Bertolt Brecht
Bertolt Brecht, pseudonim literar Bert Brecht,[20] născut Eugen Berthold Friedrich Brecht,[21] (n. , Augsburg, Regatul Bavariei – d. , Berlinul de Est, RDG) a fost un dramaturg, poet și regizor german, inițial expresionist, întemeietor al instituției teatrale Berliner Ensemble, inițiator al „teatrului epic”, a promovat o nouă teorie și practică a teatrului, bazate pe efectul distanțării epice.[21] A fost unul dintre cei care au revoluționat teatrul secolului 20.[22]
Biografie
[modificare | modificare sursă]S-a născut la Augsburg, într-o familie mixtă confesional. Mama sa a fost protestantă, iar tatăl catolic. A studiat medicina la München, în timpul Primului Război Mondial.[21]
Fiind student la medicină, frecventa boema literară și participa la întrunirile din cafeneaua Stephanie. Atmosfera militaristă din timpul Primului Război Mondial l-a motivat să devină un pacifist convins și s-a apropiat mult de mișcarea muncitorească. Atitudinea sa antirăzboinică se manifestă încă în primele poezii. Un exemplu elocvent este poezia Legenda soldatului mort, care i-a fost inspirată de armatele imperiale care se întorceau înfrânte de pe toate fronturile, dar și dintr-o zicătoare populară germană despre morții care trebuiau dezgropați pentru a fi din nou trimiși pe front. În acestă baladă, împăratul consideră că soldatul a murit prea devreme și trimite o comisie medicală care îl dezgroapă, declarându-l, pentru a doua oară, apt pentru front.
În 1924 s-a mutat la Berlin unde a creat teatrul epic.[22] În 1928 a fost debutul Operei de trei parale, cu care Brecht s-a bucurat de mare succes.[22] După preluarea puterii de către național-socialiști în 1933, Brecht a fost inclus pe „"lista neagră” din cauza apropierii sale de comuniști, cărțile sale au fost arse și Brecht a fost expatriat în 1935.[22] Pe 28 februarie 1933, a fugit împreună cu familia sa în străinătate și s-a stabilit în Danemarca.[22]
În 1948 Brecht s-a mutat la Berlinul de Est unde a creat Berliner Ensemble.[21]
Opera
[modificare | modificare sursă]- Un om egal un om, 1926 (Mann ist Mann)
- Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită (Der aufhaltsame Aufstieg des Arturo Ui)
- Baal
- Tobe în noapte (Trommeln in der Nacht)
- Mutter Courage și copiii ei (Mutter Courage und ihre Kinder)
- Die Sieben Todsünden der Kleinbürger
- În hățișul orașelor (Im Dickicht der Städte)
- Opera de trei parale (Die Dreigroschenoper)
- Omul cel bun din Sâciuan, scris și: Omul cel bun din Seciuan[25][26] (Der gute Mensch von Sezuan)
- Puștile doamnei Carrar (Die Gewehre der Frau Carrar)
- Ascensiunea și căderea orașului Mahagonny (Aufstieg und Fall der Stadt Mahagonny)
- Teama și mizeriile celui de-al treilea Reich (Furcht und Elend des Dritten Reiches)
- Cercul de cretă caucazian (Der kaukasische Kreidekreis)
- Viața lui Galilei (Leben des Galilei)
- Poezii din Svendborg (Svendborger Gedichte)
- O sută de poezii (Hundert Gedichte)
- Scrieri despre teatru
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ https://www.universitaetsarchiv.uni-muenchen.de/monatsstueck/2010/september_2010/index.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ http://www.iobdb.com/Lortel/Sidewalk Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b Bertolt Brecht, Kritisches Lexikon zur deutschsprachigen Gegenwartsliteratur
- ^ a b Bertolt Brecht, AlKindi
- ^ a b Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Bertolt Brecht, Internet Broadway Database, accesat în
- ^ a b Bertolt (Bert) Brecht, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în
- ^ Брехт Бертольт, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ „Bertolt Brecht”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Brecht-Handbuch (în germană), J.B. Metzler, p. 130
- ^ https://www.berlin.de/sehenswuerdigkeiten/3560069-3558930-dorotheenstaedtischer-friedhof.html, accesat în Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ a b BBC News Online, accesat în
- ^ a b Biblioteca Națională a Germaniei
- ^ a b Süddeutsche Zeitung, accesat în
- ^ Dansk Kvindebiografisk Leksikon
- ^ https://www.bmeia.gv.at/oesterreich-bibliotheken/kaffeehaus-feuilleton/detail/article/zum-50-todestag-von-bert-brecht/ Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=
(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Wichtige Stationen im Leben des Bertolt Brecht, ARD, 2024
- ^ a b c d Bertolt Brecht 1898-1956, Deutsche Historische Museum, 23 martie 2021
- ^ a b c d e Brecht, Bert(olt), NDB-online, 1 octombrie 2022
- ^ ”Un fel de Păcală sau Cehul lui Brecht”, Leviathan, 13 octombrie 2019
- ^ Bertolt Brecht, Literaturwelt, 30 noiembrie 2021
- ^ Omul cel bun din Seciuan – de Bertolt Brecht, Teatrul Clasic
- ^ Omul cel bun din Seciuan, Theatrum
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Vancu, Radu. Etica memoriei și literatura. Două studii de caz: Aleksander Wat și Bertolt Brecht. În: Transilvania, no. 11-12, p. 1-7, 2023 (accesibil online). ISSN 0255-0539
- Vancu, Radu. Brecht, poetul. Cele mai simple cuvinte ar trebui să fie de ajuns [Brecht, the Poet. The Simplest Words Should Suffice]. Poesis internațional, no. 2, p. 17-21, 2023.