Preluare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În muzicile de consum, o preluare (numită şi versiune cover sau doar cover, cf. engl. cover version) este o reinterpretare a unui cântec înregistrat anterior.
[modifică] Scop
O astfel de practică poate fi adoptată drept omagiu (tribut) faţă de interpretul sau formaţia imitată ori poate fi făcută pentru promovarea proprie şi în tentativa de deschidere către alte segmente de public. Uneori, o versiune nouă a cântecului poate fi realizată doar pentru simplul motiv că el este pe placul muzicienilor care-l preiau.
De regulă, abundenţa preluărilor într-o etapă din evoluţia unui muzician corespunde unei situaţii de mai redusă creativitate – cel mai frecvent este cazul debutului, dar şi o îndepărtare de activitatea componistică poate fi suplinită în acest mod.
Dintr-o perspectivă mai amplă, există o fază incipientă, mimetică, în momentul când o cultură împrumută un nou gen muzical din afara graniţelor ei. Mimetismul de acest fel implică câţiva posibili paşi: muzicienii noi preiau cântecele dorite ca atare; le traduc versurile în limba proprie sau le oferă noi seturi de versuri; încep să realizeze compoziţii proprii inspirate din materialele preluate, însă neaducând elemente noi, originale. Apariţia unor astfel de elemente la nivel esenţial marchează încheierea stadiului mimetic. Ciclul se poate relua de fiecare dată când se experimentează importarea unei estetici muzicale noi. Există situaţia în care compatibilitatea dintre dominantele culturii în discuţie contravin spiritului noii muzici, caz ce va avea ca rezultat imposibilitatea depăşirii stadiului mimetic.
[modifică] Tipuri de preluări
Uneori preluările aduc notorietatea unui cântec ce nu a avut succes în prima sa versiune înregistrată. Unii muzicieni sunt specializaţi pe realizarea de preluări, căutând o expresie neaşteptată în interpretarea unei piese cunoscute (Joe Cocker, Nouvelle Vague, Me First and the Gimme Gimmes). În schimb, formaţiile-tribut încearcă să reconstituie cât mai fidel atmosfera în care a fost realizată muzica unei formaţii-model; în cazul lor, latura creativă are o importanţă minimă.
Există şi preluări din muzica cultă, realizate fie pentru a trata o temă binecunoscută conform unei stilistici moderne (practică foarte la modă în anii 1970 printre muzicienii de rock progresiv sau muzică electronică – de exemplu, Emerson, Lake and Palmer şi Isao Tomita), fie pentru a o introduce în lumea muzicii ambientale ori dansante (Richard Clayderman).
