Bătălia de la Carrhae

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Bătălia de la Carrhae, disputată în anul 53 î.Hr., a reprezentat victoria decisivă a comandantului part Surena asupra generalului roman Marcus Licinius Crassus, în apropiere de orașul Carrhae (astăzi Harran, Turcia).

Romanii sunt cea mai mare putere a lumii antice în această perioadă de timp, Republica având la comanda ei tot bazinul Mării Mediterane și Nordul Africii, dar romanii încearcă să cucerească estul, astfel Marcus Licinius Crassus ajunge în jurul anului 55 în Parția în căutarea gloriei și a aurului oriental.

După câteva încăierări scurte cu armată partă romanii sunt victorioși și încep să îi urmărească pe inamici adânc în teritoriul lor. Acest lucru se va dovedi fatal armatei romane care nu este obișnuită cu clima deșertică și are probleme în a-și găsi mâncarea, la acest fapt adaugandu-se și războiul de gherilă dus de armată partă. Aceasta, ca majoritatea armatelor orientale se bazează pe o puternică cavalerie ușoară în special arcași, care hărțuiesc armată romană neîncetat.

După ce au avansat suficient, generalii parți și-au întins capcana într-o zonă preponderent deșertică și cu destule spații pentru a-și ascunde majoritatea trupelor, mai exact la Carrhae.

Odată ce romanii și-au continuat înaintarea, trupele de cavalerie ușoară au început atacul asupra legiunilor romane, dar de această dată majoritatea arcașilor călăre a fost mobilizați pentru a reduce numărul pierderilor. Generalul roman Crassus ia decizia ca unitățile de infanterie să formeze Testudo sau țestoasa, formație în care soldații formau un zid de scuturi în față și flancuri iar cei din centru își ridicau scuturile pentru a oferi protecție de sus, această formație fiind extrem de eficientă împotriva arcașilor.

Însă arcașii erau doar o diversiune, în timp ce ei îi hărțuiau pe romani cavaleria grea, în orient fiind alcătuită din unități care erau aproape în totalitate acoperite cu armură această incluzând și caii, sunt cunoscuți sub numele de catrafracți, a început să înainteze atât din față cât și din spate, legionarii romani care erau în formația testudo erau foarte vulnerabili la orice fel de atac direct.

Cavaleria romană a încercat să urmărească cavaleria ușoară dar erau copleșiți numeric și eforturile lor nu au adus nici un fel de spațiu pentru infanterie să manevreze în afara zonei de atac a arcașilor. Lupta a fost una extrem de sângeroasă, armata romană fiind prinsă între ciocan și nicovală, infanteria fiind spulberată de prima sarjă a catafractilor.