Asasinii - sectă islamică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Asasinii)
Salt la: Navigare, căutare

Format:Ismailism Format:Nizārī

Hasan Ibn Sabbah (1050-1124), Șeicul Asasinilor.

Asasinii, din persană حشیشیون, arabă حَشَّاشِين Hașișiiun adică, „Fumătorii de hașiș”, supranumirea membrilor sectei islamice șiite nizarii (arabă النزاريون Nizariiun) și a doua ca număr de credincioși șiiți[1] datorită obiceiului acestora care, înainte de a se duce să decapiteze victimele obișnuiau să se dopeze prin fumare și/sau cu o băutură pe bază de hașiș. Raidurile de asasinate, devenite celebre prin cruzimea lor, aveau ca scop implementarea propriilor percepte etremiste prin eliminarea fizică a celor presupuși a fi de părere diferită. Ei erau atât de cruzi, încât numele „asasin” (italiană assassino, franceză assassin) a devenit sinonim cu „teroare” și „ucidere”[2]A.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Secta islamică șiită nizară (Nizariiun) î-și are rădăcina în Califatul Fatimid din Egipt pornind de la Califul-Imam al-Mustansir Billah care și l-a numit oficial pe primul său fiu, Nizar, ca Imam-Calif moștenitor. [3].

Hassan Sabbah

Hasan Ibn Sabbah (1050-1124) (persană حسن صباح) urmașul lui Rukn-ud-Dīn Khurshāh, (sau Rukn-ud-Dīn Khwarshāh arabă ركن الدين خورشاه, persană رکن‌الدین خورشاه ), fiul lui ‘Alā’ ad-Dīn Muḥammad III și al 27-lea Imam Șiit Nizarit, folosind relațiile pe care le avea cu viitorul Rege al Regatului (Împărăția?) medieval Turko-Persan Seliuk[4][5][6] Nizam (Nizam el Mulk) și-a organizat prin anul 1094, împreună cu simpatizanți persani, o armată de teroriști, fadaiun (arabă فداء fidaiiun „cei care sunt gata renunțe la viața pământească și să se sacrifice prin luptă pentru a se purifica”)[7]B, cu care a pornit să cucerească fortărețe și localități sutuate pe dealuri și la răscruce de drumuri în vederea creerii unui califat nizarit pe teritoriul dintre actuala Persie, Irak, Siria, Liban și până la Sultanatul Otoman.

Acești fidaiiun nizariți, denumiți de alți musulmani hașișiun (asasini) - care nu cuprindeau totalitatea populației nizarite - acționau datorită îndoctrinării și exaltării religioase, curajului bazat pe inconștiența drogatului și cruzimii extreme și au obținut o serie de victorii și cuceriri.

Fortăreața Masyaf, pe muntele Nusairiia (Siria actuală), deținută de „Bătrânul de pe Munte”.

Hasan a cucerit fortăreața muntoasă de la Alamut de pe țărmul Mării Caspice, în Iran, unde a definitivat noua sectă ismaelită șiită a Asasinilor apoi, pornind de la Alamut, Hasan, Rașid a-Din Sinan și Nizariții s-a stabilit pe la începutul sec. al XII-lea, îmtre 1134 și 1140, în fortăreața bizantină Masyaf, care controla drumurile est-vest, între El Hama și Banias și nord-sud, între Antiohia și Homs. Teritoriile din jurul fortăreții erau denumite „Teritoriile Asasinilor”[8].

Fortăreața Asasinilor Alamut, miniatură persană din sec. al XV-lea (persană فارسی: قلعهٔ حشاشین، الموت. مینیاتور ایرانی.).

În 1163 Rașid a-Din Sinan a devenit conducătorul sectei, fiind suprnumit „Șeik-al-Jabal” ((din arabă „Bătrânul de la Munte”). Au urmat o serie de ciocmiri, alianțe tactice și chiar perioade de pace între nizariți, suniți și creștini[9].

Controverse și asocieri disputabile[modificare | modificare sursă]

Cruzimea, folosirea de hașiș și raidurile de asasinate în numele islamului au fost negate cu vehemență de autori precum istoricul iranian Farhad Daftary [10][11]

Conform cu istoricul mason Albert MacKey, în calitatea sa de Mare Maestru, Hassan a creat un sistem de ucenici, calfe și maeștri în ale meseriei, sistem ce a fost comparat mai târziu cu gradele masonice. Acesta mai susține că: „...asasinii, a căror legătură cu Templierii a fost dovedită pe baza documentelor istorice existente, s-ar putea să fi exercitat o oarecare influență asupra acestora servindu-le ca model sau cel putin sugerându-le unele dintre dogmele și ceremoniile lor esoterice (...) în diverse etape ale istoriei lor, Templierii au încheiat diverse tratate și acorduri de prietenie cu Asasinii; putem crede că în acele perioade în care războiul nu se dezlânțuia cu maximă intensitate, este posibil ca între cele două Ordine să se fi desfășurat schimburi reciproce de vizite și conferințe”.

Decădere[modificare | modificare sursă]

Hasan, Bătrânul Om al Muntelui, a fost ucis de fiul său, Mohamed care, la rândul lui, a fost otrăvit de către fiul său, care aflase de planul pus la cale de Mohamed pentru a-l ucide. Prin 1250, hoardele invadatorilor mongoli au capturat și ultima fortăreață a Asasinilor, eliminând practic Ordinul de pe scena istoriei dar, grupe de Asasini și Fidaiun există și azi în Orientul Mijlociu.

Note[modificare | modificare sursă]

  • [A] Ereticii erau legați de mâini, îngenunchiați la pământ și decapitați, precum se sacrificau oile.
  • [B] Fidaiun sunt teroriști islamici care asasinau în trecut ca și în zilele noastre sub imperiul îndoctrinării și exaltării religioase, fiind acționați, sprijiniți și subvenționați tactic, strategic și logistic de factori interesați, cu deosebire, de avantaje economico-politice[12].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Daftary, Farhad. Mediaeval Isma’ili history and thought, p. 323, Cambridge, Cambridge University Press, 1996.
  2. ^ en Lewis, Bernard: The Assassins. A Radical Sect in Islam, New York, Basic Books, 1968.
  3. ^ en Meisami, Julie Scott, Persian Historiography to the End of the Twelfth Century, Edinburgh University Press, 1999.
  4. ^ en Peacock, A.C.S: "Aḥmad of Niǧde's al-Walad al-Shafīq and the Seljuk Past", Vol. 54: 97, Anatolian Studies, 2004.
  5. ^ en Grousset, Rene: The Empire of the Steppes, pp. 161-164, Rutgers University Press, 1991, ("renewed the Seljuk attempt to found a great Turko-Persian empire in eastern Iran." "It is to be noted that the Seljuks, those Turkomans who became sultans of Persia, did not Turkify Persia-no doubt because they did not wish to do so. On the contrary, it was they who voluntarily became Persians and who, in the manner of the great old Sassanid kings, strove to protect the Iranian populations from the plundering of Ghuzz bands and save Iranian culture from the Turkoman menace.").
  6. ^ en Jackson, P. (2002). „Review: The History of the Seljuq Turkmens: The History of the Seljuq Turkmens”. Journal of Islamic Studies (Oxford Centre for Islamic Studies) 13 (1): 75–76. doi:10.1093/jis/13.1.75. 
  7. ^ en Rea, Tony and John Wright, John: The Arab-Israeli Conflict, P. 43, Oxford University Press, ISBN 0-19-917170-X. 1993.
  8. ^ Liban, Syrie et Chypre inconnus, Albin Michel, 1971 
  9. ^ engleză {{{1}}} -The Assassin Legends : Myths of the Isma'ilis. http://www.ismaili.net/Source/fd0328d.html. 
  10. ^ en Daftary, Farhad: The Assassin Legends: Myths of the Ismā'īlīs. London: I.B. Tauris & Co. Ltd, 1994. Reviewed by Babak Nahid at Ismaili.net
  11. ^ en Daftary, Farhad: Hasan-i Sabbāh and the Origins of the Nizārī Ismā'īlī movement. - Mediaeval Ismā'īlī History and Thought, ed. Farhad Daftary. Cambridge: Cambridge University Press, 1996.
  12. ^ en Rea, Tony and John Wright, John: The Arab-Israeli Conflict. op. cit.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • en Hodgson, Marshall: The Order of Assassins. The Struggle of the Early Nizārī Ismā'īlī Against the Islamic World, The Hague: Mouton, 1955.
  • en Hodgson, Marshall: The Ismā'īlī State - The Cambridge History of Iran, vol. 5: The Saljuq and Mongol Periods, ed. J.A. Boyle. Cambridge: Cambridge University Press, 1968.
  • en Madelung, Wilferd: Religious Trends in Early Islamic Iran. Albany: Bibliotheca Persica, 1988.
  • en Mandelbaum, Michael: Central Asia and the World, Council on Foreign Relations, May 1994.
  • en Asimov, M. S., Bosworth, C. E. (eds.): History of Civilizations of Central Asia, Vol. IV: The Age of Achievement: AD 750 to the End of the Fifteenth Century, Part One: The Historical, Social and Economic Setting. Multiple History Series, Paris, UNESCO Publishing, 1998.
  • en Daftary, Farhad: A Short History of the Ismā'īlīs. Edinburgh: Edinburgh University Press, 1998.
  • en Dani, A. H., Masson, V. M. , Asimova, M. S., Litvinsky, B. A., Boaworth, C. E. (edit.): History of Civilizations of Central Asia, Motilal Banarsidass Publishers (Pvt. Ltd), 1999
  • en Irwin, Robert: Islam and the Crusades, 1096–1699, în „The Oxford History of the Crusades”, ed. Jonathan Riley Smith. Oxford, 2002.
  • fr Frere, Jean-Claude: L'ordre des Assassins, Ed. Grasset, Paris, 1973.
  • en Meri, Josef W.: Medieval Islamic Civilization: An Encyclopedia, Routledge, 2005.
  • en Daftary, Farhad.: The Isma'ilis: Their History and Doctrines, 2nd ed., Cambridge et al., 2007.
  • Hitti, Philip K.: Istoria arabilor, trad. Irina Vainovski-Mihai, Ed. ALL., București, 2008, ISBN:9789735715984.
  • Corbin, Henry: Istoria filozofiei islamice, trad. Marius I. Lazar, Editura Herald, 2008, ISBN: 978-973-111-044-8.
  • Eliade, Mircea: Istoria credințelor și ideilor religioase, 2015, ISBN:978-973-681-963-6.

Legături externe[modificare | modificare sursă]