Uioara de Jos, Alba: Diferență între versiuni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Conținut șters Conținut adăugat
m r2.6.4) (Robot interwiki: Adăugat: uk:Уйоара-де-Жос; modificări cosmetice
Linia 37: Linia 37:


== Lăcașuri de cult ==
== Lăcașuri de cult ==
*''Vechea mănăstire''. E amintită în conscripția episcopului [[Atanasie Rednic]] din 1765. In 1774 avea doi călugări. Averea: loc arător de 6 găleți<ref>1 găleată = 80 litri de cereale</ref> și 2 mierțe<ref>Miarță: veche unitate de capacitate pentru cereale având cca 215 litri (10 banițe)</ref>, fânaț de 10 care de fân, o vie și o pădure. Interiorul mănăstirii avea 170 orgii (stânjeni vienezi) lungime și 96 orgii lățime. Călugării erau greco-catolici. În 1775 Filoteu Laszlo dă egumenului<ref>Egumen: superiorul unei mănăstiri</ref> Teodosie de aici o scrisoare de recomandare pentru cerșit. Teodosie era egumen și la 1783, cum se deduce dintr'o scrisoare a lui Ignatie Darabant din 12 februarie 1783 trimisă preotului Samoilă Laday din Băgau<ref>http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/culturacrestina/1919/BCUCLUJ_FP_279432_1919_008_007_008.pdf Vechile mănăstiri românești din Ardeal</ref>.
* Biserica „Adormirea Maicii Domnului“
* Biserica „Sf. Nicolae“
* Biserica „Adormirea Maicii Domnului“.
* Biserica „Sf. Nicolae“.


== Obiective turistice ==
== Obiective turistice ==

Versiunea de la 17 ianuarie 2012 09:16

Format:CutieSate2 Uioara de Jos (în trecut Ciunga) este o localitate în județul Alba, Transilvania, România. Aparține administrativ de orașul Ocna Mureș.

Date geografice

Altitudine medie: 395 m.

Istoric

Uioara de Jos pe Harta Iosefină a Transilvaniei,
1769-1773 (Sectio 140)

Așezare neolitică și daco-romană.

Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 140) localitatea apare sub numele de „Csunguna”. La cca 1 km sud de localitate exista în acel timp o mică mănăstire românească, notată pe hartă ca „Wallachisches Kloster Monaster”.

În anul 1963 la Uioara de Jos, în punctul numit "La Pârloage", s-au descoperit 42 de morminte de incinerație, datând din secolele VIII-IX.

Satul este atestat în documentele din secolul al XIII-lea sub denumirea de Terra Ciungua.

Siturile arheologice de la Uioara de Jos din punctul “Grui” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba[1], elaborată de Ministerul Culturii si Cultelor din România în anul 2004.

Lăcașuri de cult

  • Vechea mănăstire. E amintită în conscripția episcopului Atanasie Rednic din 1765. In 1774 avea doi călugări. Averea: loc arător de 6 găleți[2] și 2 mierțe[3], fânaț de 10 care de fân, o vie și o pădure. Interiorul mănăstirii avea 170 orgii (stânjeni vienezi) lungime și 96 orgii lățime. Călugării erau greco-catolici. În 1775 Filoteu Laszlo dă egumenului[4] Teodosie de aici o scrisoare de recomandare pentru cerșit. Teodosie era egumen și la 1783, cum se deduce dintr'o scrisoare a lui Ignatie Darabant din 12 februarie 1783 trimisă preotului Samoilă Laday din Băgau[5].
  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului“.
  • Biserica „Sf. Nicolae“.

Obiective turistice

  • Două așezări neolitice (locuire civilă). Datare: Neolitic.
  • Situl arheologic din punctul “Grui” (1,5 km sud de marginea satului, la izvorul Văii Ciunga). Așezare preistorică și din epoca migrațiilor (locuire civilă). Datare: Epoca Bronzului, Epoca migrațiilor, Hallstatt, Eneolitic[6].

Vezi și

Legături externe

Note

  1. ^ Tabel Mo-Pe Judete
  2. ^ 1 găleată = 80 litri de cereale
  3. ^ Miarță: veche unitate de capacitate pentru cereale având cca 215 litri (10 banițe)
  4. ^ Egumen: superiorul unei mănăstiri
  5. ^ http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/culturacrestina/1919/BCUCLUJ_FP_279432_1919_008_007_008.pdf Vechile mănăstiri românești din Ardeal
  6. ^ Eneolitic: ultima fază a neoliticului, caracterizată prin folosirea uneltelor de piatră, os, cupru etc. și a podoabelor de cupru (aramă).


AB Acest articol despre o localitate din județul Alba este deocamdată un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui.