Albert al IV-lea, Duce al Austriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Albert al IV-lea de Habsburg
Duce al Austriei

Albert cel Rӑbdӑtor (portret postum de Antoni Boys, c. 1580)
Date personale
Născut19 septembrie 1377
Viena
Decedat14 septembrie 1404 (26 ani)
Klosterneuburg
ÎnmormântatCatedrala Sfântul Ștefan din Viena Modificați la Wikidata
Cauza decesuluidizenterie Modificați la Wikidata
PărințiAlbert al III-lea, Duce de Austria
Beatrice de Nürnberg[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuIoana Sofia de Bavaria (–) Modificați la Wikidata
CopiiAlbert al II-lea
Margareta de Austria[*]​ Modificați la Wikidata
Religiecatolicӑ
Ocupațiesuveran[*]​ Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăCasa de Habsburg
Duce al Austriei
Domnie1395 - 1404
PredecesorAlbert al III-lea de Habsburg
SuccesorAlbert al V-lea de Habsburg
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Ducele Albert al IV-lea (litografie din secolul al XIX-lea)

Albert al IV-lea, supranumit cel Răbdător, (în germană der Geduldige; n. 19 septembrie 1377, Viena – d. 14 septembrie 1404, Klosterneuburg) aparținând Casei de Habsburg, cunoscut și ca Albert al VIII-lea de Habsburg, a fost duce al Austriei între 1395 și 1404 împreună cu vărul său Wilhelm (1370–1406).[1][2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Originea, căsătoria și descendenții[modificare | modificare sursă]

Albert a fost singurul copil al ducelui Albert al III-lea al Austriei (1349–1395) și al soției sale Beatrice de Nürenberg-Zollern (1355–1414), fiica lui Frederic al V-lea de Nürnberg și a soției sale Elisabeta de Meißen. În timp ce Albert era singurul moștenitor din linia albertină a Habsburgilor, unchiul său ducele Leopold al III-lea al Austriei, fondatorul liniei leopoldine, avea patru fii.

În 1381 Albert al IV-lea a fost logodit la vârsta de patru ani cu Ioana Sofia de Bavaria (1373–1410), fiica cea mică a ducelui Albert I de Bavaria-Straubing-Holland și a soției lui Margareta de Liegnitz-Brieg. Prin această logodnă s-a rezolvat disputa dintre tatăl lui Albert și tatăl Ioanei. Cel din urmă s-a angajat să plătească 10 000 de pfenigi de Praga (Schock - unitate de măsură pentru greutate) ca zestre dând Cetatea Natternberg și orașul Deggendorf ca garanție. Nunta a vut loc pe 24 aprilie 1390 la Viena.

Din această căsătorie au rezultat doi copii:

Reguli succesorale după moartea ducelui Albert al III-lea[modificare | modificare sursă]

Regele Venceslau înfeudează ducii Wilhelm și Albert al IV-lea cu teritoriile lui Albert al III-lea (1398) - Biserica Litschau (Austria Inferioară, 1912)

După moartea tatălui său pe 29 august 1395, ducele Albert al IV-lea l-a succedat în ducatul Austriei, dar a intrat imediat în conflict cu vărul său, ducele Wilhelm I, care era cel mai în vârstă moștenitor de sex masculin din familie. Pretenția sa de a-l succeda pe unchiul său Albert al III-lea, se baza pe testamentul acestuia (în care se pronunțase împotriva unei noi divizări a teritoriilor habsburgice) și pe Privilegium maius. Pe 22 septembrie 1395 prin medierea reprezentanților păturilor sociale, s-a ajuns la o înțelegere stabilită prin Acordul de la Hollenburg. S-a convenit asupra unei cârmuiri egale și comune, fiecare dintre cei doi duci urmând să stăpânească propriile teritorii și să fie coregent în teritoriile celuilalt.[3] Ulterior, Albert a domnit în Ducatul Austriei, iar Wilhelm i-a succedat tatălui său ca regent în Austria Interioară, care cuprindea în principal Ducatele Stiria, Carintia, Craina și litoralul austriac. Veniturile erau împărțite în mod egal. Ambii duci și-au stabilit reședința principală la Hofburg în Viena, unde au locuit temporar împreună.[4] Administrarea comitatului Tirol și a Austriei Anterioare (situată la vest de Tirol și Bavaria) fusese deja dată de Albert al III-lea în 1392 fratelui mai mic al lui Wilhelm, Leopold al IV-lea. În 1396 la Viena s-a încheiat cu acesta un alt contract ce a fost ulterior prelungit de trei ori. În 1402 frații mai mici ai lui Wilhelm și Leopold, ducii Ernest I și Frederic al IV-lea au devenit coregenți în teritoriile fraților lor mai mari.[5] Faptul că ducele Albert al IV-lea și verii săi nu au reușit să găsească o linie politică comună a dus la o slăbire semnificativă a dinastiei.[3]

Pelerinajul în Țara Sfântă[modificare | modificare sursă]

În anul 1398 Albert al IV-lea a făcut un pelerinaj în Țara Sfântă unde a devenit Cavaler al Ordinului Sfântului Mormânt în Ierusalim împreună cu Hugo von Montfort și Oswald von Wolkenstein (ambii menestreli și poeți).[6] [7] Albert a părăsit Viena în august 1398 cu un anturaj despre care se știe prea puțin. Soția și copiii săi nu l-au însoțit. Traseul a trecut prin Veneția, de unde în august el a călătorit cu vaporul spre Cipru și de acolo în septembrie la Acra. Apoi drumul către Ierusalim a fost parcurs pe uscat. Călătoria de întoarcere a trecut din nou prin Veneția și în decembrie 1398 Albert a ajuns la Viena.[8]

Cârmuirea Ducatului Austriei[modificare | modificare sursă]

Din 1402 Albert al IV-lea a cârmuit Ducatul Austriei împreună cu Wilhelm, cu acordul nobilimii, prelaților și cetățenilor orașelor. Ei au introdus un fel de lege marțială menită să pună capăt atacurilor unor nobili feudali și ale bandelor de tâlhari, care erau consecința situației politice instabile din țările vecine, Boemia și Moravia.[9] În timpul domniei relativ scurte a ducelui Albert al IV-lea, a apărut pentru prima dată amenințarea otomană pentru Sfântul Imperiu Roman. Ulterior istoriografia a considerat această amenințare și disputele dintre Habsburgi ca fiind cauza decisivă a influenței crescânde a reprezentanților claselor sociale.

Albert al IV-lea și Casa de Luxemburg[modificare | modificare sursă]

În 1398 regele Venceslau i-a înfeudat pe Albert și pe Wilhelm în Litschau, ocazie cu care au avut loc mari festivități.[1] Când principii electori l-au destituit pe regele Venceslau în 1400 și contele palatin Rupert al III-lea a fost ales succesorul său, Albert al IV-lea a rămas aliatul Casei de Luxemburg.[10] În disputele dintre regele Venceslau și fratele său Sigismund, care a devenit ulterior împărat, Albert l-a susținut pe cel din urmă. La sfârșitul verii anului 1402, Sigismund l-a numit pe Albert ca prezumtiv succesor al său în Regatul Ungariei sau ca înlocuitor al său în cazul absenței sale din regat.[1]

Moartea și succesiunea[modificare | modificare sursă]

În timpul campaniei împotriva Boemiei și Moraviei, Albert s-a luptat în special cu tâlharii din Moravia care jefuiau zonele de frontieră austriece. În timpul unei expediții întreprinse în septembrie 1404[11] împreună cu regele Sigismund împotriva verilor acestuia, Jodok și Prokop de Moravia, datorată disputei privind stăpânirea orașului Znojmo, cei doi s-au îmbolnăvit.[12] În timp ce Sigismund s-a însănătoșit, Albert al IV-lea a murit pe drumul de întoarcere la Viena, probabil la Klosterneuburg.[13] A fost înmormântat în Cripta ducală a Catedralei Sf. Ștefan din Viena, iar sicriul său se afla lângă cel al tatălui său.[14] Deoarece Albert al V-lea, fiul său, era încă minor, Wilhelm a preluat inițial cârmuirea pentru el. După moartea prematură a lui Wilhelm, Leopold al IV-lea și Ernest I au preluat cârmuirea.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 50.
  2. ^ Heinrich Klauser: Lexikon deutscher Herrscher und Fürstenhäuser., Editura Kiesel, Salzburg 1982, ISBN 3-7023-4010-6, p.22
  3. ^ a b Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 194.
  4. ^ Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 153 (versiune online)
  5. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, pp. 189, 197, 198.
  6. ^ Jakob Hermens: Der Orden vom heil. Grabe. Schaub 1867, p. 29 și Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p 194. Data exactă a pelerinajul diferă: după Hermens ea a avut loc în 1400, după Niederstätter în 1398, iar o altă sursă menționează primăvara anului 1396.
  7. ^ Valmar Cramer: Der Ritterorden vom Hl. Grabe von den Kreuzzügen bis zur Gegenwart., J. P. Bachem, Köln 1952, p. 20 (versiune online)
  8. ^ Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 51.
  9. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, pp. 196-197.
  10. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, pp. 195-196.
  11. ^ După Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 50, asediul începuse deja în iulie 1404.
  12. ^ După Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 58, Albert al IV-lea și Sigismund s-au îmbolnăvit de dizenterie. A existat și ideea că Albert ar fi murit datorită unei toxiinfecții alimentare, dar nu a fost exclusă nici posibilitatea ca cei doi să fi fost victimele unui atentat.
  13. ^ Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter., Editura Ueberreuter, Viena 2001, ISBN 9783800035267, p. 197 și Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, pp. 50 și 58.
  14. ^ Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter., Disertație, Viena, 2009, p. 58.


Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Eva Bruckner: Formen der Herrschaftsrepräsentation und Selbstdarstellung habsburgischer Fürsten im Spätmittelalter. Disertație, Viena, 2009, pp. 50–60 (versiune online).
  • Alois Niederstätter: Österreichische Geschichte 1278–1411. Die Herrschaft Österreich. Fürst und Land im Spätmittelalter. Editura Ueberreuter, Viena 2001, în special pp. 194-195.
  • Franz Theuer: Der Raub der Stephanskrone. Ediția Roetzer, Eisenstadt 1994, ISBN 3-85374-242-4 (cu o scurtă biografie, p. 532).
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Albert_al_IV-lea,_Duce_al_Austriei&oldid=15611229