Etica Nicomahică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Prima pagină a ediţiei din 1837

Etica nicomahică este o scriere ce aparține lui Aristotel și apare ca fiind scrisă în jurul anului 350 î.Hr. Lucrarea este structurată pe 10 cărți, având ca subiect virtutea. Numele de Etica Nicomahică, provine de la numele fiului lui Aristotel, Nicomahus, despre care se consideră că ar fi editat cartea, având în vedere că aceasta fusese concepută de Aristotel drept curs pentru discipolii săi.

Etica Nicomahica se aseamană în mare parte cu o altă scriere, Etica Eudemică. Atât Etica Nicomahică cât și Etica Eudemică încep cu discuția despre eudaimonia (fericire) și se încheie cu discuția despre virtute și ceea ce necesită oamenii pentru a-și trăi viața cel mai bine. Amândouă examinează condițiile în care slăvirea sau blamarea sunt potrivite și ambele vorbesc despre natura plăcerii și a prieteniei. În ciuda faptului că ambele lucrări exprimă același punct de vedere, este evident că una dintre ele reprezintă o versiune îmbunătațită a celeilalte, iar de multe ori este considerat că Etica Nicomahică este versiunea îmbunătățită a Eticii Eudemice.
Aristotel, prin Etica Nicomahică este un deschizător de drumuri, până la el neamaifiind o abordare sistematică a eticii într-un tratat.

Ideea principală cu care Aristotel își începe cartea este aceea că există diferențe de opinie despre ceea ce este cel mai bine pentru oameni și aceste diferențe trebuie rezolvate. Se pune intrebarea : Care este binele?
Aristotel nu caută o listă de lucruri care sunt bune pentru că o astfel de lista ar fi ușor de întocmit. Aristotel caută binele drept binele cel mai înalt și consideră că acesta, oricare ar fi el, are trei caracteristici: este dezirabil în sine, nu este dezirabil pentru un alt lucru, și toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.

Nimeni nu trăiește pentru un alt scop decât cel al binelui cel mai înalt pentru că eudaimon este cel mai înalt scop și toate scopurile subordonate, cum ar fi sănătatea sau bunăstarea sunt dorite pentru faptul că promovează binele și nu pentru ca sunt ele însele binele.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Aristotel, Etica Nicomahică; introd., trad., comentarii și index de Stella Petecel, București, editura Iri, 1998