Petru al II-lea

Petru I, numit şi Muşat de unii istorici, a fost domnitor al Moldovei între 1375 şi 1391. A fost probabil, după unii specialişti, fiul lui Costea şi al Muşatei şi rudă cu Basarabii (1375), după alţii, fiul unui anume Ştefan, al cărui nume s-a păstrat doar în vechile pomelnice ale domnilor Moldovei. A fost în bune relaţii cu regele Poloniei, Vladislav Iagello. În 1387, printr-un act omagial făcut la Liov, Petru a recunoscut suzeranitatea acestuia.

Când pe tronul Munteniei a ajuns Mircea cel Bătrân (1386), Petru I a urmat o politică apropiată de a acestuia. Diplomaţiei lui i se datoreaza, deşi nu pe faţă, tratatele favorabile dintre Mircea cel Bătrân şi Vladislav al Poloniei (1389 şi 1390), tratate prin care craiul polon este pus într-o poziţie de egalitate faţă de domnii români şi mai ales faţă de Mircea cel Batrân.

Se căsătoreşte cu sora regelui Vladislav Jagello, împrumutându-l pe acesta cu 3.000 ruble de argint (1388), pentru care i s-a amanetat Pocuţia, o provincie de 8.000 de km pătraţi. Până la urmă, suma nu a fost returnată niciodată în întregime. Tot în timpul domniei lui s-au bătut bani moldoveni de argint, care pe o parte aveau un scut cu flori de crin şi bare transversale, iar pe cealaltă, capul de bour.

Petru I a întins Moldova mult spre sud, şi i se atribuie construirea cetăţii Sucevei, a întemeiat cetatea şi mănăstirea Neamţului. Tradiţia spune că mănăstirea Neamţului a fost ridicată de către nişte ucenici de-ai lui Nicodim, ctitorul Vodiţei din Ţara Românească. Mănăstirea a fost înzestrată cu 2 sate, 2 mori şi o vie. Tot el a fixat scaunul Moldovei la Suceava. Este probabil înmormântat la mănăstirea Neamţului.

Predecesor: Costea

Domnitor al Moldovei 1375 - 1391

Succesor: Roman I