Guantánamo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Guantánamo este un oraș-port în sud-estul Cubei, capitala provinciei cu același nume. Este oraș universitar. Este un loc notabil mai mult prin învecinarea cu Baza militară americană de la Guantánamo Bay.

Închisoarea de la Guantánamo Bay[modificare | modificare sursă]

Închisoarea americana Guantánamo Bay, din Cuba, a fost înființată după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Inițial, ea trebuia să fie doar un centru de detenție temporar, un loc unde să fie adunați „cei mai răi dintre cei răi“ (teroriști), dar după aproape doi ani a fost transformată într-o inchisoare permanenta. 660 de adulti si trei copii sunt tinuti intr-o „gaura neagra“ legala, fara nici o legatura cu lumea exterioara si fara vreo idee daca vor fi acuzati sau eliberati. Unii pretind ca inchisoarea a devenit un experiment pe termen lung in tehnicile de interogare. „Auzi comentarii de la comandantul inchisorii despre cum isi imbunatatesc in mod constant tehnicile de interogare. Experimenteaza, pur si simplu, in zonele lor de interes“ – a declarat Richard Bourke, avocat în Louisiana.

Alții susțin că prizonierii de la Camp Delta, cum mai e numită închisoarea, sunt supusi torturilor psihice, desi in primele sase luni la interogatorii se folosesc tehnici cunoscute sub numele de „stres si duritate“ pentru a-i intimida si imblanzi pe detinuti. Astfel de tehnici includ privarea de somn, expunerea la conditii extreme si obligarea de a sta in pozitii incomode. Dar avocatii spun ca prizonierii au de-a face cu o forma de tortura psihica prin faptul ca li se refuza informatii despre viitorul lor sau accesul la consiliere legala. Sunt obisnuite rapoartele de sinucidere si, recent, Louise Louk, ofiter-medic in cadrul spitalului inchisorii, a dezvaluit ca unul din cinci prizonieri primeste medicatie pentru ceea ce el a numit „depresie clinica“. Legat de acest fapt, Amanda Williamson, purtator de cuvant al Comitetului International al Crucii Roșii, singura organizatie non-guvernamentala careia i s-a permis sa viziteze inchisoarea, semnala: „Dupa mai bine de 18 luni de detentie, prizonierii nu au nici cea mai mica idee despre soarta lor, nici un mijloc de a recurge la un mecanism legal. Au fost plasati intr-un vacuum legal, o gaura neagra legala. Acest lucru este inacceptabil“. In ciuda acestor critici, atitudinea SUA apare clara. Nu a acuzat nici un prizonier inchis la Guantanamo Bay, dar nici nu exista vreun plan de a-i elibera in curand. Deși câțiva dintre cei mai bătrani si cei mai bolnavi au fost repatriati, autoritatile SUA construiesc noi cladiri adiacente, refac gardul de sârmă ghimpată si înconjoara zona cu ziduri solide.

Generalul Geoffrey Miller, comandantul bazei militare de la Guantánamo, a declarat intr-un interviu că prizonierii nu sunt supusi nici unui contact fizic, nici unei situatii stresante sau privare de somn in timpul interogatoriilor. El a aratat ca interogatorii „au muncit enorm pentru a deveni interogatori strategici si de a ajuta natiunea noastra. Ei stiu mai multe despre detinuti decat oricine altcineva“. Interogatoriile reiau de cinci ori informatia obtinuta cu 10 luni in urma de la acelasi detinut. Asa-numitele „echipe Tiger“ cauta informatii tactice despre prizonieri, in momentul in care au fost capturati, despre cum isi recruteaza noi adepti organizatiile teroriste, cum isi fac planurile si modul cum se finanteaza. CIA nu interogheaza impreuna cu echipele Tiger, ci fac propriile investigatii.

La sfarsitul anului trecut, Curtea Suprema de Justitie a SUA a anuntat ca va examina daca Guantanamo Bay cade in jurisdictia statului american. S-a pretins ca aceasta inchisoare e in afara jurisdictiei SUA si ca prizonierii nu sunt astfel sub protectia constitutiei SUA. Daca Curtea Suprema va plasa Guantanamo Bay in jurisdictia legala a SUA, vor urma siruri de procese prin care se va cere punerea sub acuzare a prizonierilor sau eliberarea lor. Viata „inconjurata de sarma ghimpata“ este dura. Aproape 135 de gardieni muncesc zilnic cu luptatorii talibani si Al-Qaida, schimbandu-le lenjeria, escortandu-i la dusuri, hranindu-i si stand tot timpul la panda pentru orice surpriza, sub un soare cubanez fierbinte. Cand sunt injurati sau jigniti, ei trebuie sa raspunda prin rapoarte scrise. Cand detinutii incearca sa se sinucida, folosind lenjeria sau propriile haine, gardienii sunt cei care-i gasesc. Este un stres imens.

Inainte de a ajunge la Guantanamo Bay, gardienii se intalnesc cu un psiholog pentru a afla ce-i asteapta acolo. La fiecare sase saptamani se intalnesc cu o echipa de combatere a stresului si pleaca pentru deconectare si antrenament. Atat de solicitanta este misiunea incat recent au fost mutati cu locuintele departe de inchisoare, pentru a scapa de tot ce inseamna viata de acolo.

Singurele zile bune ale prizonierilor se pare ca sunt cele cand dorm sau sunt obositi. Garzile au invatat ca nu trebuie sa se atinga de obiectele detinutilor: Coranul, dat fiecaruia, presuletul sau celelalte accesorii pentru rugaciune, uleiuri sau sageata indicand Mecca. Insultele detinutilor pot fi uneori surse de amuzament. Adora sa-i numeasca pe gardieni magari, crezand ca astfel ii jignesc. Dar apoi urmeaza scuipaturile sau apa aruncata peste ei, daca un gardian ignora, sa zicem, cererea de pasta de dinti a unui detinut. Uneori amesteca sapun in apa si-l arunca peste gardieni.

Din patru gardieni la fiecare bloc de 48 de celule, doi patruleaza tot timpul, vazand pe fiecare detinut la un interval de 30 de secunde. Conversatiile lor trebuie sa ramana pur operative, dar daca un prizonier intreaba, de exemplu, unde se afla, gardianul nu poate raspunde. Intre 12-15% dintre gardieni sunt femei, care indeplinesc toate serviciile, mai putin escorta la dusuri. Prezenta femeilor nemultumeste detinutii. Sergentul Jen McWilliams spune ca unii refuza sa primeasca ordine de la o femeie, iar altii se dezbraca atunci cand le vad. Potrivit gardiencei Williams, 70 de detinuti au fost repatriati, natiunile lor urmand sa decida daca-i condamna sau nu. Cei trei copii care sunt inchisi aici au varste intre 13-16 ani, traiesc intr-un bloc separat si au fost recomandati pentru repatriere.

Anul trecut, un capelan musulman din marina conducea chemarea la rugaciune. De cinci ori pe zi, locotenentul Abuhena Saif-ul-Islam ii chema, prin megafon, la rugaciune. Uneori se plimba prin inchisoare, stand de vorba cu detinutii printre gratii. Intrebat daca legile confidentialitatii l-ar impiedica sa dezvaluie o posibila amenintare la adresa SUA, el a spus ca ar trebui sa se decida cum sa aduca la cunostinta superiorilor acea informatie. Deoarece este legat prin juramantul confidentialitatii, daca aude despre o potentiala problema va trebui sa hotarasca singur cum sa pastreze confidentialitatea si in acelasi timp sa previna situatia.

De cand capitanul James Yee a fost insarcinat cu securitatea la Guantanamo Bay, nu numai ca nu mai exista un capelan acolo, dar nici confidentialitate nu mai exista. „Continutul conversatiei nu este confidential. Ii las sa stie asta de la inceput“ – afirma maiorul Daniel Odean, preot. Un nou capelan musulman urmeaza sa soseasca in curand. Pana acum inchisoarea a avut sase preoti crestini, carora detinutii, predominant musulmani, nu li se confeseaza. Odean spune ca functia de baza a preotilor este de a furniza detinutilor accesoriile necesare pentru rugaciune. Cu detinutii se intalnesc totdeauna la cererea acestora, intr-o „zona neutra“, pentru intimitate. Gardienii transmit cererile detinutilor prin computer, apoi preotii raspund. Cererile implica, de obicei, doar accesoriile pentru rugaciune, neexistand o relatie de consiliere. Uneori detinutii isi conduc singuri rugaciunile, majoritatea cunoscandu-se intre ei si avand conducatori lor.

In luna noiembrie, 2003, un reporter de la „Military Times“ a facut o documentare de trei zile la inchisoarea Guantanamo Bay. Vizita a facut parte dintr-un tur media bine regizat, care se tine in fiecare saptamana pentru a transmite mesajul ca detinutii – „luptatorii inamici“ – sunt tratati in mod corect si uman. Dupa descrierea jurnalistului, reporterii au trebuit sa semneze, mai intai, o intelegere prin care se obligau sa nu puna intrebari despre investigatiile in curs. Li s-a interzis sa vorbeasca cu translatorii sau cu oricare dintre cei implicati in interogatorii. La Camp Delta, unde li s-a spus ca traiesc detinutii, au vazut un corp de celule goale, in care, de asemenea, fotografiatul era interzis. Celulele aveau in interior o «toaleta asiatica» (o gaura in podea cu doua locuri pentru picioare), o chiuveta, un sticker cu o sageata indicand Mecca si un covoras pentru rugaciune. Detinutii erau chemati la rugaciune de pe un CD difuzat in intreaga inchisoare. „Toate cele trei blocuri de maxima securitate arata la fel, ni s-a spus, desi „detinuti problema“ exista. Ni s-a mentionat ca se traieste mai bine in blocul patru, de securitate medie, lucru care parea evident cand am vazut un detinut stand intins la umbra unei mese de picnic, zambind reporterilor prin gardul de sarma ghimpata. Alti doi, purtand hainele albe specifice celor din blocul patru, stateau cu picioarele incrucisate pe un covoras de rugaciune. Nici un covoras monocromatic in acest loc. «Numim acest loc pamantul promis. Daca trebuie sa te afli intr-un astfel de mediu, iti doresti sa fii aici», ne-a precizat colonelul Nelson Cannon“. In interiorul celulei comune se aflau, pe rafturi sampoane antimatreata, diferite jocuri, carti si un congelator plin cu gheata. 44 de camere de luat vederi sunt tot timpul «cu ochii» pe ei, dar pot folosi baia in mod privat. Afara, langa zona de picnic, se afla o plasa de volei, un teren de fotbal si postere ale soldatilor americani reconstruind Afghanistanul. „Mesajul este ca lucrurile se imbunatatesc. Vestea buna e ca soldatii se implica, reconstruiesc cladiri, le predau copiilor“, le-a spus Cannon.

In apropiere de blocul patru se afla spitalul, o constructie alba, curata, care e probabil si cel mai racoros loc din inchisoare. Aici jurnalistii au aflat ca majoritatea pacientilor sunt cu probleme de stomac, rani de la sport, multi dintre detinuti preferand sa joace fotbal in timpul liber. Dupa declaratiile capitanului Steve Edmonson, comandantul spitalului, in acest loc au fost tratati mai bine de 20 de detinuti, dupa tentative de sinucidere, inclusiv un tanar aflat in coma timp de trei luni. Doctorii se confrunta cu o gama larga de probleme mentale, avand pacienti care au venit aici cu schizofrenie. Altii nu au beneficiat niciodata de tratament medical si au fost vaccinati pentru prima oara. Totodata, comandantul spitalului a adus la cunostinta reporterilor ca tuberculoza a fost un motiv de ingrijorare pentru cadrele medicale de aici, inregistrandu-se chiar cateva cazuri de malarie. La sfarsitul articolului, jurnalistul se asociaza opiniilor multor critici fiind de parere ca „problema nu este ca prizonierii sunt captivi, ci faptul ca sunt tinuti aici fara a fi acuzati, fara a avea acces la avocati sau tribunale“.

Vezi și[modificare | modificare sursă]