Nicolae Ioana (poet)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Nicolae Ioana
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (60 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata

Nicolae Ioana (n. 17 septembrie 1939, Racovița, județul Argeș – d. 20 ianuarie 2000, București) a fost un poet și prozator român. Este fiul Mariei (n. Ciocănea) și al lui Vasile Ioana, brutar. A urmat liceul la Pitești, absolvindu-l în 1954, apoi Facultatea de Filosifie a Universității din București (1959–1964).

A avut diferite slujbe: pontator la Uzinele de Piese auto din Colibași (1955), contabil la Întreprinderea de Expediții auto din Pitești (1958–1959), redactor la Agerpres (1964–1966), la Editura Tineretului și la Editura Albatros (1966-1975), instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1975–1982), redactor la Editura Sport – Turism (din 1982) și la Editura Eminescu. Debutează în revista „Luceafărul” (1967). (vezi DGLR – vol. 3, E/K)

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Templu sub apă, București, 1967;
  • Moartea lui Socrate, 1969;
  • Monologul alb, București, 1972;
  • Cartea de nisip, București, 1973;
  • Viața după o zi, București, 1976;
  • Amiaza melcilor, București, 1977;
  • Forma focului, București, 1977;
  • Fața zilei, București, 1979;
  • Tabloul singuraticului, București, 1979;
  • Pavilionul, București, 1981;
  • Studiul de noapte, București, 1982;
  • Pasagerul, București 1985;
  • Strada occidentului, București, 1986;
  • Coridorul, București, 1989;
  • Vizită la domiciliu, București, 1989;
  • O zi liberă, București, 1996;
  • Goana după vânt, București, 1999.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Din lirica turcă contemporană, București, 1974, în colaborare cu Nevzat Yusuf și Agiemin Baubec;
  • Antologie de poezie turcă, de la începuturi până azi, 1979, în colaborare cu Nevzat Yusuf.
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în