Asociere la domnie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Asocierea la domnie (alternativ: asocierea la tron) este o practică întâlnită în formele de guvernământ monarhice. Ea presupune că un monarh alege urmașul său prezumtiv, acordându-i formal atribuții semnificative în conducerea statului. Exemple pentru asocierea la domnie pot fi găsite de-a lungul istoriei în diferite state, precum Egiptul antic, Imperiul Roman, Imperiul Bizantin și țările române medievale. În țările române, asocierea la domnie a fost folosită de domni pentru a asigura stabilitatea și continuitatea conducerii, în contextul în care succesiunea era lipsită de reguli bine stabilite și atât urmașii legitimi, cât și bastarzii puteau emite pretenții la tron. Atât Basarab I cât și Mircea cel Bătrân și-au ascociat urmașii la tron, în timp ce alți domni fără copii și-au asociat frații.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Giurescu, Dinu C. (1973), Țara Românească în secolele XIV-XV, București: Editura științifică, pp. 270–271 
  • Iorga, Nicolae (1974), Istoria vieții bizantine: imperiul și civilizația după izvoare, traducere din originalul francez de Maria Holban, București: Editura Enciclopedică Română 
  • Vîrtosu, Emil (1960), Titulatura domnilor și asocierea la domnie în tara Romîneasca și Moldova pîna în secolul al XVI-lea, București: Editura Academiei Republicii Populare Romîne