Etica Nicomahică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Etica nicomahică este o scriere ce aparţine lui Aristotel şi apare ca fiind scrisă în jurul anului 350 î.Hr. Lucrarea este structurată pe 10 cărţi, având ca subiect virtutea. Numele de Etica Nicomahică, provine de la numele fiului lui Aristotel, Nicomahus, despre care se consideră că ar fi editat cartea, având în vedere că aceasta fusese concepută de Aristotel drept curs pentru discipolii săi.

Etica Nicomahica se aseamană în mare parte cu o altă scriere, Etica Eudemică. Atât Etica Nicomahică cât şi Etica Eudemică încep cu discuţia despre eudaimonia (fericire) şi se încheie cu discuţia despre virtute şi ceea ce necesită oamenii pentru a-şi trăi viaţa cel mai bine. Amândouă examinează condiţiile în care slăvirea sau blamarea sunt potrivite şi ambele vorbesc despre natura plăcerii şi a prieteniei. În ciuda faptului că ambele lucrări exprimă acelaţi punct de vedere, este evident că una dintre ele reprezintă o versiune îmbunătaţită a celeilalte, iar de multe ori este considerat că Etica Nicomahică este versiunea îmbunătăţită a Eticii Eudemice.
Aristotel, prin Etica Nicomahică este un deschizător de drumuri, până la el neamaifiind o abordare sistematică a eticii într-un tratat.

Ideea principală cu care Aristotel îşi începe cartea este aceea că există diferenţe de opinie despre ceea ce este cel mai bine pentru oameni şi aceste diferenţe trebuie rezolvate. Se pune intrebarea : Care este binele?
Aristotel nu caută o listă de lucruri care sunt bune pentru că o astfel de lista ar fi uşor de întocmit. Aristotel caută binele drept binele cel mai înalt şi consideră că acesta, oricare ar fi el, are trei caracteristici: este dezirabil în sine, nu este dezirabil pentru un alt lucru, şi toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.

Nimeni nu trăieşte pentru un alt scop decât cel al binelui cel mai înalt pentru că eudaimon este cel mai înalt scop şi toate scopurile subordonate, cum ar fi sănătatea sau bunăstarea sunt dorite pentru faptul că promovează binele şi nu pentru ca sunt ele însele binele.

[modifică] Bibliografie

• Aristotel, Etica Nicomahică; introd., trad., comentarii şi index de Stella Petecel, Bucureşti, editura Iri, 1998