Overclocking
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol sau secţiune trebuie îmbunătăţită. Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în septembrie 2006 |
 |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”. |
Overclocking-ul reprezintă procedeul prin care o componentă hardware de calculator este forţată să funcţioneze la frecvenţă mai mare decât cea specificată de producător. Componentele cel mai des overclockate sunt microprocesorul, memoria RAM, placa grafică şi cipurile de pe placa de bază. Scopul este de a obţine performanţe mai mari, fără ca acest lucru să ducă la instabilitatea sistemului. Acest procedeu poate conduce la economii, nefiind necesară achiziţionarea unei componente mai scumpe şi mai rapide, reversul fiind posibilitatea de a micşora durata de viaţă a componentei overclockate sau chiar distrugerea ei.
Cuprins |
[modifică] Răcirea
Toate componentele electronice degajă căldură în timpul funcţionării, proporţională cu frecvenţa de tact. În cazul unui overclocking substanţial este necesară schimbarea soluţiei de răcire (coolerului) folosită în condiţiile standard.
Coolerele obişnuite sunt de forma unui radiator şi sunt din aluminiu, cupru (sau o combinaţie între cele două), eventual fiind prevăzute cu un mic ventilator pentru disiparea mai rapidă a căldurii. Alte soluţii de răcire sunt mai complexe şi mai scumpe, printre acestea numărându-se: răcirea cu apă sau alte lichide, dispozitive termoelectrice (care utilizează efectul Peltier), convecţie forţată, prin schimbare de fază sau utilizarea de azot lichid (care fierbe la -196°C), heliu lichid (-269°C) sau „gheaţă uscată” (dioxid de carbon în formă solidă). Aceste ultime soluţii sunt foarte costisitoare şi pot fi folosite numai pe o durată scurtă, în general pentru obţinerea de recorduri.
[modifică] Tensiunea de alimentare
Mărirea tensiunii de alimentare a unei componente creşte potenţialul de overclocking al acesteia, însă cantitatea de căldură disipată va creşte proporţional cu pătratul tensiunii.
[modifică] BSEL mod
„BSEL mod” este o modificare relativ simplă a procesoarelor Intel din gama Core2, gamă care are un potenţial foarte ridicat de overclocking. Ca rezultat al acestei modificări procesoarele vor fi văzute de sistem ca având un FSB nominal mai mare decât cel dat de producător, funcţionând astfel la frecvenţe mai mari, în general fără să fie nevoie de alte setări din BIOS. De reţinut că mărirea frecvenţei FSB nu duce la creşterea frecvenţei magistralelor PCI şi PCIE.
Procedeul constă în conectarea anumitor pini ai microprocesorului, acest lucru putând fi făcut cu o bucată de sârmă subţire, poleială sau vopsea metalică (de obicei cea folosită pentru circuitele de dezaburire a geamurilor din spate la automobile). [1]
[modifică] Alte consideraţii
Odată cu dezvoltarea tehnicii în domeniul semiconductorilor, producătorii de procesoare blochează posibilităţile utilizatorilor de a folosi frecvenţe mai mari decât cele nominale, înscrise pe procesoare; unul dintre multiplele motive este diversificarea procesoarelor şi a preţurilor lor pe pieţele respective, care se poate realiza în bună măsură cu unul şi acelaşi procesor, fără cheltuieli suplimentare de dezvoltare.
Noţiunea de overclock apare de fapt încă din procesul de producţie al procesoarelor. Prima treaptă în fabricarea unui procesor este wafer-ul (un disc foarte subţire din siliciu pur monocristalin), pe care se aplică structurile care determină configuraţia procesorului dorit. Pe un asemenea wafer se delimitează mai multe cipuri a căror frecvenţă optimă nu se cunoaşte decât în momentul în care sunt separate, asamblate şi testate. Procesoarele care se află pe wafer pot rula la frecvenţe diferite, fără ca aceasta să ducă la instabilitatea sistemului. În momentul în care acestea sunt testate se stabileşte frecvenţa de lucru a fiecărui procesor astfel încât acesta să ruleze corect chiar şi în condiţii în care nu se asigură o răcire perfectă, sau şi atunci când tensiunea de alimentare nu este stabilă.
Un asemenea procesor trebuie să ruleze fără probleme minim 10 ani; din acest motiv producătorii marchează pe cip frecvenţa la care el a funcţionat bine în condiţiile date mai sus. Totuşi se lasă un spaţiu de siguranţă pentru ca acestea să funcţioneze corect şi în condiţii extreme.
