Celulă sușă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Diviziunea şi diferenţierea celulelor stem. A = celulă toti/multopotentă; B = celulă unipotentă; C = celulă diferențiată.

Celula sușă (denumită și celulă stem) este definită ca o celulă care, prin diviziune mitotică, produce două celule ce au capacitatea de a rămâne în stadiul de celulă sușă (păstrând astfel caracterul nediferențiat) sau de a se diferenția în urma unor diviziuni succesive[1]. În acest fel, celula sușă se poate divide fie simetric, caz în care rezultă două noi celule sușă (imagine, stadiul 1) sau două celule diferențiate (imagine, stadiul 3), fie asimetric, rezultând o celulă sușă și o celulă diferențiată (imagine, stadiul 2). Capacitatea celulei sușă de a da naștere unei celule identice se numește auto-înnoire (self-renewal în limba engleză), iar cea de a da naștere altor tipuri de celule se numește diferențiere.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Celulele sușă pot fi clasificate în funcție de plasticitatea sau de capacitatea lor de dezvoltare în celule stem totipotente, pluripotente și unipotente[1].

Celulele totipotente sunt cele mai versatile. Zigotului rezultat în urma fertilizării și blastocitele rezultate din primele diviziunii mitotice ale oului sunt considerate celule totipotente, ele având potențialul de a genera toate celulele și țesuturile care vor da naștere la embrion.

Celulele pluripotente sunt asemănătoare celor totipotente în sensul că pot da naștere mai multor categorii de țesuturi dar, spre deosebire de acestea, nu pot dezvolta un întreg organism.

Celulele unipotente sunt celulele ce dau naștere unui singur tip de celule dintr-un țesut (spre exemplu, celulele sușă din stratul bazal al pielii ce dau naștere cheratinocitelor) .

Celulele sușă se mai pot împărți în două mari categorii: embrionare și adulte[1]. Celulele stem embrionare (embryonar stem cell, ESC, în limba engleză) pot da naștere oricărui alt tip de celulă/țesut (pluripotențialitate), și pot fi obținute din țesut embrionar. Utilizarea lor este însă limitată din considerente etice. Expresia unor factori de transcriere (transcription factors în limba engleză) ca Oct-4, Nanog și Sox-2 este caracteristică acestor celule[2].

În contrast, celulele sușă din țesuturile adulte au o capacitate de diferențiere mai limitată (mono-, bi- sau multipotențialitate), și anume pot da naștere doar unor celule caracteristice țesutului din care provin. Este remarcabil că, într-un mediu de creștere optim, celulele sușă din măduva osoasă și cele din sângele cordonului ombilical au o capacitate de diferențiere mult mai mare decât cele provenind din alte țesuturi.

Studii recente sugerează că celulele sușă ar putea fi responsabile de rezistența unor tipuri de cancer (mamar, leucemii) la terapiile convenționale[3]. În urma unor modificări, celulele sușă ar putea fi folosite pentru regenerare tisulară (miocard, țesut hepatic, epidermă, etc.), condiția preliminară fiind înțelegerea factorilor extrinseci ce controlează proliferarea și diferențierea celulele sușă, deoarece, în lipsa acestora, pluripotența lor poate determina apariția unor tumori.

Cercetători[modificare | modificare sursă]

În 2007, Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie a fost acordat cercetătorilor Mario R. Capecchi, Sir Martin J. Evans și Oliver Smithies pentru „descoperirea principiilor de introducere a unor modificări genetice specifice prin utilizarea celulelor sușă embrionare”.[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Alberts; Johnson, Alexander; Lewis, Julian; Raff, Martin; Roberts, Keith; Walter, Peter (2002), Molecular Biology of the Cell, ed. 4, Garland Science, New York & London 
  2. ^ Pan G.; Thomson, JA. (2007). „Nanog and transcriptional networks in embryonic stem cell pluripotency”. Cell Res. 17(1): 42-9. 
  3. ^ Stingl J.; Caldas, C. (2007). „Molecular heterogeneity of breast carcinomas and the cancer stem cell hypothesis”. Nat Rev Cancer. 7(10): 791-9. 
  4. ^ (Nobel Foundation Press Release 2007). The Nobel Assembly at Karolinska Institutet has today decided to award The Nobel Prize in Physiology or Medicine for 2007 jointly to Mario R. Capecchi, Martin J. Evans and Oliver Smithies for their discoveries of "principles for introducing specific gene modifications in mice by the use of embryonic stem cells" [1]

Legături externe[modificare | modificare sursă]