Sari la conținut

Alexandru Întorsureanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Întorsureanu
Date personale
Născut28 martie 1932
comuna Vaideeni, județul Vâlcea
Decedat2004
Naționalitateromână
Ocupațieoperator și director de imagine de film

Alexandru (Sandu) Întorsureanu (n. 28 martie 1932, comuna Vaideeni, județul Vâlcea – d. 2004) a fost un operator și director de imagine de film, profesor și inovator al tehnicilor de filmare. Împreună cu Gheorghe Fischer a inventat procedeul Graphys Color. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Canarul și viscolul (1970), Felix și Otilia (1972), Operațiunea Monstrul (1976), Marele singuratic (1977), Am fost șaisprezece (1979) și Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980).

S-a născut la 28 martie 1932 în comuna Vaideeni (azi în județul Vâlcea). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1955, colaborând ca student la realizarea filmelor studențești Necazurile unui om de treabă (scurtmetraj regizat de Olguța Zissu) și Cordovanii (cu care și-a susținut și examenul de stat).[1] A învățat meseria de operator cinematograf de la Victor Iliu (care învățase direct de la Serghei Eisenstein) și Ovidiu Gologan, debutând ca operator-șef în filmul Viața nu iartă (1960), regizat de Iulian Mihu și Manole Marcus.

A colaborat la mai multe filme cu operatorul Gheorghe Fischer, cei doi inventând procedeul Graphys Color (folosit pentru prima dată în filmul Felix și Otilia din 1972 [2]), o metodă de prelucrare a peliculei color cu efecte artistice deosebite, la omologarea invenției aducându-și aportul și tehnicienii Gheorghe Palivăț și Dumitru Morozan.[3]

Încă din primii ani ai activității sale operatoricești, Alexandru Întorsureanu a devenit profesor asociat la catedra Arta operatorului de film și TV din cadrul IATC, predând ani de zile. Din anii '90 ai secolului al XX-lea a predat la Facultatea de Arte a Universității Hyperion. În decursul câtorva decenii de activitate, el a contribuit la formarea a sute de operatori de imagine.[4] A murit în anul 2004.

Criticul de film Călin Căliman, care i-a dedicat un capitol în volumul „Cinci artiști ai imaginii cinematografice” (Ed. Reu Studio, București, 2009), îl considera un „stilist inconfundabil, colorist de o rară delicatețe”, care a lăsat în urmă o operă impresionantă în evoluția filmului românesc.[3]

Operator de imagine

[modificare | modificare sursă]

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]

Pentru activitatea sa în domeniul cinematografic, operatorul și directorul de imagine Alexandru Întorsureanu a obținut mai multe premii ale Asociației Cineaștilor din România (ACIN):

  • Premiul pentru imagine (1972) - pentru filmul Felix și Otilia (împreună cu Gheorghe Fischer)[5]
  • Premiul pentru inovație în tehnica cinematografică (1972) - pentru procedeul „Graphys color” (împreună cu Gheorghe Fischer, Gheorghe Palivăț și Dumitru Morozan) [6]
  • Premiul pentru întreaga activitate (1991) [7]

În plus, filmul Trecătoarele iubiri a obținut Marele Premiu al Asociației Cineaștilor din România în 1974,[8] iar Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu pe cel din 1980,[9] Alexandru Întorsureanu fiind menționat de juriu printre cei care au contribuit la realizarea lor.

  1. ^ Călin Căliman, „Alexandru Întorsureanu, «coloristul de o rară delicatețe»”, în vol. Cinci artiști ai imaginii cinematografice, Ed. Reu Studio, București, 2009, p. 29.
  2. ^ Călin Căliman, op. cit., p. 36.
  3. ^ a b Călin Căliman, op. cit., p. 28.
  4. ^ Călin Căliman, op. cit., p. 47.
  5. ^ Uniunea Cineaștilor din România (ed.), Premiile cineaștilor 1970-2000, Editura și Tipografia Intact, București, 2001, p. 10.
  6. ^ Uniunea Cineaștilor din România, op. cit., p. 11.
  7. ^ Uniunea Cineaștilor din România, op. cit., p. 96.
  8. ^ Uniunea Cineaștilor din România, op. cit., p. 16.
  9. ^ Uniunea Cineaștilor din România, op. cit., p. 42.
  10. ^ Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, e) 20.
  • Călin Căliman - „Alexandru Întorsureanu, „coloristul de o rară delicatețe””, în vol. „Cinci artiști ai imaginii cinematografice” (Ed. Reu Studio, București, 2009), p. 28-50.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]