Bifenil policlorurat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Structura chimică generală a bifenililor policlorurați

Bifenilii policlorurați (PCB) reprezintă o clasă de compuși organici derivați de la bifenil cu formula chimică C12H10−xClx. Bifenilii policlorurați erau la un moment dat utilizați pe larg ca dielectric și fluide de răcire în aparatele electrice, și la fabricarea izolatorilor electrici.[1][2] Din cauza duratei lungi de viață, PCB încă mai sunt utilizați, însă sinteza lor a scăzut drastic începând cu anii 1960, când au fost identificate anumite probleme legate de aceștia.[3] Datorită toxicității pe care o au asupra mediului și fiind clasificați ca și poluanți organici persistenți, PCB au fost interziși de către Convenția de la Stockholm din 2001.[4]

Obținere[modificare | modificare sursă]

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bifenili policlorurați (PCB)”, Grants.ulbsibiu.ro, http://grants.ulbsibiu.ro/sidpop/ro/informatii-utile/bifenili-policlorurati-pcb/, accesat la 19 septembrie 2017 
  2. ^ Rossberg, Manfred; Lendle, Wilhelm; Pfleiderer, Gerhard; Tögel, Adolf; Dreher, Eberhard-Ludwig; Langer, Ernst; Rassaerts, Heinz; Kleinschmidt, Peter et al. (2006). Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry - Chlorinated Hydrocarbons. doi:10.1002/14356007.a06_233.pub2. ISBN 3527306730. 
  3. ^ Robertson, edited by Larry W.; Hansen, Larry G. (2001). PCBs : recent advances in environmental toxicology and health effects. Lexington, Ky.: University Press of Kentucky. p. 11. ISBN 0813122260 
  4. ^ Porta, M; Zumeta, E (2002). „Implementing the Stockholm Treaty on Persistent Organic Pollutants”. Occupational and Environmental Medicine 59: 651–2. doi:10.1136/oem.59.10.651. PMID 12356922.