Hallmark Playhouse

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Hallmark Playhouse / Hallmark Hall of Fame
GenAntologie de adaptări radiofonice
Durata30 min.
Țară de origineStatele Unite ale Americii Statele Unite ale Americii
Limbăengleză
Post de radioCBS
Adaptări TVHallmark Hall of Fame
PrezentatorJames Hilton
CrainicFrank Goss
ScenaristJack Rubin
Jean Holloway
Regizor(i)Bill Gay
Producător(i)Dee Engelbach
Bill Gay
Difuzare inițială  (1948-06-10) –  (1957-03-27)
Sponsor(i)Hallmark Cards
Acest infocasetă: vizualizare • discuție • modificare
Modifică text Consultați documentația formatului

Hallmark Playhouse a fost un serial-antologie difuzat de postul de radio CBS, care a prezentat adaptări radiofonice ale unor opere literare. A fost difuzat de la 10 iunie 1948 până la 1 februarie 1953 și a fost descris de un autor ca „un program care a atins în mod constant cele mai înalte niveluri de producție, calitate și valoare”.[1] Începând din 8 februarie 1953 programul a suferit modificări de titlu, gazdă și format. El a continuat să fie difuzat tot de CBS ca Hallmark Hall of Fame până pe 27 martie 1955.[2]

Personal[modificare | modificare sursă]

James Hilton a fost prezentatorul serialului Hallmark Playhouse.[3] Vedetele de la Hollywood au avut adesea roluri principale în episoadele serialului.[4] Unii dintre cei mai cunoscuți actori care au jucat în aceste adaptări radiofonice au fost Ethel Barrymore, Ronald Colman, Joan Fontaine, Gregory Peck și Jane Wyman.[5] Frank Gast a fost crainic. Lyn Murray a realizat acompaniamentul muzical. Dee Engelbach[6] și Bill Gay au fost producători.[7] Printre scenariști s-au numărat Jack Rubin[8] și Jean Holloway.[3]

Episoade[modificare | modificare sursă]

În lucrarea de referință On the Air: The Encyclopedia of Old-Time Radio, istoricul radioului John Dunning a scris că prezentatorul Hilton a fost cel care a ales materialul ce a fost adaptat: „Hilton a anunțat planuri pentru „răscolirea” trecutului și pentru căutarea unor povești care nu au fost niciodată adaptate radiofonic în istoria de 2.000 de ani a literaturii scrise”.[2] Acest obiectiv a fost ratat, cu toate acestea, încă la început; „The Devil and Daniel Webster” de Stephen Vincent Benét a fost episodul pilot al serialului, iar el fusese deja adaptat pentru radio în serialul Columbia Workshop.[2]

„The Story of Silent Night”, prezentată în 1946, a fost citată de John V. Pavlik în cartea Masterful Stories: Lessons from Golden Age Radio. „Istoria prinde viață”, a scris Pavlik, „prin cercetarea riguroasă, dialogul splendid și orchestrațiile frumoase ale producției, inclusiv chitară acustică și cântece, mai ales cele cântate de un grup de copii”.[1] El a adăugat că aranjamentul muzical și orchestrația episodului „subliniază resursele extraordinare, capitalul intelectual și talentul pur care au fost combinate în crearea unui program, ca Hallmark Playhouse ...”[1]

Alte povești adaptate pentru acest serial au fost „Penny Serenade”,[9] Mândrie și prejudecată,[10] The Citadel[11] și Parnassus on Wheels.[12]

Hall of Fame[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de accentul pus pe teatru și pe literatura clasică de predecesorul său, Hallmark Hall of Fame a prezentat povești despre personalitățile din istoria Americii.[13] Printre subiectele episoadelor au fost Lee de Forest și Mary Todd Lincoln.[14]

Personal[modificare | modificare sursă]

Lionel Barrymore a fost gazda Hallmark Hall of Fame. Frank Goss a fost crainic și Bill Gay a regizat o parte din episoade.

Receptare critică[modificare | modificare sursă]

În numărul din 15 septembrie 1951 al revistei Billboard, Bob Francis a recenzat primul episod al sezonului 1951-1952 al serialului Hallmark Playhouse , care era o adaptare a piesei Quality Street a lui J. M. Barrie, cu Deborah Kerr în rolul principal. Francis a scris: „Adaptarea radiofonică a fost extrem de bine pusă la punct, păstrând clară linia poveștii și reținând aroma demodată a replicilor originale ale lui Barrie”.[15] El a lăudat, de asemenea, publicitatea făcută în timpul programului, scriind că reclamele Hallmark „erau bine poziționate și temporizate — demne de atenție, dar fără distrage atenția de la interesul pentru poveste”.[15]

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

În 1952 Hallmark Playhouse a fost printre câștigătorii medaliilor de onoare pentru activitatea radiofonică acordate de Freedoms Foundation.[16]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Pavlik, John V. (). Masterful Stories: Lessons from Golden Age Radio (în engleză). Taylor & Francis. pp. 157–159. ISBN 9781315530765. Accesat în . 
  2. ^ a b c Dunning, John (). On the Air: The Encyclopedia of Old-Time Radio (ed. Revised). New York, NY: Oxford University Press. pp. 307–308. ISBN 978-0-19-507678-3. 
  3. ^ a b Terrace, Vincent (). Radio Programs, 1924-1984: A Catalog of More Than 1800 Shows. McFarland & Company, Inc. pp. 142–143. ISBN 978-0-7864-4513-4. 
  4. ^ Reinehr, Robert C.; Swartz, Jon D. (). The A to Z of Old Time Radio (în engleză). Rowman & Littlefield. p. 119. ISBN 9780810876163. Accesat în . 
  5. ^ Regan, Patrick (). Hallmark: A Century of Caring (în engleză). Andrews McMeel Publishing. p. 152. ISBN 9780740792403. Accesat în . 
  6. ^ „Production” (PDF). Broadcasting. . p. 62. Accesat în . 
  7. ^ „'Playhouse' Seg Renewed for Fall” (PDF). Billboard. . p. 4. Accesat în . 
  8. ^ „Jack Rubin” (PDF). Broadcasting. . p. 85. Accesat în . 
  9. ^ „Orlando Evening Star Dial Twister”. Orlando Evening Star. Florida, Orlando. . p. 18. Accesat în .  open access publication - free to read
  10. ^ Barney, P.E. (). „First Piano Quartet Will Be Heard On New Schedule Effective This Afternoon”. The Tampa Tribune. Florida, Tampa. p. 11-C. Accesat în .  open access publication - free to read
  11. ^ „Radio Dial Twister”. Orlando Evening Star. Florida, Orlando. . p. 9. Accesat în .  open access publication - free to read
  12. ^ „Radio Programs”. Asheville Citizen-Times. North Carolina, Asheville. . p. 20. Accesat în . open access publication - free to read
  13. ^ McDonough, John; Egolf, Karen (). The Advertising Age Encyclopedia of Advertising (în engleză). Routledge. p. 120. ISBN 9781135949136. Accesat în . 
  14. ^ Dunning, John (). Tune in Yesterday: The Ultimate Encyclopedia of Old-Time Radio, 1925-1976. Englewood Cliffs, N.J.: Prentice-Hall. p. 263-264. ISBN 0-13-932616-2. 
  15. ^ a b Francis, Bob (). „Hallmark Playhouse” (PDF). Billboard. p. 13. Accesat în . 
  16. ^ „Freedom Awards” (PDF). Broadcasting. . p. 52. Accesat în . 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hallmark_Playhouse&oldid=15762921