Alexandru de Mangop
| Alexandru de Mangop | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al XV-lea  |
| Decedat | 1476 |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Dinastia Paleolog |
Modifică date / text  | |
Alexandru de Mangop (n. secolul al XV-lea – d. 1476) a fost ultimul prinț bizantin al Principatului Teodoro din Crimeea, pe care l-a stăpânit în anul 1475 până la cucerirea otomană. A fost membru al dinastiei Gabras.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Se înrudea cu familia imperială bizantină Comnen.[1][2] Strămoșii săi se refugiaseră în peninsula Crimeea după ocuparea Trapezuntului.[1]
Alexandru a fost fiul principelui Olubei, nepotul principelui Alexios I Gabras și fratele Mariei de Mangop,[1] soția domnului Moldovei, Ștefan cel Mare.[1][3] Până în 1472 a condus districtul Kinsanus din estul principatului cu reședința în cetatea Funa. În anul 1472 a plecat în Principatul Moldova alături de sora sa, Maria, care s-a căsătorit la 24 septembrie cu Ștefan cel Mare.[1]
La începutul anului 1475 Alexandru a aflat vestea morții unchiului său, prințul Isaac,[1] și ocupării tronului principatului de către fiul acestuia. O armată și o flotă turcă, aflate sub comanda lui Gedik Ahmed Pașa, au sosit în Crimeea în mai 1475. Sosirea turcilor în Crimeea l-a îngrijorat pe Ștefan cel Mare, care a trimis mai mulți soli la regele Matia Corvin al Ungariei, cerându-i să ofere ajutor coloniei genoveze Caffa pentru a împiedica unirea turcilor cu tătarii.[4] Strădaniile domnului moldovean au fost însă zadarnice, deoarece regele Matia nu i-a acordat niciun fel de ajutor, deși a primit 100.000 de țechini de la papa Sixt al IV-lea.[5]
În mai 1475 Ștefan cel Mare a echipat o navă pe cheltuiala sa și a trimis o oaste de 300 de moldoveni[6] pentru apărarea Caffei[4] și pentru detronarea fiului lui Isaac, care se opunea luptei antiotomane.[6] Prin această acțiune militară domnul moldovean urmărea atât să oprească extinderea otomanilor la nord de Moldova, cât și să protejeze Principatul Teodoro, țara de origine a soției sale.[4]
Turcii au asediat timp de câteva zile orașul Caffa,[4] pe care l-au capturat la 6 iunie 1475,[3] și au ocupat apoi și alte posesiuni italiene din Crimeea. Alexandru de Mangop i-a dat un ultimatum verișorului său, cerându-i să se alăture alianței antiotomane, iar în urma refuzului obținut l-a detronat pe fiul lui Isaac și a preluat puterea în iunie 1475.[6] La 20 iunie 1475, în scrisoarea trimisă regelui ungar Matia Corvin, Ștefan cel Mare scria: „[...] fratele soției și doamnei noastre, Alexandru, a venit în locul acela [...] și în ziua a treia a luat în stăpânire Mangopul, moștenirea tatălui său, și [...] el este acum în Mangop și nu este altfel”.[5]
În iulie 1475, Domenico d'Alba Reale și camaradul său, Gaspar, solii regelui maghiar la domnul Ștefan al Moldovei, scriau în raportul lor: „... Voievodul Ștefan l-a trimis pe fratele soției sale, Alexandru, în regatul numit Mangop. Alexandru, ajuns acolo și prezentându-și gramotele ..., a intrat pe deplin în stăpânirea aceluiași regat Mangop”. Stăpânirea lui Alexandru a fost însă de scurtă durată, deoarece, începând din septembrie 1475, otomanii au asediat timp de câteva luni orașul Mangop, capitala Principatului Theodoro.[6] Abia în decembrie 1475 armatele asediatoare au reușit să pătrundă în oraș,[7] să-i masacreze pe locuitori și chiar să desființeze Principatul Theodoro. Alexandru și familia sa au fost capturați și duși la Constantinopol.[6] Principele a fost decapitat în 1476, fiul său a fost convertit forțat la islam, iar soția și fiicele sale au ajuns în haremul sultanului.[6]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 337.
- ^ Nicolae Iorga, Istoria neamului românesc, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 294.
- ^ a b Nicolae Iorga, Istoria neamului românesc, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 308.
- ^ a b c d A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 294.
- ^ a b A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, ediția a IV-a, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 295.
- ^ a b c d e f Alexander Vasiliev, The Goths in the Crimea, Cambridge, Massachusetts: The Mediaeval Academy of America, 1936, pp. 244-265.
- ^ Nicolae Iorga, Istoria neamului românesc, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1985, pp. 294 și 308.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Alexander Vasiliev, The Goths in the Crimea, Cambridge, Massachusetts: The Mediaeval Academy of America, 1936, pp. 244-265.
- Anthony M. Bryer, „A Byzantine Family: The Gabrades, c. 979- c. 1653”, University of Birmingham Historical Journal, 12 (1970), p. 184.