Bătălia de la Beachy Head

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bătălia de la Beachy Head
Parte a Războiului Marii Alianțe
Battle of Beachy Head 10, July 1690.jpg
Bătălia de la Beachy Head de Théodore Gudin
Informații generale
Perioadă 10 iulie 1690[2]
Locație Beachy Head în Canalul Mânecii
50°44′15″N 0°14′52″E / 50.73743°N 0.24768°E / 50.73743; 0.24768
Rezultat Victoria francezilor[1]
Beligeranți
Statenvlag.svg Provinciile Unite
Anglia Regatul Angliei
Royal Standard of the King of France.svg Regatul Franței
Conducători
AngliaArthur Herbert Torrington
Statenvlag.svgCornelis Evertsen
AngliaRalph Delaval
Royal Standard of the King of France.svgContele de Tourville
Royal Standard of the King of France.svgMarchizul de Châteaurenault
Royal Standard of the King of France.svgVictor-Marie d'Estrées
Efective
56 de nave[3] 75[4]
Pierderi
7-11 nave[5]

Bătălia de la Beachy Head (engleză Battle of Beachy Head) pentru englezi sau Bătălia de la Béveziers (franceză Bataille du cap Béveziers) pentru francezi a fost o bătălie navală în care flota franceză s-a confruntat cu flota anglo-olandeză pe 10 iulie 1690 în timpul Războiului Marii Alianțe. Această bătălie a fost victoria principală pe mare a francezilor în cadrul acestui război. Flota inamică a pierdut între 7 și 11 nave (sursele variază) în timp ce francezii nu au suferit pierderi semnificative: chiar dacă Canalul Mânecii a căzut temporar în mâinile francezilor, amiralul de Tourville a eșuat în urmărirea flotei engleze permițându-i să se refugieze pe Tamisa. Tourville a fost aspru criticat pentru că nu a știut să profite de avantaj și a fost demis din funcție. Amiralul britanic, contele de Torrington - care se pronunțase împotriva faptului de a ataca flota franceză superioară - a fost la rândul lui criticat de regina Maria și de către miniștri săi. A fost judecat de Curtea Marțială. Chiar dacă a fost achitat, William al III-lea l-a obligat să părăsească serviciul activ.

Context[modificare | modificare sursă]

În martie 1689 Iacob al II-lea al Angliei acompaniat de trupe franceze, a debarcat în Irlanda într-o încercare nereușită de a-și recupera tronul. Ludovic al XIV-lea îl ajuta pe Iacob deoarece un război în Irlanda ar fi deturnat o parte a trupelor lui William al III-lea de pe teatrul de război dezlănțuit în Flandra.

În 6 mai 1689 o flotă franceză de 24 de nave de război și vase de transport comandată de Châteaurenault, a părăsit Brest pentru a purta ajutorul Franței lui Iacob al II-lea. Dar prezența amiralului englez Arthur Herbert (cunoscut mai mult ca Lord Torrington) a făcut imposibilă debarcarea la Kinsale și l-a forțat pe amiralul francez să-și ancoreze flota în golful Bantry, pe 10 mai. În dimineața următoare escadra lui Herbert formată din 19 vase de linie, se apropie de francezi. Înțelegând perfect situația, Châteaurenault nu se lasă încercuit în golf și îi conduce pe englezi în largul mării unde se înfruntă timp de patru ore. Bătălia din golful Bantry nu este decisivă. Cele două flote suferă pierderi minore, dar manevra a permis debarcarea trupelor și a proviziilor. Flota franceză se reîntoarce la Brest pe 18 mai.

Flota anglo-olandeză a obținut la rândul ei un anumit succes. Pe 10 august 1689 amiralul George Rooke a transportat trupe din Anglia în Irlanda pentru a rupe asediul de la Londonderry. Mai târziu debarcă forțele mareșalului Schomberg la Carrickfergus. Cea mai mare parte a flotei engleze se află în Canalul Mânecii sub comanda lui Torrington, dar o parte deloc neglijabilă, sub comanda vice-amiralului Henry Killigrew se află în Marea Mediterană, ocupată să neutralizeze escadra franceză din Toulon. Aliații au și ei un mic escadron sub comanda vice-amiralului Cloudesley Shovell în Marea Irlandei, dar prea mică pentru a-i opri pe francezi dacă aceștia vor decide să preia comanda regiunii. Dar Ludovic al XIV-lea își îndreaptă marina spre flota lui Torrington din Canalul Mânecii.[6]

Luna următoare, flota franceză a contelui de Tourville, este ajunsă la Brest de escadronul din Toulon, care reușise să se debaraseze de Killigrew în largul Cadizului[7].

În vreme ce flota franceză este inactivă la Brest, englezii asamblează o armată pe coasta occidentală a Angliei. Pe 21 iunie, William își îmbarcă trupele la Chester la bordul a 280 de nave de transport[8]. Pe 24 iunie, nestingherit de flota franceză, debarcă la Carrickfergus cu 15000 de soldați pentru campania din Irlanda, spre consternarea locotenentului lui Iacob, Tyrconnel, care a scris mai târziu: lipsa unui escadron de oameni de război francezi în St. George Channel a fost ruina noastră.[9]

Preludiul[modificare | modificare sursă]

Tourville, care are acum sub comanda sa o flotă combinată formată din la flotte du Ponant (flota de apus) și la flotte du Levant (flota de răsărit), părăsește Brest pe 23 iunie. Pe 30 iunie se află în largul capului Lizard. Între timp flota engleză părăsește Insula Wight, unde în ultimele 10 zile fusese ajunsă de alte nave și de un escadron olandez comandat de Cornelis Evertsen. Dar o mare parte a marinei regale este deturnată pentru a proteja comerțul maritim de corsari, astfel că la final flota aliată numără doar 57 de nave de linie, cu un total de 4153 de tunuri, în timp ce flota lui Tourville numără 4600 de tunuri.

Pe 5 iulie, Torrington vede flota franceză, dar evaluează o forță de 80 de nave. Maria a II-a și Consiliul celor nouă se grăbesc să ia măsuri pentru apărarea țării.[10] Carmarthen recomandă lupta, la fel și Nottingham și Russel, convinși fiind că francezii nu sunt atât de puternici cum a raportat pesimistul amiral Torrington și că doar defetismul sau trădarea puteau explica acest raport[11]. Devonshire este și mai nemulțumit: Este datoria mea, Madame, să spun maiestății sale exact ceea ce gândesc asupra unei chestiuni atât de importante; și eu cred că Lord Torrington nu este un bărbat în care să ne încredem în ceea ce privește destinul a trei regate. Torrington anunță intenția sa de a se retrage în fața superiorității flotei franceze, dar pe 9 iulie sosește ordinul de luptă în timp ce se află în largul capului Beachy Head. Nu-i rămâne decât să se supună[12].

Forțele[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Beachy Head

Prin tradiție și imitând o armată terestră, flotele sunt împărțite în trei corpuri. Aceste corpuri sunt: avangarda, centrul și ariergarda. Fiecare corp corespunde unei escadrile. Pentru a le recunoaște fiecare catarg are un pavilion cu culoarea sa. Pentru francezi în centru pavilionul este alb, albastru pentru ariergardă și alb și albastru pentru avangardă. Englezii au roșu pe centru, albastru pe ariergardă și alb pentru avangardă.

Fiecare escadron este împărțit în divizii de minimum trei nave. O armată navală ar trebui, în teorie, să grupeze 27 de vase de linie sau mai multe.

Francezii, sub comanda vice-amiralului Anne Hilarion de Tourville, își aliniază 75 de nave de linie, 6 fregate și 5 nave incendiare, cu un total de 4600 de tunuri și 28000 de oameni. Ariergarda, sub comanda vice-amiralului d'Estrées este formată din 23 de nave; centrul sub comanda lui Trouville, 25 de nave, iar avangarda comandată de Châteaurenault, 22 de nave. Tourville se află la bordul lui Soleil Royal[13] în mijlocul corpului de luptă[14]. Această navă are trei punți și a fost reînarmată la începutul războiului cu 104 tunuri. Dar pentru motive de stabilitate, pentru această campanie are doar 98.

Englezii, sub comanda vice-amiralului Arthur Herbert Torrington iau poziție de luptă cu 60 de nave, din care 22 olandeze. Sunt 4153 de tunuri și 19000 de oameni. Avangarda, este compusă din cele 22 de nave olandeze sub comanda lui Cornelis Evertsen. Centrul, sub comanda lui Torrington, este compus din 21 de nave, iar ariergarda comandată de Ralph Delaval, 13 nave. Torrington se află pe Royal Sovereign, 100 de tunuri, în escadra centrală.

Dacă se compară cele două armate, forțele par a fi destul de echilibrate. Astfel avangardele au fiecare 22 de nave și între 1312 și 1374 de tunuri. Centrul, 25 de nave împotriva a 21 și 1568 de tunuri împotriva a 1510 tunuri. Diferența cea mai mare este în ariergardă: francezii 23 de nave și 1390 de tunuri, inamicii 13 nave și 912 de tunuri.

Pentru a avea o idee de ceea ce reprezenta această armată în linie de luptă și admițând că fiecare navă ocupă un spațiu de-a lungul unui cablu, trebuie să ne imaginăm o linie desfășurată pe o suprafață de peste 10 mile nautice.[15]

Bătălia[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Beachy Head

A doua zi, 10 iulie, cele două flote avansează în linie de luptă. Olandezii, care constituie avangarda sunt încercuiți de avangarda franceză. Vice-amiralul Ashby al escadrilei roșii nu reușește să-i ajute pe olandezi. Timp de mai multe ore, olandezii poartă o luptă inegală cu ajutor minim de la flota aliată. Într-un final, Evertsen, care a pierdut mai mulți ofițeri, este silit să se retragă. Două nave olandeze se scufundă. Alta, avariată și cu catargul rupt, este capturată. Multe altele sunt grav avariate[16]. După-amiază, în timpul mareei, francezii neatenți, sunt purtați de vânt în timp ce adversarii lor precauți aruncaseră ancorele și nu se mai află în bătaia tunurilor.

Anglo-olandezii au pierdut 17 vase. După opt ore de luptă, francezii cu flota aproape intactă sunt victorioși. Dar victoria este departe de a fi decisivă. Când mareea se schimbă din nou spre ora 21, aliații ridică ancorele. Tourville îi urmează, dar în loc să ordone o urmărire generală, păstrează linia de luptă, încetinind viteza flotei în funcție de navele mai lente[17]. Mulți, în particular Seignelay, estimează că flota aliaților ar fi putut fi distrusă dacă Tourville ar fi fost mai întreprinzător. Torrington ajunge în siguranță pe Tamisa.

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Înfrângerea de la Beachy Head a provocat panică în Anglia. Tourville avea controlul temporar în Canalul Mânecii. Părea că francezii ar putea împiedica întoarcerea lui William de Orania în Anglia și ar putea invada Anglia. Jurnalistul John Evelyn scria: Întreaga națiune este extrem de alarmată de flota franceză ce sfidează coasta noastră chiar la gura Tamisei. Teama este agravată de știrea despre victoria franceză de pe continent în Bătălia de la Fleurus (1690), pe 1 iulie. Pentru a se opune unei posibile invazii au fost pregătiți în grabă 6000 de soldați ai trupelor regulate de către Contele de Marlborough.

În Anglia, în atmosfera de paranoia ce domnea, nimeni nu a atribuit înfrângerea, ordinilor date. Nottingham, nerăbdător să transfere vina, îl acuză pe Torrington de trădare și nimeni nu contestă această interpretare. William îi scria lui Anthonie Heinsius, raadspensionaris al Provinciilor Unite: Nu pot să exprim cât de tulburat sunt în urma dezastrului flotei. Am fost profund afectat când am fost informat că navele mele nu le-au susținut în mod adecvat pe cele olandeze, și le-au lăsat în voia soartei.[18] Torrington este închis în Turnul Londrei și este adus în fața Curții Marțiale, dar spre indignarea și uimirea lui William și a miniștrilor săi - și ușurarea marinarilor englezi care-l considerau un sacrificat politic - este achitat. Torrington și-a reluat postul în Camera Lorzilor, dar William a refuzat să-l vadă și a fost demis.[19]

Cu toate acestea exista și o veste bună pentru aliați: a doua zi după Beachy Head, pe 11 iulie, William l-a învins pe Iacob în bătălia de la Boyne. Iacob a fugit în Franța cerându-i lui Ludovic al XIV-lea să invadeze Anglia, dar nu a fost luat în seamă.

Tourville a sosit la Le Havre cu flota sa. Nu știuse să profite de avantajul avut. Furia lui Ludovic al XIV-lea și a lui Seignelay pentru eșecul lui Tourville s-a revărsat în arderea simbolică și inutilă a orașului de coastă englez, Teignmouth și demiterea lui.[20].

Această victorie este considerată drept una din cele mai frumoase victorii ale marinei Regelui Soare.

Pentru Anglia înfrângerea zdrobitoare de la Beachy Head a fost catalizatorul pentru reconstruirea în sine ca putere mondială. Anglia era silită să construiască o flotă puternică. Deoarece nu existau fonduri disponibile, în 1694 a fost înființată o instituție privată, Banca Angliei, pentru a furniza banii necesari regelui.

Ca un efect secundar, efortul industrial imens a dus la transformarea economiei și la dezvoltarea agriculturii, iar puterea Marinei Regale a crescut de patru ori. Acest fapt a ajutat ca Regatul Marii Britanii (Anglia și Scoția s-au unit în 1707) să devină prosper și puternic. Puterea marinei a făcut din Marea Britanie o putere mondială dominantă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, în timp ce Franța a rămas puterea militară dominantă pe uscat în timpul războaielor napoleoniene, în special pe continent.

Francezii nu au profitat de victorie în anul următor, 1691, iar în 1692 sunt suferă o gravă înfrângere în Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue.

Flota aliată anglo-neerlandeză [21][modificare | modificare sursă]

A fost compusă din 56 nave de linie, 5 fregate (61 nave de război) cu 3.824 tunuri și 23.065 oameni, 5 fregate ușoare, 20 nave incendiare și alte nave mici (~90 nave in total)

ESCADRA ALBĂ (NEERLANDEZĂ) (Cornelis Evertsen)
(navele în linia de bătaie)
22 nave de linie cu 1.358 tunuri si 6.855 oameni, 4 nave incendiare
Amiralitate Navă Tunuri Echipaj Căpitan
Avangarda (Gerard Callenburgh)
Amsterdam Wapen van Utrecht 64 315 Pieter Decker – scufundată după bătălie la 12-13 iulie
Noorderkwartier Wapen van Alkmaar 50 200 Jan Kalff
Zeeland Tholen 60 330 Cornelis Calis – arsă după bătălie la Rye la 13 iulie
Noorderkwartier Westfriesland 82 450 Vice-amiralul Gerard Callenburgh (1642-1722)
Amsterdam Prinses Maria 92 500 Contra-amiralul[22] Gilles Schey (1644-1703)
Amsterdam Castricum 52 240 Ferdinand Joan Kuyper
Amsterdam Agatha 50 210 Willem van der Zaan de Jonge
Amsterdam Suikermolen 4 25 Abraham van Brakel (navă incendiară, în spatele liniei) – scufundată
Centrul (Cornelis Evertsen)
Amsterdam Stad en Lande 52 210 Abraham Taelman
Noorderkwartier Maagd van Enkhuizen 72 370 Juriaan van der Poel – arsă după bătălie la 13 iulie
Amsterdam Noordholland 44 190 Rudolf Swaen
Rotterdam Maagd van Dordrecht 60 300 Anthonye Pieterszoon
Amsterdam Hollandia [23] 70 360 Locotenentul-amiral Cornelis Evertsen de Jongste (1642-1706), căpitan Hendrik van Toll
Rotterdam Veluwe 60 375 Contra-amiralul Jan van Brakel (1638-1690), căpitan Matthias de Lacave
Rotterdam Provincie van Utrecht 50 210 Johan van Convent
Rotterdam Maas 64 340 Jan Snellen – eșuată la Hastings dar recuperată apoi
Amsterdam Kroonvogel 6 22 Thameszoon (navă incendiară, în spatele liniei) – arsă
Zeeland Berg Etna 4 25 Cornelis Antheuniszoon (navă incendiară, în spatele liniei)
Ariergarda (Karel van der Putten)
Friesland Friesland 68 350 Philips van der Goes (luat prizonier) – capturată de francezi și scufundată la 10 iulie
Amsterdam Elswoud 50 210 Adriaan Noortheij – arsă după bătălie la 12-14 iulie
Amsterdam Reigersbergen 74 360 Abraham Ferdinand van Zijll
Zeeland Gekroonde Burcht 62 350 Vice-amiralul Karel van der Putten (1634-1695) – arsă de echipat pentru a evita captura la 11 iulie
Noorderkwartier Noorderkwartier 72 320 Contra-amiralul Jan Janszoon Dick (?-1690) – sabordată la 11 iulie
Zeeland Veere 60 325 Cornelis Jansz Mosselman
Zeeland Kortenge 50 340 Andries de Boer
Noorderkwartier Maagd van Enkhuizen 6 22 Muijsevanger (navă incendiară, în spatele liniei) – arsă lângă mal


ESCADRA ROȘIE (ENGLEZĂ) (Torrington)
(navele în linia de bătaie)
21 nave de linie, 1 fregată cu 1.552 tunuri si 10.215 oameni, 7 nave incendiare
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
Avangarda (John Ashby)
3 Plymouth 60 340 Richard Carter
4 Deptford 50 280 William Kerr
3 Elizabeth 70 460 David Mitchell
2 Sandwich 90 660 Vice-amiralul John Ashby (c1640-1693), căpitan William Bridges
fs Wolf 8 45 Thomas Urry (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Vulture 8 45 Jason Moody (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Expedition 70 460 John Clements
3 Warspite 70 460 Stafford Fairborne
4 Woolwich 54 280 James Gother
3 Lion 60 340 John Torpley
Centrul (Torrington)
4 Constant Warwick 42 180 John Beverley
3 Rupert 66 400 George Pomperoy
2 Albemarle 90 660 Sir Francis Wheler
3 Grafton 70 460 Henry Fitzroy, Duce de Grafton
fs Roebuck 8 45 Isaac Townsend (navă incendiară, în spatele liniei)
1 Royal Sovereign 100 815 Amiralul Arthur Herbet, Lord Torrington (1647-1716), căpitan John Neville
fs Dolphin 8 45 William Vickars (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Owner’s Love 10 40 Thomas Heath (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Windsor Castle 90 660 George Churchill
fs Speedwell 8 45 John Mason (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Lenox 70 460 John Granville
3 Stirling Castle 70 460 Anthony Hastings
Ariergarda (George Rooke)
3 York 60 340 Thomas Hopsonn
3 Suffolk 70 460 Wolfran Cornewall
3 Hampton Court 70 460 John Layton
2 Duchess 90 660 Contra-amiralul George Rooke (1650-1709), căpitan Thomas Gillam
fs Hound 8 45 Thomas Foulis (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Spy 8 45 Frederik Welghman (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Hope 70 460 George Byng
3 Restoration 70 460 William Botham


ESCADRA ALBASTRĂ (ENGLEZĂ) (Ralph Delavall)
(navele în linia de bătaie, escadra neîmpărțită în divizii)
13 nave de linie cu 914 tunuri și 5.995 oameni, 8 nave incendiare
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
3 Anne 70 460 John Tyrrel – eșuată și arsă de echipaj la Winchelsea
fs Fox 8 45 William Stone (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Thomas and Elizabeth 10 40 Thomas Marshall (navă incendiară, în spatele liniei)
4 Bonaventure 48 230 John Hubbard
3 Edgar 64 445 John Jennifer (rănit mortal)
3 Exeter 70 460 George Mees
3 Breda 70 460 Matthew Tenuant
1 St. Andrew 96 730 Robert Dorrell
fs Charles 6 25 Anthony Roope (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Coronation 90 660 Vice-amiralul Ralph Delavall (c1641-1707), căpitan John Munden
fs Griffin 8 45 Clifford Chamberlain (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Hawk 8 45 William Harman (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Royal Katherine 84 540 Matthew Aylmer
fs Cygnet 10 40 Robert Willmot (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Cambridge 70 460 Simon Foulks
3 Berwick 70 460 Henry Martin
4 Swallow 48 230 Benjamin Walters
3 Defiance 64 400 John Graydon
fs Hunter 8 45 Thomas Kercker (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Cadiz Merchant 12 45 David Greenhill (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Captain 70 460 Daniel Jones


Fregate ușoare
(navele în spatele liniei de bătaie, distribuție necunoscută în escadre)
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
5 Portsmouth 32 135 Francis Wyvell
5 Molford 32 135 Charles Hawkins
5 Garland 30 130 Thomas Robinson
6 Sally Rose 22 80 Thomas Gardner
6 Saudadoes 16 75 Roger Newton
6 Fubbs 12 40 John Guy (iaht)
6 Salamander 10 35 William Martin (navă cu bombe)
5 Concord - - Ralph Crow (navă spital)

Flota Franceză [24][modificare | modificare sursă]


70 nave de linie, 5 fregate (75 nave de război), 18 nave incendiare cu 4.570 tunuri și 28.938 oameni (93 nave in total)

ESCADRA ALBASTRĂ (AVANGARDA) (François de Château-Renault)
(navele în linia de bătaie)
22 nave de linie și 3 fregate cu 1.514 tunuri și 9.273 oameni, 6 nave incendiare
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
Avangarda (Philippe de Villette-Mursay)
2 Fier 72 515 Contele Ferdinand de Relingues (1630-1704) Șef de Escadră de Aunis, căpitan Magon
fs Hameçon 6 30 Des Lauriers (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Fort 60 365 De La Harteloire
4 Maure 52 282 De La Galissonnière
2 Éclatant 68 441 De Septesmes
1 Conquérant 74 588 Locotenentul-general Philippe Le Valois, Marchiz de Villette-Mursay (1627-1707), căpitan Roche Alard
fs Fanfaron 10 30 La Serre (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Courtisan 66 400 De Pointis
4 Indien 50 250 De Roussel
4 Solide 48 250 De Ferville (pe post de fregată în spatele liniei)
Centrul (François de Château-Renault)
4 Trident 52 282 De Ryberette
3 Hardi 56 350 Des Gouttes (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
3 Saint-Louis 58 362 De La Roque-Persin
3 Excellent 56 351 De Montbron
2 Pompeux 74 460 D’Aligre
fs Branche-d’Olivier 6 30 Moreau (navă incendiară, în spatele liniei)
1 Dauphin Royal 110 705 Locotenentul-general François-Louis de Rousselet, Comte de Château-Renault (1637-1716), căpitani De Campe, Flamicourt & Begatte
fs Impudent 10 30 Origène Marchand (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Déguisé 4 30 De La Lande (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Ardent 66 364 D’Infreville de Saint-Aubin
3 Bon 56 315 Cavalerul de Digoine du Palais
3 Précieux 54 330 De Périnet
3 Aquillon 50 330 De Breaugeais (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
4 Alcion 44 150 Jean Bart (pe post de fregată în spatele liniei)
Ariergarda (Joseph de Langeron)
3 Fendant 52 350 Treillebois de La Vigerie
3 Courageux 62 365 De Sévigne
1 Couronne 78 517 Joseph Andrault, Marchiz de Langeron (1649-1711) Șef de Escadră de Flandra, căpitan Cavalerul de Courbon
fs Dur 10 30 De Longchamps (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Ferme 54 358 De Vaudricourt
3 Téméraire 52 343 Du Rivau-Huet
4 Éole 50 250 Du Tast (pe post de fregată în spatele liniei)


ESCADRA ALBĂ (Anne de Tourville)
(navele în linia de bătaie)
25 nave de linie și 1 fregată cu 1.574 tunuri și 10.230 oameni, 6 nave incendiare
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
Avangarda (André de Nesmond)
3 Brusque 50 314 De Ricours (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
3 Arrogant 54 362 Cavalerul des Adrets
4 Arc-en-Ciel 46 272 Cavalerul de Sainte-Maure
2 Henri 66 390 D’Amblimont
1 Souverain 84 588 Marchizul André de Nesmond (1640-1702) Șef de Escadră de Picardia, căpitan Pontac (sau d’Aire)
fs Périlleux 10 30 Monier (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Brillant 66 480 De Beaujeu
4 Neptune 46 240 De Forbin
Centrul (Anne de Tourville)
3 Sans-Pareil 60 385 De La Rongere (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
3 Fidèle 46 242 De Forbin Gardanne
3 Diamant 56 355 De Serquigny
2 Sérieux 56 324 De Bellefontaine
2 Tonnant 72 515 Marchizul de La Porte Șef de Escadră de Provența, căpitan Cavalerul de Blénac
fs Espion 10 30 Drognon-Terras (navă incendiară, în spatele liniei)
1 Soleil Royal 98 904 Vice-amiralul de Ponant Anne-Hilarion de Contentin, Comte de Tourville (1642-1701), căpitani De Venise, De Mons & D’Andenne
fs Insensé 10 30 Cadenau (navă incendiară, în spatele liniei)
4 Faucon 44 230 De Montbault (pe post de fregată în spatele liniei)
1 Saint-Philippe 80 525 Marchizul Alain-Emmanuel de Coëtlogon (1647-1730) Șef de Escadră de Bretania, căpitan Vicontele de Coëtlogon
fs Jolie 10 30 Naudy (navă incendiară, în spatele liniei)
3 Marquis 60 343 De Château-Morand
3 Furieux 60 365 Desnots
3 Fortuné 58 368 Pallas (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
Ariergarda (Charles d’Amfreville)
3 Apollon 56 365 Bidault
3 Saint-Michel 54 348 De Villars
3 Entreprenant 60 365 De Sebeville
1 Magnifique 80 590 Locotenentul-general Charles-François Davy, Marchiy d’Amfreville (1628-1692), căpitani Patoulen & Du Plessis
fs Bouffonne 10 30 Descourtis (navă incendiară, în spatele liniei)
fs Facheux 10 30 Verguin (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Content 60 390 Comte de Saint-Pierre
3 Vermandois 58 350 Du Chalard
4 Cheval-Marin 46 252 D’Amfreville le Jeaune
3 Fougueux 58 368 De Saint-Marc (navă repetitoare a semnalelor amiralului)


ESCADRA ALBĂ ȘI ALBASTRĂ (Victor d’Estrées) <br(navele în linia de bătaie)
23 nave de linie și 1 fregată cu 1.482 tunuri și 9.435 oameni, 6 nave incendiare
Rang Navă Tunuri Echipaj Căpitan
Avangarda (Pierre de Flacourt)
4 Comte 44 250 Marchizul de La Roche-Courbon-Blénac
3 Vigilant 56 315 De Chalais
2 Parfait 62 350 De Machault
2 Triomphant 72 515 Pierre Le Bret de Flacourt (1640-1692) Șef de Escadră de Languedoc, căpitan La Luzerne
fs Impertinent 6 30 Fremicourt (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Bourbon 62 400 D’Hervault
3 Duc 52 305 De Pallières
3 Vaillant 54 350 De Feuguières
Centrul (Victor d’Estrées)
3 Capable 54 300 De La Boissiere (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
3 Brave 58 385 De Champigny
3 François 46 262 D’Hailly
3 Agréable 60 360 De La Motte-Gebouille
2 Florrisant 80 500 De Cogolin
fs Diligente 6 30 Rolland (navă incendiară, în spatele liniei)
1 Grand 86 660 Vice-amiralul de Levant Victor-Marie d’Estrées, duce de Coeuvres (1660-1737), căpitani La Boissiere & L’Hery
fs Boutefeu 6 30 Jean-Étienne (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Beliqueux 74 515 Des Francs
fs Royal-Jacques 6 30 Perron (navă incendiară, în spatele liniei)
4 Léger 44 200 Du Rouvroy (pe post de fregată în spatele liniei)
3 Prince 58 365 Baron des Adrets
3 Prudent 52 320 Des Herbiers
3 Modéré 50 315 Des Augers (navă repetitoare a semnalelor amiralului)
Ariergarda (Jean Gabaret)
4 Fleuron 58 339 De Chabert
2 Aimable 70 450 Du Magnon
1 Intrepide 84 600 Locotenentul-general Marchizul Jean Gabaret (1631-1697), căpitan Du Buisson
fs Maligne 6 30 De Reussy (navă incendiară, în spatele liniei)
2 Glorieux 62 392 De Belle-Isle-Erard
2 Illustre 70 472 De Rosmadeck
2 Terrible 74 515 François de Pannetier (1637-1696) Șef de Escadră de Normandia, căpitan Des Monts (sau Cavalerul de Courbon)
fs Extravagant 10 30 Longchamps-Montendre (navă incendiară, în spatele liniei)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lynn, 82
  2. ^ Toate datele din acest articol sunt conform calendarului gregorian (dacă nu se precizează în mod expres altfel). Calendarul iulian folosit în Anglia în 1690 diferă cu 11 zile. Astfel bătălia de la Beachy Head s-a purtat pe 10 iulie calendarul gregorian sau pe 29 iunie calendarul iulian. În acest articol au fost notate (S.V.) (pe Stil Vechi) datele conform calendarului iulian. Pentru explicații mai detaliate privind diferențele de datare a se vedea articolele Stil vechi și Stil nou.
  3. ^ Roger, 145. Lynn scrie că erau 57. Dupuy 59. Aubrey 55.
  4. ^ Roger, 145. Dupuy la fel 75, Lynn 77 și Aubrey 76
  5. ^ Roger, 146. Aubrey- 15 nave. Dupuy- 12 nave
  6. ^ Mahan, The Influence of Sea Power on History 1660-1783
  7. ^ Aubrey, 48
  8. ^ Mahan, The Influence of Sea Power on History 1660-1783
  9. ^ Lynn, 215
  10. ^ În absența lui William, regina Maria a fost lăsată să guverneze. Ea trebuia să fie informată de Consiliul celor nouă: Devonshire, Dorset, Mordaunt, Russel, Carmarthen, Nottingham, Pembroke, Sir John Louther și de consultantul militar Contele de Marlborough.
  11. ^ Roger, 145
  12. ^ Macauley, History of England, vol. III, cap. XV
  13. ^ Lynn, 214. Împreună cu Royal Louis, Soleil Royal a fost cel mai mare vas construit în timpul Regelui Soare, cu 120 de tunuri și 2400 de tone.
  14. ^ Lynn, 214
  15. ^ Peste 18 kilometri
  16. ^ Roger, 146
  17. ^ Mahan, The Influence of Sea Power on History: 1660-1783.
  18. ^ Guizot, A Popular History of France from the Earliest Times, vol. v
  19. ^ Macauley, vol. III
  20. ^ Aubrey, 55
  21. ^ https://jddavies.com/2014/04/07/the-fleets-at-the-battle-of-beachy-head-1690-part-2/
  22. ^ În neerlandeză numele funcției este Schout-bij-Nacht, care efectiv înseamnă Șerif-de-Noapte, funcție care este echivalentă cu Contra-amiralul
  23. ^ nava-amiral Zeelandia (92 tunuri) nu a fost gata la timp
  24. ^ Lista a fost compilată din Charles de La Roncière "Histoire de la Marine francaise", vol. 6 (care poate fi accesat online la linkul http://www.archive.org/stream/histoiredelamari06laro#page/94/mode/2up), Léon Guérin, "Histoire Maritime de France" (1851), v. 3, pp. 449-453 și nu în ultimul rând din linkul https://jddavies.com/2014/03/31/the-fleets-at-the-battle-of-beachy-head-1690-part-1/

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Roger NAM: The Command of the Ocean: A Naval History of Britain 1649-1815, 2006, Penguin Group, ISBN 0-14-102690-1
  • Philip Aubrey: The Defeat of James Stuarts Armada 1692, 1979, Leicester University Press, ISBN 0-7185-1168-9
  • David G Chandler: Marlborough as Military Commander, Spellmount Ltd. 2003, ISBN 1-86227-195-X
  • John A. Lynn: The French Wars 1667-1712: The Sun King at War, Osprey Publishing, 2002, ISBN 1- 84176-361-6
  • Thomas Macauley: The History of England: volume 3[1]


Coordonate: 50°44′14.75″N 0°14′51.65″E / 50.7374306°N 0.2476806°E / 50.7374306; 0.2476806