Homeostazie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Homeostazia (din fr. homéostasie, care provine din limba greacă: homois=aceeaşi, şi stasis=stare) reprezintă proprietatea organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern.

Cuprins 1 Homeostazia biologică 1.1 Istoricul termenului 1.2 Tipuri de mecanisme fiziologice de reglare 1.3 Factori care influenţează homeostazia 1.3.1 Interni 1.3.2 Externi 1.4 Mecanismele homeostaziei 1.5 Proprietăţile homeostaziei 2 Homeostazie ecologică 3 Homeostazie cibernetică 4 Vezi şi 5 Legături externe

[modifică] Homeostazia biologică

[modifică] Istoricul termenului

Termenul a fost pentru prima dată propus de medicul american Walter B. Cannon în anul 1932, în cartea sa The Wisdom of the Body, deşi Claude Bernard, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc, tind să menţină o oarecare stabilitate a corpului, numind homeostazia - echilibrul dinamic ce ne menţine în viaţă.

[modifică] Tipuri de mecanisme fiziologice de reglare

• Termoreglarea;
• Osmoreglarea

[modifică] Factori care influenţează homeostazia

Homeostazia este influenţată de 2 tipuri de factori: cei produşi de mediul intern al organismului, şi factorii externi.

[modifică] Interni

[modifică] Externi

[modifică] Mecanismele homeostaziei

Mecanismele de reglare homeostatice presupun existenta a 3 componente: receptorul;centrul de control (set point); efectorul.

[modifică] Proprietăţile homeostaziei

[modifică] Homeostazie ecologică

[modifică] Homeostazie cibernetică

[modifică] Vezi şi

[modifică] Legături externe

• DEX online: Homeostazie
• Maria Maniu: Ecologie şi protecţia mediului, Universitatea Bioterra, Bucureşti, 2004