Discuție Utilizator:145.64.254.243

Comentarii în articole

Bună ziua și vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la Wikipedia. Am observat că recent ați adăugat un comentariu într-un articol, Războiul de Independență al României. Deși la Wikipedia părerile redactorilor despre articole precum și sugestiile pentru îmbunătățirea lor sunt binevenite, aceste comentarii își au locul în paginile de discuție. Dacă vă scrieți comentariile acolo, ceilalți redactori care lucrează la același articol vă vor observa mesajul și vă vor răspunde, iar comentariile nu vor întrerupe lectura articolului de către cititori. Vă mulțumim! Bătrânul (discuție) 30 septembrie 2020 11:01 (EEST)

Dacă această adresă IP este partajată și dumneavoastră nu ați făcut modificări neconstructive, puteți crea un cont de utilizator pe care să-l folosiți doar dumneavoastră pentru a ocoli eventuale avertizări irelevante.

Semnătură

Vă rog ca atunci când faceți comentarii pe paginile de discuție ale articolelor sau utilizatorilor Wikipedia, să adăugați și semnătura dumneavoastră și nu așa cum ați omis la pagina Discuție Utilizator:Sîmbotin. Este un lucru necesar la Wikipedia și este foarte simplu de adăugat, trebuie doar să dați un clic pe butonul din bara superioară a casetei de editare sau să tastați patru tilde ( ~~~~ ) și în mod automat se generează numele dumneavoastră precum și data și ora la care ați făcut comentariul. Vă mulțumesc! Bătrânul (discuție) 5 octombrie 2020 18:05 (EEST)

Dacă această adresă IP este partajată și dumneavoastră nu ați făcut modificări neconstructive, puteți crea un cont de utilizator pe care să-l folosiți doar dumneavoastră pentru a ocoli eventuale avertizări irelevante.

Mici păreri personale

--145.64.254.243 (discuție) 9 aprilie 2021 17:38 (EEST)

Multă vreme nu mă interesa ceea ce scria Wikipedia. O consideram un fel de sursă de informații „populare”, de genul celor care apăreau prin rubricile de divertisment ale ziarelor („Știați ca?”). Am observat însă că pentru cei comozi, iar România este plină de astfel de „comozi”, dovadă și proliferarea „virală” (ca să folosesc un termen la modă) a teoriilor conspirației dintre cele mai jalnice și deci ușor de demontat, pentru că 'mnealor nu se străduie să înțeleagă ci doar preiau informația accesibil–predigerată, creerul lor fiind oricum ocupat cu lucruri esențiale, precum ce bătaie o să mai ia „Câinii Roșii” sau ce scandal mai e la modă prin televiziuni. Astfel, prima verificare pe care o fac acei care încearcă să verifice o informație (bravo lor!) este wiki, dar aici ne lovim de marea problemă: wiki nu este garantul informației corecte. Aparent, wiki este garantul informației corect referențiate. Mare deosebire.

Tocmai de aceea, la un moment dat, am observat un lucru straniu - wikipedia în engleză este corectă și neutră, pe când wikipedia română este vizibil partizană. De acest lucru m-am lovit și eu la primele încercări de a corecta unele erori evidente. De asemenea, un lucru îngrijorător: multe dintre articolele de istorie (mă rezum doar la acestea) par a fi traduse din engleză, cu rezultate cel puțin ciudate (contrar așteptărilor, Google traduce mai bine în română decât o fac mulți, dar aceasta este cea mai mică problemă; o problemă majoră o prezintă sursele: am vazut, de exemplu, citate din Encyclopaedia Britannica pentru a referi informația că 6 septembrie 1940 vine în calendar după 30 august 1940; iar citatele după diverse pagini web ale bloggerilor, ziarelor on-line sau alte surse asemenea, sunt deseori incorecte și de foarte multe ori recurente (pagina web reformulează ceea ce a înțeles autorul dintr-un articol de pe wiki, cineva modifică wiki conform noilor surse și tot așa...). Nu am văzut ca wiki să trateze aspecte esențiale istoria Angliei folosind istorici ne-britanici (chiar de valoare) sau documente secundare/terțiare ale altor țări. La noi, referirea la pagini obscure de internet (ele însele agregatoare de informații din alte surse, cine mai știe de pe unde) este o modă. L-am înțeles atunci pe cronicarul Ureche când scria prin 1642 că: Nici este a să mira, că scriitorii noștri n-au avut de unde strânge cărți, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de niște oameni neașăzați și nemérnici, mai mult proști decât să știe carte. Ce și ei ce au scris, mai mult den basne și den povești ce au auzit unul de la altul. Dar bine, fraților, suntem în 2021… și tot n-am scăpat de năravul acesta? Când vom trece odată de ideea că materialele noastre sunt proaste dar ale altora sunt bune? Precum văd, continuând să ne falsificăm singuri istoria, nu prea curând... Cunosc oameni din aproape toate țările și n-am auzit pe niciunul să zică ceva rău de țara lui (chiar irakieni sau libieni), românul cum scapă „afară” cum își denigrează țara și conducătorii... O nord-coreeancă i-a explicat frumos lui Michale Palin (ex-Monty Python) că ar fi înjositor pentru cineva să-și critice conducătorii, pentru că îi reprezintă, și ar însemna să te jignești pe tine însuți. Să luăm aminte. Mai mult, subtitlurile filmelor (am fost o perioadă membru activ într-unul din acele forumuri până a fost închis) erau făcute dinadins de-amboulea. Citez din memorie: „Cum adică să văd filmul? Păi crezi că aș mai avea timp să fac 50 de S/T pe zi ca să-l întrec pe Ixulescu?” Nici Iliescu cu al său Măi animalule! nu cred că depășește inepția frazei „Stai jos, doamnă”, tot mai des întâlnită.

Cam pe vremea când wiki abia apăruse am asistat la o prezentare făcută cel mai probabil de unul dintre fondatori (erau la început, nu cred că-și permiteau să plătească agenții de PR, mai ales că li se decontau cheltuielile plus o diurnă generoasă). La un moment dat s-a ridicat întrebarea de ce ar alege cineva wiki dacă are Britannica. Eu o foloseam pe atunci, și o mai folosesc și acum, dar on-line, și-mi aduc aminte că erau vreo 4-5 metri de raft, foarte bine indexată dar totuși ... lungă. Răspunsul a fost că wiki are avantajul actualizării rapide, pentru că informațiile găsibile în ambele enciclopedii nu le aparțin, de fapt, niciuneia, ci au ajuns acolo tocmai pentru că reprezintă starea științei. Asta se întâmplase înainte de procesul intentat de Britannica lui wiki pentru copy/paste de articole (mă rog, toți au „furat” la început informații). Iar faptul că toți puteau contribui la ea o făceau mai flexibilă în a urmări avansul științei, pe când Britannica, la fel ca oricare altă enciclopedie, necesita o nouă tipărire, care fiind scumpă se merita a fi făcută doar când se aduna destulă informație nouă, ceea ce era mult prea lent pentru domenii cu dezvoltare rapidă bla bla bla. Cu aceste idei în cap am avut un mic șoc la început, când mi s-a spus că nu exactitatea adevărului (nici măcar adevărul) contează, ci verificabilitatea lui. În mod surprinzător, tocmai această cerință asigură falsificabilitatea informației (vezi Karl Popper pentru înțelegerea acestui principiu), pentru că nu există niciun principiu corector. Mi s-a mai explicat că există nuanțe de interpretare asupra cuprinderii termenului de toți/fiecare, precum și, suprinzător, că autorul permis a scrie pe wiki trebuie să fie un nespecialist (citez dintr-un raspuns: „se consideră că utilizatorii nu au competența să înțeleagă sursele primare și să tragă concluzii din studiul lor”; chestia se referea la faptul că am argumentat pe baza Monitorului oficial, o sursă primară, dar acceptată și chiar recomandată de către wiki engleză ca folosibilă, dar contestată pe wiki română). Acest principiu transformă wiki într-un blog ceva mai răsărit, pentru că nespecialistul este transformat fie într-un parafrazeur de ocazie (trebuind să modifice, în înțelegerea lui limitată, de nespecialist, textul pentru a nu intra sub incidența legii proprietății intelectuale; iar unii chiar exagerează, neînțelegând nici măcar ceea ce le este permis de regulile wiki să priceapă).

Problema apare atunci când o sursă neautoritativă, precum wiki, este ridicată, din neștiință, la nivel de sursă autoritativă. Când lumea aruncă manualele de <insert here your preference> și se bazează exclusiv pe informațiile găsibile aici. De aceea m-am apucat să „corectez” unele erori foarte răspândite și cu care wiki este ușor de „inundat” de către „grupuri [infracționale] organizate”...

9 mai sau 10 mai

Ambele, însă într-o zi s-au întâmplat niște chestii, în cealaltă alte chestii. Pe 9 mai a fost declarată independența. Pe 10 mai au fost „felicitările, muzica și dansul” - și, desigur, aniversarea sosirii lui Carol.

Actul Independenței este, pentru o națiune/țară care și-a pierdut-o și apoi recucerit-o, cel mai important act al istoriei. Exemplul cel mai la îndemână este SUA, care-și celebrează independența în fiecare 4 iulie.

Și independența României trebuie considerată un act fundamental al neamului - fără această independență nu puteam realiza nimic, pentru că faptele unei națiuni se clădesc precum o piramidă: trebuie o bază, peste care se așează alte evenimente, devenite bază la rândul lor pentru altele... Se observă că, deși trimisă cu un șut în posterior de către Cuza din Evul Mediu direct în iluminism, România nu a putut beneficia de aceste instituții decât sub Carol I și numai după independență.

Prin urmare, undeva trebuie să existe acel document primordial, acea dovadă irefutabilă. La americani, Declarația de independență este expusă sub sticlă anti-glonț la Muzeul Arhivelor. Este semnată de 54 de autori și ratificat de Parlament la data de 4 iulie.

În ziua de 9 mai, în ședința de la orele 13:30, în urma interpelării lui Fleva (coincidență sau nu, tot Fleva a „mânat de la spate” și proclamarea regatului), Kogălniceanu afirma nu mai puțin de 4 ori că România este independentă, de fiecare dată întrerupt de aplauze. Prin urmare, Adunarea a votat (79 pentru, 2 abțineri) o moțiune prin care era recunoscută independența de stat a României, citat: „Camera mulțumită de esplicările guvernuluĭ asupra urmărilor ce a dat votul eĭ de la 29 Aprilie anul curent, ia act că resbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor nóstre cu Pórta și independența absolută a Românieĭ aŭ primit consacrarea lor oficiale” (Monitorul Oficial nr. 118, 27.05.(8.6.)1877). Apoi a fost discutată legea creditului extraordinar destinat armatei (propusă la data de 26 aprilie 1977 sv) și, ca un corolar, N. Dimancea a propus votului o lege prin care tributul era „deturnat” spre armată (citat: „D-lor deputațĭ, în urma votuluĭ D-v. prin care s'a creat uă nouă situațiune Românieĭ, suma de 914 000 leĭ ce era trecută la cheltuielĭ în bugetul Statuluĭ ca dare către Turcia, nemaĭ avênd nicĭ uă rațiune a maĭ figura în buget cu acéstă destinațiune, subsemnațiĭ basațĭ pe prerogativa ce ne acordă Constituțiunea, propunem din inițiativa Camereĭ alăturatul project de lege, prin care suma de 914,000 leĭ se trece la cheltuielile armateĭ pe anul curent.” (sublinierile sunt ale mea). În ședința de la ora 15, Senatul a votat (unanimitate de 32 de voturi; 30 absenți: 3 bolnavi, 3 în concediu, 24 nemotivat) o moțiune aproape identică, depusă de Dimitrie Ghica, (Monitorul Oficial nr. 109, 14/26 mai 1877, pp. 3223-3224), citat: „Senatul, luând act de posițiunea creată Românieĭ de Imperiul otoman, consideră Statul Român independinte și invită pe guvern a lucra ca independința eĭ să fie recunoscută și garantată de marile Puterĭ Europene, a căror dreptate și sprijin aŭ contribuit în tot timpul la desvoltarea Românieĭ.” (italicele sunt din original). În ședința de seară (21:30-24:00), plecând de la ideea Adunării, senatorii au propus legea privind schimbarea destinației tributului (Adunarea era for decizional, asta se va întâmpla deci abia la data de 10 mai, orele 15:00, după defilare), apoi au dezbatut legea Stelei României. Mulți senatori și-au făcut mea culpa pentru că au lipsit de la ședința istorică în care s-a decis independența României.

Aceste documente există. Avem moțiunile, avem duplicatele (în Monitorul Oficial). Știm ceea ce s-a întâmplat (Monitorul Oficial, gazetele timpului, memorii, cărți de istorie contemporane: 1880, 1900 etc.).

De obicei se dă vina pe Spiru Haret pentru „nefericita” transferare a semnificației zilei independenței din 9 mai către 10 mai, și contopirea semnificațiilor într-una. Carol n-a avut nicio „vina” în asta (dar și-o va însuși peste ceva ani (1881 și mai departe)) tot așa cum Ceaușescu n-a avut nicio vină ca lingăii de sub el au contopit 24 ianuarie (Ziua Unirii) în 26 (ziua lui de naștere) cu accent pe ultima, dar și-a însușit-o.

Absolut toți contemporanii, inclusiv biografa lui personală, Mite Kremnitz, și biograful „neacreditat” Paul Lindenberg, oameni deci foarte informați, au negat rolul lui Carol în obținerea independenței la nivel declarativ, dar nimeni, absolut nimeni, nu a negat vreodată rolul acestuia în obținerea pe câmpul de luptă a dreptului României de a fi independentă (chiar dacă, urmare a neglijenței unui Sturdza (incidental, e plină istoria României de „trădări marca Sturdza”), i-a fost retrasă aproape imediat comanda trupelor de la Plevna - că de aia nici n-am primit sabia lui Osman Pașa, asta dacă v-ați întrebat vreodată «de ce»).

Moțiunea are un efect imediat ce a fost votată. Prin urmare, România a fost o țară independentă începând cu a doua parte a zilei de 9 mai. Dovadă și serbările populare din acea seară, care au avut loc nu numai în București, ci și în multe alte localități, precum Craiova, Iași. Vre-o avanpremieră a lui «10 Mai»? Prostia „poporimii” care, neavând inteligența monarhiștilor de peste veacuri, n-au știut că sărbătoresc „ilegal” un eveniment ce se va produce abia a doua zi? Să fim serioși!

În orice caz, la 10 mai au avut loc serbările preparate de mult timp. În aceeași zi au început a curge telegramele de felicitare, toate conținând cuvântul «independent»/«independență» dar niciuna, absolut niciuna, atribuindu-i meritul principelui, ci menționând doar aniversarea sosirii sale în București, singurul său merit de până atunci.

Și acum:

• Dacă Vodă avea un rol decizional (nu avea, conform Constituției), atunci el decidea dacă România va fi sau nu independentă. Cu alte cuvinte, ori toți, din Dorohoi până-n Caracal, erau al naibii de siguri că Vodă va semna/promulga/proclama/aproba, ori toți știau că Vodă nu numai că nu era abilitat (termenul legal este de «competent») ori nu se putea împotrivi.
• Dacă Vodă nu avea acel rol decizional, cade ziua de 10 mai ca zi a independenței. Vezi Art. 92 din Constituțiune, mai jos.

În fine, corolarul tuturor acestora de mai sus este că domnii care insistă în a pretinde că la data de 10 mai „s-a făcut și s-a dres” nu au reușit să producă niciun document cu semnătura lui Carol. Ori, un act, indiferent de care, nu era valid fără semnătura cuiva. Art. 92 din Constituție spune: „Nicĭ un act al Domnuluĭ nu póte avea tărie décă nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin acésta chiar devine rĕspuḑĕtor de acel act.” Cu alte cuvinte, Carol era „impotent” în această privință. Conștienți de această dificultate, diverșii lingăi au inventat tot felul de ficțiuni juridice, sperând să țină la semi-docți. Au început cu „legea”, pentru că Art. 93 din Constituțiune spune, printre altele, că: „El sancționéză și promulgă legile. El póte refusa sancțiunea sa.” Desigur, problema este lipsa Legii Independenței României. Unii au apelat la diverse trucuri, precum prezentarea Legii înălțării României la rangul de Regat sau referiri la legea prin care a fost instituită Steaua României, ba chiar la Legea tributului, în fine, nimeni n-a produs vreodată Legea Independenței României, nici vreun alt act semnat de Carol în această privință. Văzând că nu toți românii sunt proști, strategia s-a schimbat: Carol numai a „promulgat” moțiunile, șmecherii mizând pe faptul că românii nu prea știu diferențele și recurgând la principiul autorității (argumentum ab auctoritate), adică s-a făcut apel la istorici plătiți, când de fapt singurii competenți erau juriștii. Nu e de mirare că au găsit istorici gata de a subscrie ideii (Djuvara, Boia, Cioroianu). Efectul de «bulgăre de zăpadă» începuse a acționa, multi, chiar profesioniști, luând de bune acele afirmații, fără să stea să se gândească de două ori - cine era să se pună cu cei mai «tipăriți» istorici ai epocii? Că toată șmecheria nu a fost motivată de obiectivitatea istorică (presupusă a fi fost „falsificată” de comuniști) ci de un semnal venit „din afară” este și faptul că de la moartea ultimului suveran la României toate au căzut baltă. Mercenarii, nemaifiind plătiți, au abandonat „lupta”. Cu excepția câtorva postaci, poate de bună credință, însă sigur necunoscători ai istoriei și, mai ales, a legislației. Referințele către surse jurnalistice nu inspiră prea multă încredere, iar către istoricii de marcă, precum Xenopol, Urechia, Nicolae Iorga (pt. a nu fi confundat cu istoricul de casă, omonim, Filip) nu ajută, dimpotrivă. Dar, atâta s-a putut, coane Iorgule!

Adaug doar două pasaje din Constituțiune, pentru a fi clar cine avea dreptul să declare independența. Independența a fost declarată de către Corpurile legiuitoare, cele care reprezentau, conform Constituției, de jure și de facto, națiunea (art. 31: „Tóte puterile Statuluĭ emană de la națiune care nu le póte esercita de cât numaĭ prin delegațiune și dupe principiile și regulile așĕḑate în Constituțiunea de faciă.” și respectiv art. 38: „Membriĭ amândurora Adunărilor represintă națiunea...”).

Deci, unde este actul independenței, să ne lămurim odată?

PS: Moțiune = Procedură parliamentară reprezentând un pas formal de introducere a unui subiect de discutat într-un ansamblu deliberativ. Lege = Act normativ care cuprinde norme juridice cu caracter obligatoriu, stabilite și apărate de puterea de stat.