Berthold al II-lea de Suabia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Berthold al II-lea de Suabia (sau Berchtold al II-lea) (n. cca. 1050 – d. 12 aprilie 1111), membru al familiei Zähringen, a fost duce de Suabia de la 1092 la 1098.

Berthold era unul dintre fiii ducelui Berthold al II-lea de Carintia și la început l-a sprijinit pe anti-regele Rudolf de Rheinfelden împotriva împăratului Henric al IV-lea. Atât de familia de Zähringen cât și cea a lui Rudolf au fost depuse din titlurile și posesiunile lor de către regele Henric în 1077. Tatăl său a murit în 1078, iar Berthold i-a moștenit revendicările, inclusiv pretenția asupra Suabia. În 1079, el s-a căsătorit cu Agnes, fiica lui Rudolf.

În anii următori, Berthold a devenit un puternic susținător al lui Berthold I de Suabia, în lupta împotriva regelui. El s-a aflat în ostilitate cu ducele regal Frederic de Büren, ca și cu episcopii de Basel și de Strasbourg. Cu toate acestea, atunci când disputele din regiune s-au calmat la sfârșitul anilor '80, Berthold figurează ca martor al unui schimb de pământuri în care a fost implicat episcopul de Basel în 1087.

Tensiunule au reizbucnit în 1090, atunci când Berthold I de Rheinfelden a murit. Berthold de Zähringen și-a manifestat pretențiile asupra moștenirii familiei Rheinfelden din Burgundia, însă titlurile respective au trecut pe seama fratelui mai tânăr al lui Berthold I, Otto de Wetter(au)-Rheinfelden. De asemenea, el a revendicat Ducatul de Suabia. Susșinut de Welfi și de Papalitate, el a fost ales duce în opoziție cu Frederic în 1092. În același an, a fost ales și duce de Carintia și markgraf de Verona (ca și tatăl său), fapt la care a întâmpinat opoziția lui Henric al V-lea de Carintia. Ca urmare, ca și tatăl său, Berthold nu a deținut niciodată o putere reală în Carintia.

În 1093, Berthold și Welf al IV-lea au semnat un "jurământ de pace" la Ulm. La început valabil numai pentru Suabia, acesta s-a extins în curând și asupra Bavariei și a întărit opoziția față de împărat în sudul Germaniei. În jurul lui 1098, Berthold și Frederic au început negocieri, în urma cărora Frederic păstra Siabia, însă lui Berthold i s-a recunoscut titlul de vogt asupra Zürichului și i s-a permis să își mențină titulatura ducală. În urma acestui moment, relațiile dintre familia de Zähringen și împăratul Henric al IV-lea s-au îmbunătățit. În 1105, Berthold era cel mai apropiat aliat al fiului lui Henric, Henric al V-lea, care se răsculase împotriva tatălui său.

Începând din 1090, Berthold și-a extins puterea în Breisgau, așa încât teritoriul stăpânit de familia Zähringer s-a extras de sub influența ducelui de Suabia. În 1091, el a construit castelul din Zähringen, ca și un castel de apărare a așezării din apropiere, Freiburg din the Breisgau. Berthold a fost cel dintâi din familia Zähringers care a purtat titlul de "duce de Zähringen", începând din 1100. El și-a consolidat domnia prin întemeierea de mănăstiri și alte lăcașe în Munții Pădurea Neagră. Totuși, teritoriul stăpânit de el eramic și prezenta puține oportunități de expaniune. Titlul său ducal era descris de către cronicarul Otto de Freising ca fiind unul dintre "titlurile lipsite de conținut" din Germania medievală.

În 1093, el a întemeiat mănăstirea benedictină cu hramul Sfântului Petru din Pădurea Neagră, care a devenit apoi mausoleul familiei. Mănăstirile fondate de Berthold erau de obicei de tip reformat, ostile împăratului. Odată cu dizlocarea conților de Hohenburg din regiunea Pădurea Neagră, Berthold a trecut teritoriul acestora în baza sa de putere.

Până la sfârșitul vieții sale, moșiile lui Berthold s-au extins până la a justifica titulatura sa grandioasă. El a fost succedat ca duce de către fiul său mai mare, Berthold al III-lea de Zähringen. Cel de al doilea fiu al său, Conrad I de Zähringen i-a succedat lui Berthold al III-lea după 11 ani.