Cărările gloriei
| Paths of Glory | |
| Cărările gloriei | |
 |
|
| Regizor | Stanley Kubrick |
|---|---|
| Scenarist | Stanley Kubrick, Calder Willingham și Jim Thompson, după romanul lui Humphrey Cobb publicat în 1935 |
| Producător | Kirk Douglas, James B. Harris, Stanley Kubrick |
| Distribuitor | United Artists |
| Director de imagine | Georg Krause |
| Muzică | Gerald Fried |
| Distribuție | Kirk Douglas - Col. Dax Ralph Meeker - Cpl. Philippe Paris Adolphe Menjou - Maj. Gen. George Broulard George Macready - Brig. Gen. Paul Mireau Wayne Morris - Lt. Roget Richard Anderson - Maj. Saint-Auban Joe Turkel - Soldat Pierre Arnaud Christiane Kubrick - cântăreața germană Jerry Hausner - proprietarul cafenelei Peter Capell - naratorul secvenței inițiale și Judecător la curtea-mrțială Emile Meyer - Părintele Dupree Bert Freed - Sgt. Boulanger Kem Dibbs - Soldat Lejeune Timothy Carey - Soldat Maurice Ferol John Stein - Cpt. Rousseau Harold Benedict - Cpt. Nichols |
| Premiera | 1957 |
| Durata | 88 minute |
| Țara | Statele Unite ale Americii |
| Limba originală | engleză |
| Pagina IMDb | |
modifică  |
|
Cărările gloriei (în engleză Paths of Glory) este un film de război din 1957 regizat de Stanley Kubrick și bazat pe romanul cu același nume al lui Humphrey Cobb.
Cuprins |
Sinopsis [modificare]
În 1916, în timpul Primului Război Mondial, generalul francez Broulard ordonă generalului Mireau să lanseze o ofensivă sinucigașă contra unei poziții germane de necucerit, numită „Furnicarul”. În momentul atacului soldații cad cu zecile, iar camarazii lor, epuizați, refuză să avanseze .
Primirea filmului în Europa [modificare]
Filmul a fost proiectat la Munchen pe 18 septembrie 19573. Deși filmul suferă de unele neconcordanțe istorice, el a fost considerat ca o critică directă a armatei franceze datorită cruzimii scenelor finale și satirei violente contra statului major francez. Filmul a primit numeroase premii, printre care și premiul „Chevalier de la Barre”.[1]
Sub presiunea asociațiilor de veterani francezi și belgieni, guvernul francez a protestat față de United Artists iar Ministerul Afacerilor Externe a făcut presiuni asupra Belgiei pentru a deprograma filmul.[2] Autoritățile franceze nu au cerut însă cenzurarea filmului. În fața amplorii mișcării de contestație, producătorii filmului au decis să nu-l distribuie. Numeroase țări din europa, precum Elveția, au refuzat, de asemenea, să-l distribuie.[3] Doar 17 ani mai târziu, în 1975, filmul a fost proiectat în Franța.[4]
Distribuție [modificare]
- Kirk Douglas - Col. Dax
- Ralph Meeker - Cpl. Philippe Paris
- Adolphe Menjou - Maj. Gen. George Broulard
- George Macready - Brig. Gen. Paul Mireau
- Wayne Morris - Lt. Roget
- Richard Anderson - Maj. Saint-Auban
- Joe Turkel - Soldat Pierre Arnaud
- Christiane Kubrick - cântăreața Germană
- Jerry Hausner - proprietarul cafenelei
- Peter Capell - naratorul secvenței inițiale și Judecător la curtea-mrțială
- Emile Meyer - Părintele Dupree
- Bert Freed - Sgt. Boulanger
- Kem Dibbs - Soldat Lejeune
- Timothy Carey - Soldat Maurice Ferol
- John Stein - Cpt. Rousseau
- Harold Benedict - Cpt. Nichols
Nominalizări [modificare]
- Premiile BAFTA - Cel mai Bun Film , SUA; 1958
Referințe [modificare]
- ^ Premiul, decernat în timpul Festivalului de la Cannes, era destinat a recompensa un film care „exalta spiritul de toleranță și de fraternitate umană sau denunța intoleranța sau injustiția de oricare origine ar fi fost ea”.
- ^ « Comme hors-la-loi, ces films ont fait scandale », Le Point, nr. 1984 du 23 septembre 2010.
- ^ Marcello Walter Bruno, Stanley Kubrick, Gremese International, 2001, p. 11.
- ^ Les Sentiers de la gloire - Fișa la Centre national de documentation pédagogique (CNDP)
 |
Acest articol despre industria filmului este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin dezvoltarea lui. |
