pisali kao Bosignani. 
  12. ^ Srećko M. Džaja, „«Dobri Bošnjani» i «boni homines»”, în Dijalog, Sarajevo, nr. 1-2, 2006, p. 125.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bošnjani&oldid=15667826