Cărările gloriei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Paths of Glory
Cărările gloriei
Paths of Glory trailer 2.jpg
Regizor Stanley Kubrick
Scenarist Stanley Kubrick, Calder Willingham și Jim Thompson, după romanul lui Humphrey Cobb publicat în 1935
Producător Kirk Douglas, James B. Harris, Stanley Kubrick
Distribuitor United Artists
Director de imagine Georg Krause
Muzică Gerald Fried
Distribuție Kirk Douglas - Col. Dax
Ralph Meeker - Cpl. Philippe Paris
Adolphe Menjou - Maj. Gen. George Broulard
George Macready - Brig. Gen. Paul Mireau
Wayne Morris - Lt. Roget
Richard Anderson - Maj. Saint-Auban
Joe Turkel - Soldat Pierre Arnaud
Christiane Kubrick - cântăreața germană
Jerry Hausner - proprietarul cafenelei
Peter Capell - naratorul secvenței inițiale și Judecător la curtea-mrțială
Emile Meyer - Părintele Dupree
Bert Freed - Sgt. Boulanger
Kem Dibbs - Soldat Lejeune
Timothy Carey - Soldat Maurice Ferol
John Stein - Cpt. Rousseau
Harold Benedict - Cpt. Nichols
Premiera 1957
Durata 88 minute
Țara Statele Unite ale Americii
Limba originală engleză
Pagina IMDb

Cărările gloriei (în engleză Paths of Glory) este un film de război din 1957 regizat de Stanley Kubrick și bazat pe romanul cu același nume al lui Humphrey Cobb.

Sinopsis[modificare | modificare sursă]

În 1916, în timpul Primului Război Mondial, generalul francez Broulard ordonă generalului Mireau să lanseze o ofensivă sinucigașă contra unei poziții germane de necucerit, numită „Furnicarul”. În momentul atacului soldații cad cu zecile, iar camarazii lor, epuizați, refuză să avanseze .

„Cărările gloriei redă mai puțin ororile războiului, el constituie mai degrabă un studiu al structurii sociale. Lumea apare împărțită în conducători și conduși. Ofițerii dirijează evenimentele din elegante încăperi de castel, decorul accentuând indiferența lor față de soarta oamenilor. Aceștia pleacă în tranșee așa cum în timp de pace se duc la slujbă.”
— Gavin Lambert - 1958

Primirea filmului în Europa[modificare | modificare sursă]

Filmul a fost proiectat la Munchen pe 18 septembrie 19573. Deși filmul suferă de unele neconcordanțe istorice, el a fost considerat ca o critică directă a armatei franceze datorită cruzimii scenelor finale și satirei violente contra statului major francez. Filmul a primit numeroase premii, printre care și premiul „Chevalier de la Barre”.[1]

Sub presiunea asociațiilor de veterani francezi și belgieni, guvernul francez a protestat față de United Artists iar Ministerul Afacerilor Externe a făcut presiuni asupra Belgiei pentru a deprograma filmul.[2] Autoritățile franceze nu au cerut însă cenzurarea filmului. În fața amplorii mișcării de contestație, producătorii filmului au decis să nu-l distribuie. Numeroase țări din europa, precum Elveția, au refuzat, de asemenea, să-l distribuie.[3] Doar 17 ani mai târziu, în 1975, filmul a fost proiectat în Franța.[4]

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Nominalizări[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Premiul, decernat în timpul Festivalului de la Cannes, era destinat a recompensa un film care „exalta spiritul de toleranță și de fraternitate umană sau denunța intoleranța sau injustiția de oricare origine ar fi fost ea”.
  2. ^ « Comme hors-la-loi, ces films ont fait scandale », Le Point, nr. 1984 du 23 septembre 2010.
  3. ^ Marcello Walter Bruno, Stanley Kubrick, Gremese International, 2001, p. 11.
  4. ^ Les Sentiers de la gloire - Fișa la Centre national de documentation pédagogique (CNDP)