Bătălia de la Carrhae

Bătălia de la Carrhae, disputată în anul 53 î.Hr., a reprezentat victoria decisivă a comandantului part Surena asupra generalului roman Marcus Licinius Crassus, în apropiere de orașul Carrhae (astăzi Harran, Turcia).

Romanii sunt cea mai mare putere a lumii antice în această perioadă de timp Republică având la comandă ei tot bazinul Mării Mediterane și Nordul Africii, dar romani încearcă să cucerească estul, astfel Marcus Licinius Crassus ajunge în jurul anului 55, sau 53 î.Hr (data exactă când a avut loc confruntarea este incertă) în Parția în căutarea gloriei și a aurului oriental.

După câteva încăierări scurte cu armată parțiana romani sunt victorioși și încep să îi urmărească pe inamici adânc în teritoriul lor. Acest lucru se va dovedi fatal armatei romane care nu este obișnuită cu clima deșertică și are probleme în a-și găsi mâncarea, la acest fapt adaugandu-se și războiul de gherilă dus de armată parțiana, care că majoritatea armatelor orientale se bazează pe o puternică cavalerie ușoară în special arcași, care hărțuiesc armată romană neîncetat.

După ce au avansat suficient generalii parțieni și-au întins capcană într-o zonă preponderent deșertică și cu destule spații pentru a-și ascunde majoritatea trupelor mai exact la Carrhae.

Odată ce romani și-au continuat înaintarea trupele de cavalerie ușoară și-au început atacul asupra legiunii romane, dar de această dată majoritatea arcașilor călăre a fost mobilizați pentru a reduce numărul pierderilor. Generalul roman Crassus ia decizia că unitățile de infanterie să formeze Testudo sau țestoasă, formație în care soldații formau un zid de scuturi în față și flancuri iar cei din centru își ridicau scuturile pentru a oferi protecție de sus, această formație fiind extrem de eficientă împotriva arcașilor.

Însă arcașii erau doar o diversiune în timp ce ei îi hărțuiau pe români cavaleria grea, în orient fiind alcătuită din unitai care erau aproape în totalitate acoperite cu armură această incluzând și caii sunt cunoscuți sub numele de catrafracti, a început să înaintez atât din față cât și din spate, legionarii romani care erau în formația testudo erau foarte vulnerabili la orice fel de atac direct.

Cavaleria romană a încercat să urmărească cavaleria ușoară dar aerau copleșiți numeric și eforturile lor nu au adus nici un fel de spațiu pentru infanterie să manevreze în afara zonei de atac a arcașilor. Lupta a fost una extrem de sângeroasă armata romană fiind prinsă între ciocan și nicovală, infanteria fiind spulberată de prima sarjă a catafractilor.