Homeostazie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Homeostazia (din fr. homéostasie, care provine din limba greacă: homois=aceeaşi, şi stasis=stare) reprezintă proprietatea organismului de a menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern.
Cuprins |
[modifică] Homeostazia biologică
[modifică] Istoricul termenului
Termenul a fost pentru prima dată propus de medicul american Walter B. Cannon în anul 1932, în cartea sa The Wisdom of the Body, deşi Claude Bernard, la mijlocul secolului al XIX-lea, a fost primul care a observat că parametrii fiziologici ai corpului uman, precum temperatura, presiunea arterială, etc, tind să menţină o oarecare stabilitate a corpului, numind homeostazia - echilibrul dinamic ce ne menţine în viaţă.
[modifică] Tipuri de mecanisme fiziologice de reglare
[modifică] Factori care influenţează homeostazia
Homeostazia este influenţată de 2 tipuri de factori: cei produşi de mediul intern al organismului, şi factorii externi.
[modifică] Interni
[modifică] Externi
[modifică] Mecanismele homeostaziei
Mecanismele de reglare homeostatice presupun existenta a 3 componente: receptorul;centrul de control (set point); efectorul.
[modifică] Proprietăţile homeostaziei
[modifică] Homeostazie ecologică
[modifică] Homeostazie cibernetică
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- DEX online: Homeostazie
- Maria Maniu: Ecologie şi protecţia mediului, Universitatea Bioterra, Bucureşti, 2004

