Programare structurată
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Programarea structurată este o paradigmă a programării informatice apărută după anul 1970 datorită complicării crescânde a programelor de calculatoare.A apărut ca un model nou de programare în scopul de a crea noi tehnici de programare apte de a produce programe care să fie sigure în funcţionare, pe o durată mai lungă.
Cuprins |
[modifică] Principii
[modifică] 1. Modularizarea
O problemă complexă se descompune în subprobleme până se obţin probleme foarte simple şi relativ independente. Pentru fiecare problemă simplă se scrie apoi un modul de program corespunzător, şi el simplu. Fiecare modul de program execută un grup de prelucrări independente de grupurile de prelucrări ale celorlaltor module. La nevoie modulele comunică între ele prin interfeţe constituite din seturi de parametri. Relativa independenţă a modulelor permite efectuarea operaţiilor specifice de implementare, testare, depanare şi modificare în mod independent de celelalte module.
[modifică] 2. Structurarea datelor şi a prelucrărilor
[modifică] a. Structurarea datelor
Datele se grupează în colecţii organizate după reguli potrivite, astfel rezultând structuri de date. În funcţie de tipul de organizare structura de date poate fi implicită, explicită, dinamică sau recursivă.
[modifică] b. Structurarea prelucrărilor datelor
O prelucrare poate fi organizată conform cel puţin trei structuri fundamentale: structura liniară (secvenţială), structura alternativă şi structura repetitivă. În mod practic, la programarea tuturor aplicaţiilor se folosesc toate aceste structuri, combinate între ele.
O structură secvenţială este acea organizare a unei prelucrări în care parcurgerea şi executarea instrucţiunilor se face în ordinea specificării lor.
O structură alternativă este organizarea unei prelucrări în aşa fel încât selectarea instrucţiunii ce urmează a fi executată se face în funcţie de valoarea unei expresii. De exemplu dacă valoarea expresiei alese este 0 (fals) atunci se execută instrucţiunea 1, iar dacă valoarea expresiei respective este 1 (adevărat) se execută instrucţiunea 2.
Structura repetitivă a unei prelucrări conduce la repetarea executării unei instrucţiuni, sub controlul valorii unei expresii date. Cât timp expresia de referinţă păstrează o anumită valoare, se execută repetat o anumită instrucţiune. Imediat ce expresia îşi schimbă valoarea executarea repetată a instrucţiunii se încheie, şi se trece la o altă instrucţiune.
