Peroxizom

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Peroxizomul este un organit celular delimitat de o singură membrană, care conține catalază și enzime generatoare de peroxid de hidrogen (Masters și Crane, 1995). Este implicat în procese catabolice, îndeosebi în beta-oxidarea acizilor grași cu catenă foarte lungă. La mamifere (implicit, la om) peroxizomii sunt bine reprezentați în celulele hepatice și renale (Mannaerts și van Veldhoven, 1993). La plante se cunosc mai multe tipuri de peroxizomi: glioxizomii, peroxizomii foliari etc. Catalaza -enzima caracteristică peroxizomilor - catalizează descompunerea peroxidului de hidrogen.

Peroxizomii au fost descoperiți în 1954 de către J. Rhodin, care i-a observat în celulele tubilor uriniferi din rinichiul de șoarece și i-a denumit "microcorpi" ("microbodies", în engleză). Semnificația lor funcțională a rămas însă obscură pentru aproximativ un deceniu, timp în care organite de factură similară s-au dovedit a fi prezente nu numai în corpul animalelor, ci și în celulele plantelor și ale protistelor. Ameliorând tehnicile de centrifugare diferențială, Christian de Duve și colaboratorii săi au reușit să separe în 1965, din fracțiunile lizozomale, o fracțiune bogată în oxidaze și catalază, care apărea la microscopul electronic constitută din particule sferice, cu diametrul de 0,5μm, delimitate de o singură membrană. Aceste organite -aceleași cu cele observate de Rhodin cu un deceniu în urmă -au fost denumite de către de Duve peroxizomi (dupa modelul "lizozomi"), cu referire la implicarea lor în metabolismul peroxidului de hidrogen (Masters și Crane, 1995).

Morfologie și structură[modificare | modificare sursă]

  • Forma peroxizomilor: în mod obișnuit, sferică sau ovoidală; mai rar, alungită (sau aspect de halteră);
  • Diametrul: 0,1-1,5μm (în medie, 0,3-0,9μm).

Datorită contrastului scăzut dintre interiorul lor și citosol, peroxizomii nu sunt vizibili, în general, la microscopul optic. Examinați la microscopul electronic de transmisie, ei prezintă la exterior o membrană simplă, de circa 6 nm grosime, iar în interior o matrice granulară, amorfă sau fibrilară. În matrice se observă uneori unul sau mai mulți cristaloizi electrondenși de natură enzimatică (Dragoș și colab., 1997).

Enzime[modificare | modificare sursă]

  • Catalază
  • Urat oxidază
  • L-α-hidroxiacid oxidază
  • D-aminoacid oxidază
  • Enzimele β-oxidării
  • Acil-CoA oxidază
  • 3-cetoacil-CoA tiolază

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Benga, Gh., Biologie celulară și moleculară, Ed. Dacia, 1985, Cluj-Napoca
  2. Dragoș, N., Crăciun, C., Tarba, C., Peroxisomii: structură, funcții, origine, Rev. Med. Orădeana,1997, 4, nr. 1-2, 131-140.
  3. Lodish și colab., Molecular Cell Biology, ed. a IV-a, 2003
  4. Mannaerts, G.P., Van Veldhoven, P.P., Metabolic role of mammalian peroxisomes, în: Peroxisomes: Biology and importance in Toxicology an Medicine (edit.: G.G Gibson, B.G.Lake), London, Taylor and Francis, 1993, p.19-62.
  5. Masters C., Crane D., The Peroxisome: A Vital Organelle, Cambridge University Press, 1995

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Peroxizom