Utilizator:Ruxandra Nazare/teste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Antoneta Galeș (pseudonim literar Tony Mott) (n. 1970, Brașov) este o scriitoare de romane și povestiri scurte polițiste, precum și solution focused coach (antrenor de fericire), consultant în resurse umane, art terapeut și trainer pentru facilitatori de sănătate mintală.

Studii și carieră[modificare | modificare sursă]

Antoneta Galeș a absolvit Liceul Andrei Șaguna din Brașov în 1988 și Facultatea de Industrializarea Lemnului - secția mobilier de artă la Universitatea "Transilvania" Brașov.[1] În primul an, a lucrat la o agenție de turism unde vindea bilete de avion, prin munca sa oferind oamenilor posibilitatea de a călători. În următorii doi ani a lucrat într-o companie care angaja personal pentru vase de croazieră. Între 1997-2000 a fost consultant pentru Banca Mondială într-un proiect de modernizare a serviciilor de ocupare din România. La un an de la plecarea sa, în urma și a activității sale, Legea șomajului a devenit Legea ocupării. Începând din 2000, de la intrarea pe piață românească a companiei Selgros, care și-a stabilit centrul de operare la Brașov, a lucrat la Departamentul de formare și dezvoltare a personalului.[1] Are master în resurse umane și comunicare, este Senior Professional în Human Resources cu certificare Society for Human Resources Management din SUA.[2] A participat la dezvoltarea companiei, fiind partener strategic al Consiliului de Administrație în calitate de director de resurse umane și dezvoltare organizațională (2000-2014),[3] coordonând politicile de dezvoltarea personalului și aliniindu-le cu strategiile de business, pentru creșterea competitivității. Începând din septembrie 2015 și până în 2018 a fost director de comunicare și dezvoltare organizațională pentru compania Selgros România, stabilind strategia de comunicare, adecvarea ei la strategiile de business, coordonând relațiile ei cu mass media și fiind purtător de cuvânt Selgros.[3]

A absolvit diferite alte forme de pregătire: din 2013 este art-terapeut Phronetik, o metodă de exprimare creativă pentru a observa aspecte altfel puțin vizibile și este acreditată Solution Focused Coach, metodă prin care se explorează toate variantele posibile și se aleg cele mai eficiente comportamente. În 2020 a finalizat pregătirea de trainer pentru facilitatori de sănătate mintală (Menthal Health Facilitator Trainer), care îi permită să formeze alți specialiști în domeniu.[4]

În 2014, cu experiența în resurse și relații umane și în comunicare, a pornit pe cont propriu și a fondat compania Sonas, al cărei nume înseamnă fericire în limba irlandeză. Scopul acesteia este creșterea capacității oamenilor de a fi fericiți prin studierea comportamentelor, alegerea celor dezirabile și eficiente. A întrerupt temporar activitatea și s-a reîntors în munca într-o corporație, pentru a reveni în antreprenoriat în 2018,[2] de când acordă consultanță și desfășoară ateliere individuale și de grup.[5] Ca trainer, acțiunea sa este îndreptată spre crearea unui mediu propice să pună în valoarea calitățile și punctele tari ale fiecărei persoane, pentru a crește motivația și a atinge echilibrul mental și emoțional. În 2019, a scris și publicat Caietul fericirii, ilustrat de artistul George Roșu, pentru a oferi lecții de psihologie practică în suita de 52 de module și sesiuni.

Activitate literară[modificare | modificare sursă]

A debutat, sub pseudonimul Tony Mott, în 2008 cu romanul Roșu (Brașov, Editura Pastel) despre întoarcerea în România după 20 de ani a eroinei care emigrase ilegal, în urma unei greșeli adolescentine ce i-a schimbat viața. În 2010, la aceeași editură, a apărut volumul de poezii Hohote & clocote. Cititor de cursă lungă și exersând de mult timp scrisul în diferite încercări, scriitoarea mărturisește pe site-ul personal despre începuturile sale literare: "în copilărie aveam o pasiune în a-mi schimba viitoarea meserie cât mai des posibil. Alegerile erau în general excentrice: criminalist, medic, arheolog, scafandru, psiholog, designer, actor, şi câte şi mai câte, funcţie de ceea ce citeam sau vedeam şi mi se părea mai interesant. Nu m-am gândit niciodată că aș vrea să devin scriitor… nici nu părea a fi o meserie, în plus, era ceva ce eram și nu ceva ce făceam. Scriu de când mă ştiu: mai întâi povestiri, am început chiar și un roman pe care nu l-am terminat, și nici nu l-am păstrat, pe la vreo 14 ani. A durat. Primul meu roman a apărut în 2008, apoi am publicat un volum de poezii, am mai scris un roman care a apărut în 2012 și în 2014 am început seria Julieta."

Timid, începând cu romanul Doi (București, Editura Tritonic, 2012), autoarea s-a orientat și și-a definit stilul literar în genul mystery & thriller. După acest roman urban, cazul unei dispariții și a motivelor ei, Tony Mott a început seria Julieta, o serie de volume despre lumea medicală și lupta pentru întâietatea pe piața a unor cercetări inovatoare, apărute la editura Tritonic: Julieta avea un pistol (2016), Un glonț pentru Julieta (2016), Nu dați cu pietre în Julieta (2017). Literatura este o altă fațetă a Antonetei Galeș alias Tony Mott, contopind pasiunea pentru citit și interesul pentru comunicare și oameni în dezvoltările date în cărțile sale. Pe site-ul personal alegerile sale sunt motivate astfel: "Am scris Seria Julieta pentru că eu cred că ea era o tânără rebelă și foarte curajoasă. În cazul în care mesagerul ar fi ajuns la Romeo, nu am fi avut ce plânge acum. Pentru că lucrurile funcționează mai bine în comunicare, Julieta modernă este foarte puternică acum. Puterea Julietei este în fiecare femeie: atât cea a iubirii cât și cea a morții."

În cărțile sale, Tony Mott abordează subiecte complexe, concepe conflicte și creează personaje bine definite și descrise caracteriologic, într-o atmosferă de suspans, desfășurare alertă a intrigii și cu finaluri imprevizibile. Alături de volume, scrie proză scurtă notabilă, în volume colective de nuvele, schițe și povestiri editate de Tritonic. În decembrie 2019 a început o nouă serie de romane polițiste, numită Gigi Alexa, odată cu lansarea romanului Iarna crimelor perfecte, continuat cu Toamna se numără cadavrele (lansat în septembrie 2020).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Ovidiu Vrânceanu. „Antoaneta Galeş - <<repetentă>> la succes, în "Forward Braşov", 27 apr. 2017”. 
  2. ^ a b Tony Mott. [tonymott.ro „Biografie”] Verificați valoarea |url= (ajutor). Accesat în . 
  3. ^ a b Ziarul financiar. „Selgros îşi schimbă directorul de comunicare şi dezvoltare organizaţională, 14.09.2015, accesat 24.09.2020”. 
  4. ^ Antoneta Galeş. „Despre mine”. Accesat în . 
  5. ^ Antoneta Galeş, Sabina Ionaşcu. „Echipa”. Accesat în . 

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • XXX, Selgros își schimbă directorul de comunicare și dezvoltare organizațională, în "Ziarul financiar", 14 septembrie 2015;
  • Ovidiu Vrânceanu, Antoneta Galeș - <<repetentă>> la succes, în "Forward Brașov", 27 aprilie 2017;
  • Antoneta Galeș, Antrenor de fericire, în "Dilema veche", nr. 832, 30 ianuarie - 5 februarie 2020.

Lecturi suplimentare[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]