Utilizator:109.99.94.192/teste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ionel Oanță (pe numele de botez Ioan Oanță) a fost un cadru militar, participant activ activ la cele două războaie mondiale. A fost decorat cu două Virtuți Militare (clasele I și II), Ordinul „Coroana României” și Ordinul național „Steaua României”.


Biografie[modificare | modificare sursă]

Ionel Oanță s-a născut în data de 21 decembrie 1894 ca cel de-al patrulea copil și cel de-al treilea fiu al lui Matei Oanță (1855-1928), care era un moț originar din Comuna Călata și a plecat cu familia la Slatina în 1867, și al soției acestuia, Elena (1870-1935). Ionel s-a născut într-o familie numeroasă, având 8 frați și surori (dintre care doi, Constantin și Bili, au urmat o carieră militară).

Tânărul nostru a urmat cursurile gimnaziului Radu Greceanu din Slatina, pe care l-a absolvit cu rezultate excepționale. A urmat apoi cursurile liceului-internat Sf. Iosif din București, pe care l-a absolvit în anul 1912.

După terminarea liceului în 1912, Ionel a urmat cursurile Facultății de Drept, precum și Școlii superioare de științe de stat. În 1916 România a intrat în Primul Război Mondial iar Ionel s-a înscris la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie la recomandarea familiei. Deoarece cursurile școlii durau doar 1 an, Ionel a "intrat" în război în 1917 ca elev plutonier. A făcut parte din Regimentul 43 Infanterie, luptând alături de celebra eroină Ecaterina Teodoroiu. Ionel amintește de moartea celebrei eroine în jurnalul său: "23 August. Puțin bombardament de artilerie. Aflu că a murit în urma atacului d-șoara Ecaterina Teodoroiu. Cu toții regretăm această nenorocire".

Pe durata războiului, Ionel a devenit Cavaler al Ordinului Coroana României și a fost decorat cu Virtutea Militară clasa a II-a. Ca să numai spunem car a fost avansat la gradul de sublocotenent. După terminarea războiul în anul 1918, Ionel s-a înscris la Școala Superioară de Război, înființată în 1889.

În perioada interbelică, Ionel își continuă strălucita carieră militară. A avansat rapid pe scara militară. În 1936 Ionel a fost numit secretar al filialei ARPA.








Cărți[modificare | modificare sursă]